Mama naturală a copilului decedat în Bistriţa ar fi sesizat în urmă cu
aproximativ şase luni că fiul său este supus unor tratamente violente,
însă nimeni nu a făcut nimic, au declarat pentru NewsIn surse judiciare.
Potrivit aceloraşi surse, mama copilului, Sumita Rostaş, arestată din
2005
pentru furt calificat, ar fi aflat că băiatul ei este bătut de către
asistentul maternal în grija căruia se afla şi ar fi sesizat Protecţia
Copilului.
Joi seară, după ce ştirea fost difuzată în cadrul buletinelor de
ştiri la mai multe televiziuni, mama copilului a fost la un pas să
înnebunească. Sursele citate au declarat că o echipă
medicală i-a acordat asistenţă timp de aproape două ore şi a fost
sedată. Atât vestea morţii copilului, cât şi neputinţa de a-şi face
dreptate şi de a-i pedepsi pe cei care nu i-au dat crezare atunci când a
sesizat că băiatul său este bătut de asistentul maternal au adus-o
într-o criză de depresie.
Ca o ironie a sorţii, asistenta maternală, Marcela Făgărăşanu, a fost
încarcerată la câteva celule de mama celui pe care l-a omorât.
Iniţial, asistenta maternală le-a declarat medicilor că băiatul a murit
pentru că era bolnav. Când au văzut însă trupul copilului, medicii
şi-au dat seama că băiatul fusese maltratat.
Medicii i-au anunţat imediat pe poliţişti, care au cerut autopsia
copilului. Moartea a intervenit în urma asfixierii cu un bol alimentar.
Practic, mama şi-a înecat copilul în timp ce îl hrănea.
Cercetările poliţiştilor au scos la iveală că femeia şi-a gonit proprii
copii de acasă şi că avea probleme cu băutura. Cu toate acestea,
conducerea Direcţiei pentru Protecţia Copilului spune că avea o
reputaţie bună. Era asistentă maternală din anul 2000 şi avea doi copii
în grijă. Cel care a murit a intrat în familia ei în urmă cu un an.
Un zugrav care a lucrat în blocul în care locuia femeia susţine că cei doi copii pe care femeia îi îngrijea au fost maltrataţi.
"Ultima vizită medicală a fost făcută în 15 mai, la medicul de familie,
care nu ne-a putut spune că ar fi avut altceva decât o banală anemie", au declarat surse de la Protecţia Copilului.
Cel de-al
doilea copil pe care îl avea în grijă a fost încredinţat altui asistent
maternal.
Până să ajungă să ia în îngrijire doi copii ai statului, asistenta maternală din Bistriţa a lucrat într-o fabrică. Femeia, în vârstă de 39 de ani, este divorţată şi are doi copii naturali. Un băiat, în vârstă de 16 ani şi o fată de 19 ani. Poliţiştii spun că femeia şi-a gonit de mai multe ori copiii de acasă.
În anul 2000, ea a devenit asistent maternal, atunci când a primit în îngrijire şi primul copil. În 2006, a fost reevaluată de Direcţia pentru Protecţia Copilului din Bistriţa Năsăud. Un an mai târziu, ea l-a primit în îngrijire şi pe băiatul care a murit. Mama naturală a copilului este în închisoare şi de aceea micuţul a ajuns la asistenta maternală. Poliţiştii spun că aceasta se afla sub influenţa băuturilor alcoolice în momentul în care a asfixiat copilul.
1 EUR= 4.1298 RON 












Feedback
De ce ?
Poate ca nu mai cunoaste notiunea de respect fata de sine insusi si fata de cel din fata lui, respectul etic si civic.
Unde incepe respectul ? Pina unde ma pot eu duce ?
In numele libertatii mele oare imi pot eu permite sa calc pe celalalt, sa-l dau la oparte, sa-i fac ce vreau eu cu el ?
