Foto: wikimedia.org
Dispozitivul era format dintr-un lichid inflamabil care se afla într-o sticlă de apă legată la un dispozitiv de aprindere. Dispozitivul explozibil a fost descoperit, joi, la ora 11.00 GMT (13.00, ora României) de un membru al personalului acestui centru, care a dat alarma.

Geniştii au venit imediat şi au dezamorsat dispozitivul explozibil, care era în stare de funcţionare, a precizat Parchetul din Paris.

Parchetul antiterorism din Paris a fost sesizat, iar jandarmeria a preluat ancheta. "Toată lumea a fost evacuată şi un perimetru de securitate a fost stabilit pentru ca geniştii să poată interveni", a declarat o sursă apropiată anchetei.

Dispozitivul era "rudimentar" şi "nicio revendicare sau inscripţie" nu a fost observată în locul respectiv, potrivit sursei citate. "Suntem la începutul investigaţiilor, nu putem spune dacă ar trebui să se dea prioritate pistei teroriste sau unui alt gen de atac", potrivit sursei.

CERS este un complex format din mai multe clădiri, situat pe un bulevard în apropiere de mare, la Capbreton. "Toţi marii sportivi vin aici când sunt accidentaţi, au venit şi Ronaldo, Schumacher", a explicat Stephane Delpeyrat, vicepreşedintele consiliului regional din Aquitaine, care se ocupă de sporturi. "Este cel mai cunoscut centru din Europa", a precizat el.

De asemenea, un alt dispozitiv ar fi explodat într-o agenţie imobiliară dintr-o regiune învecinată, potrivit unui oficial din poliţie.

Un graffiti a fost descoperit în locul în care a explodat dispozitivul, în zona bască din Franţa, unde separatiştii atacă periodic agenţii imobiliare. Mesajul găsit la faţa locului era "Ţara Bascilor nu este de vânzare".  Poliţia din oraşul Bayonne investighează incidentul. Nicio persoană nu a fost rănită în acest atac.

În 16 decembrie, cinci batoane de explozibil au fost găsite în magazinul Le Printemps Haussmann din centrul Parisului, frecventat zilnic de 100.000 de clienţi. Explozibilul a fost descoperit de un câine poliţist, exact în locul anunţat într-o scrisoare de revendicare primită de AFP. În scrisoare, gruparea Frontul Revoluţionar Afgan semnala că "mai multe bombe" au fost amplasate "în magazinul Printemps Haussmann" şi cerea retragerea trupelor franceze din Afganistan. În prezent, 2.800 de militari francezi sunt desfăşuraţi în Afganistan.