Cel mai bun fotbalist irakian i-a luat locul în Parlament unui deputat, care li s-a alăturat rebelilor. Abid-Nasir al-Janabi, care făcea parte din principala coaliţie sunnită din Irak, a apărut la televizor ca să declare că s-a făcut insurgent. Deputatul a intrat în direct, ca să-şi roage colegii să nu-l mai aştepte la şedinţe.

Politicianul a fost imediat exclus din Parlament, iar vicepreşedintele forului legislativ a anunţat că proaspătul rebel va fi dat în urmărire pentru crime şi răpiri. Oficialul nu a precizat de câte infracţiuni este bănuit deputatul şi nici dacă politicianul a comis faptele în timpul mandatului.

Nici sportivul Ahmed Radhi, care i-a luat locul deputatului-rebel, n-a fost însă tocmai uşă de biserică. Acum trei ani, fotbalistul a fost arestat pentru că a aruncat cu grenade în casa unui fost coechipier, care este acum preşedintele Federaţiei irakiene de Fotbal.