Un copil de zece ani din judeţul Sibiu a fost bătut cu cureaua de tatăl său şi a avut nevoie de îngrijiri medicale. Părintele recunoaşte că şi-a lovit copilul şi spune că era singura modalitate ca să îl cuminţească. Cazul a intrat în atenţia Direcţiei pentru Protecţia Copilului, care a fost sesizată de medicul care l-a văzut pe băieţelul lovit.
"Pentru că după 30 de ani de carieră a fost cel mai rău bătut copil pe care-l văzusem, am telefonat la Protecţia Copilului şi le-am explicat ce se întâmplă", a spus Gheorghe Şerbu, medic.
Copilul a fost întrebat de asistenţii sociali ce s-a întâmplat. "L-am întrebat pe copil dacă a fost bătut. Într-adevăr, a fost bătut şi el şi fratele lui. Nu ştiu care e motivul. Copilul a spus ca s-au bătut fraţii între ei şi a fost o corecţie din partea părintelui", a susţinut Mariana Cârţan, asistent social.
Tatăl băiatului şi-a recunoscut fapta. "I-am dat trei curele sau patru. Până la urmă sunt copiii mei, dacă nu pot să-i educ, am încercat să-i pedepsesc în alt mod. Nu le-am mai dat voie la joacă, până la urmă s-au comportat destul de ciudat, a trebuit să iau şi măsurile astea", a povestit tatăl acuzat.
Direcţia pentru Protecţia Copilului Sibiu a decis ca familia copilului să fie monitorizată de asistenţii sociali.
Un copil de zece ani a fost bătut cu cureaua de tatăl său
Miercuri, 19 Septembrie 2007 18:22
| Vot: |
0
|
| Video (1) | Foto (1) |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- UNICEF: Trei sferturi dintre părinţi români îşi disciplinează copiii prin bătaie
Miercuri, 26 Septembrie 2007 05:57 - Copil desfigurat de tată
Vineri, 05 Octombrie 2007 21:23 - O fetiţă de numai şapte ani, bătută de unchiul ei cu făcăleţul
Sambata, 17 Mai 2008 07:08
Comentariile cititorilor


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Anca Parghel s-a internat într-o clinică naturistă din Belgrad
Marti, 02 Decembrie 2008 23:47Solista Anca Parghel s-a internat într-o clinică de terapie naturistă şi medicină alternativă din Belgrad.
Bucureştenii au la dispoziţie în această iarnă şase patinoare şi o pârtie de schi
Marti, 02 Decembrie 2008 22:08Amatorii de schi din Capitală vor avea de săptămâna viitoare o pârtie în buricul Bucureştilor. Pasionaţii de patinaj vor avea şi ei parte de distracţie. Îi aşteaptă nu mai puţin de şase patinoare în aer liber.
Avarie în Bucureşti: Locuitorii din Drumul Taberei, Crângaşi şi Militari au rămas fără apă caldă şi căldură
Astazi, ora 04:36Locuitorii cartierelor Drumul Taberei, Crângaşi şi Militari au rămas fără apă caldă şi căldură marţi seară după ce o conductă s-a spart.
7000 de români au acceptat în 2008 repatrierea din Franţa
Marti, 02 Decembrie 2008 15:34În acest an, 7.000 de români au acceptat repatrierea voluntară din Franţa în schimbul ajutorului oferit de guvernul de la Paris, anunţă cotidianul francez La Croix.
CFR Călători lansează programul de iarnă "Trenurile Zăpezii 2008-2009"
Marti, 02 Decembrie 2008 13:05CFR Călători lansează, din 14 decembrie, programul de iarnă "Trenurile Zăpezii 2008-2009", ce oferă tuturor iubitorilor sporturilor de iarnă variante multiple de călătorie spre sau dinspre munte. Acesta va fi valabil până la...
Cele mai CITITE din Social
- Disidentul Vasile Paraschiv a refuzat decoraţia acordată de preşedinte, numindu-l "comunist" pe Traian Băsescu (4436)
- Circulaţia va fi restricţionată pe mai multe străzi din Bucureşti, în perioada sărbătorilor de iarnă (3115)
- Avarie în Bucureşti: Locuitorii din Drumul Taberei, Crângaşi şi Militari au rămas fără apă caldă şi căldură (1746)
- Salvamontiştii din judeţul Vâlcea au recuperat trei căutători de aur de pe Cheile Bistriţei (1596)
- Cadavru recuperat de pompierii militari în zona falezei din Constanţa-IMAGINI ŞOCANTE (1317)
Cele mai VOTATE din Social
- Avarie în Bucureşti: Locuitorii din Drumul Taberei, Crângaşi şi Militari au rămas fără apă caldă şi căldură (3,92/5)
- Disidentul Vasile Paraschiv a refuzat decoraţia acordată de preşedinte, numindu-l "comunist" pe Traian Băsescu (2,84/5)
- Circulaţia va fi restricţionată pe mai multe străzi din Bucureşti, în perioada sărbătorilor de iarnă (2,6/5)
- Cadavru recuperat de pompierii militari în zona falezei din Constanţa-IMAGINI ŞOCANTE (2/5)
- Mii de pensionari din întreaga ţară s-au înghesuit la Casele de Pensii pentru bilete de tratament (1,88/5)
Cele mai COMENTATE din Social
- Disidentul Vasile Paraschiv a refuzat decoraţia acordată de preşedinte, numindu-l "comunist" pe Traian Băsescu (139)
- 1.985 de militari au plecat doar în acest an din armată (22)
- Avarie în Bucureşti: Locuitorii din Drumul Taberei, Crângaşi şi Militari au rămas fără apă caldă şi căldură (20)
- Mii de pensionari din întreaga ţară s-au înghesuit la Casele de Pensii pentru bilete de tratament (18)
- Mii de oameni au însoţit moaştele Sf. Andrei pe străzile Braşovului (4)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Cine face viitorul Guvern al României
- Cele mai interesante scenarii politice de la bursa zvonurilor
- Avarie în Bucureşti: Locuitorii din Drumul Taberei, Crângaşi şi Militari au rămas fără apă caldă şi căldură
- România trece la cea de-a doua etapă pentru aderarea la spaţiul Schengen
- Criza imobiliară îi obligă pe dezvoltatori să închirieze locuinţele nevândute
- Petrom a ieftinit benzina şi motorina cu 9 bani/litru, de marţi
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Răzvan Vintilescu: Bombo, Geoană şi matematica înfrângerii
- Cristian Pătrăşconiu: Nu Tăriceanu, ci Sever Voiescu. Imaginaţi-vă!
- Ioan T. Morar: Şi, totuşi, ce caută Iulian Urban în Parlament şi în PDL?
- Dan Nicolaie: Pac-pac, un coşmar
- Sorin Roşca Stănescu: Marele licurici
- Rodica Ciobanu: Şi-au dat cu uninominalul în cap
Trimite-ne mesaje
![]() |
MARTOR ELECTORAL |
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
Alege MAGNATUL |
Bucureşti 12 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 03.12 | 04.12 |
| Timişoara | 11 °C | 16 °C |
| Arad | 11 °C | 14 °C |
| Bacău | 9 °C | 13 °C |
| Braşov | 13 °C | 15 °C |
| Cluj Napoca | 7 °C | 15 °C |
| Constanţa | 16 °C | 14 °C |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia













