Un diplomat iranian a fost răpit în Pakistan
Un diplomat iranian a fost răpit de persoane necunoscute joi, în nord-vestul Pakistanului, iar garda sa corp a fost ucisă, a anunţat poliţia, citată de AFP.
Hashmatullah Atharzadeh mergea la consulatul de la Peshawar când un grup de persoane neidentificate i-au oprit maşina la câteva minute după ce părăsise domiciliul său din Hayatabad, a anunţat un poliţist, Banaras Khan. "Trei agresori au tras mai multe gloanţe, obligând maşina să se oprească şi au scos diplomatul din vehicul, înainte de a-i ucide garda de corp", a explicat el.
Apoi, atacatorii l-au dus pe diplomat la bordul propriului lor vehicul, a declarat un alt ofiţer de poliţie, Abdul Qadir.
Ambuscada a avut loc într-o zonă unde agresori neidentificaţi au ucis miercuri cu american care lucra pentru o organizaţie umanitară şi pe şoferul acestuia, pakistanez.
Consulul general al Afganistanului la Peshawar, Abdul Khaliq Farahi, a fost răpit în luna septembrie şi nu a fost eliberat încă de răpitorii săi, presupuşi talibani. Doi alţi afgani au fost răpiţi la începutul lunii noiembrie.
În luna august, un diplomat american a scăpat după ce persoane necunoscute au deschis focul asupra vehiculului său, tot în provincia Peshawar.
Aceste incidente intervin pe fondul continuării ofensivei armatei pakistaneze în zona tribală Bajaur şi în valea Swat, din nord-vestul Pakistanului, în cursul căreia mai mult de 2.000 de militanţi talibani au fost ucişi în ultimele luni.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Un bebeluş în cărucior a căzut în mare
Europa nu scapă de ninsori
Europa, sub pod portocaliu şi roşu:...
Ungurii se încălzesc cu bani: Banca Centrală...
Accident spectaculos în Chile: un tren a...
Trupa punk de fete care îl critică pe Putin









Feedback