Cind mama se respecta, ea isi respecta sotul si copilul. Respectul de sine este de a-si pastra demnitatea si onoarea. Corpul meu, nu apartine nimanui altuia decit mie. Eu nu permit ca altcineva oricare ar fi el, sa profite de corpul meu, atingindu-l, lovindul, impingindu-l de aici – colo, obligindu-l sa faca acte care l-ar humilii, sau l-ar coborii in ochii lui sau al altora.
Cind mama se va respecta, isi va respecta copilul si copilul o va respecta. El se va respecta, isi va respecta tovarasii de joc, vecinii, colegii, profesorii… prietena, sotia si copii….Nu va fi nevoie de a fi invatat ce este respectul pentru ca l-a vazut si l-a trait la el in casa…
Respectul ramine o virtute si este expresia prin excelenta a comportarii morale si etice, care este specifica umanului – si care-l ajuta sa recunoasca limitele pina unde poate sa se duca , adica unde libertatea mea se opreste ? Acolo unde incepe libertate celui care este linga mine.
Lidia Zeller – psihoterapeuta - Elvetia
Aplica pe jobs.realitatea.net
Dreptul la viata ni-l da DUMNEZEU, si numai EL poate hotara cand ne-o ia!!!!
In mintea mea "limitata" nu gasesc ce pedeapsa ar trebui sa i se dea acestei "femei"????? fiindca nu se poate numi OM, femeie, iar ... MAMA , nici pe de parte!
Eu, am un baietel de aproape 9 ani, infiat, dar el reprezinta lumina si viata mea!!!! Se mai intampla sa-i mai articulez cate o palma, rareori, dar... si atunci imi pare nespus de rau!!!! pe de alta parte, cred ca asistentele sociale nu si-au facut datoria si asta nu numai din imposibilitate ci si din neglijenta si ignoranta.
In toata perioada cat am lucrat cu sistemul, am observat ca in "conceptul" lor, acesti copii nu sunt decat 'ustensilele" de lucru de zi cu zi. Eu cred ca pentru a practica aceasta meserie, chiar si de cea de asistent maternal, iti trebuie foarte mult suflet si sa fii dedicat, sa iti placa ceia ce faci, sa constientizezi ca tu esti una din parghiile care pune in miscare si poate chiar decide viitorul unui copil abandonat. Din punctul meu de vedere, eu nu pot decat sa-i multumesc din tot sufletul, asistentei maternale care mi-a crescut copilul timp de un an, pana cand eu l-am vazut prima data.
Si de ce ne miram?????? Nici legea adoptiei nu este tocmai foarte bine pusa la punct. si din acest punct de vedere va pot da, un singur exemplu: femeile care adopta, ca si mamele biologice, au dreptul la concediul de crestere copil, platit, pana la doi ani. Dar dupa doi ani?????? Daca tu, ca femeie, te hotarasti sa adopti un copil, in ce fel de concediu vei intra?????? De crestere copil , neplatit???????? Cam asta a fost cazul meu!!!!
Baietelul meu avea 2 ani si 7 luni, eu am facut adoptia singura, ca parinte unic, si.... ce m-as fi facut daca as fi intrat in crestere copil neplatit???? cu ce as fi trait si cu ce l-as fi hranit pe el????? Si cum sa fac si integrarea copilului in familie, fiindca acomodarea, nu este tocmai usoara.... as putea spune ca nu este usoara deloc in comparatie cu propriul copil....
Ce solutie gaseste statul in acest caz??????
Dar in cazul bietului copilas?????? m-au ingrozit fotografiile!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Cred totusi ca .... pedeapsa cu moartea ar fi mult prea usoara.... ar scapa mult prea usor....
sunt total dezamagita de sistem....TOTAL!!!!
pedeapsa cu moartea!!!
Stiu si ar fi bine sa cunoasca si restul celor interesati ca pentru mai putin de 700 de lei cat este salarul unui asistent social, sunteti nevoiti sa "compuneti" rapoarte care trebuie sa sune frumos asa cum vor sefii, ca daca nu sefii de servici, directorii nu le avizeaza, si in ziua urmatoare veti cumpara iarasi hartie de xerox la bucata de la libraria din coltul cartierului, pentru a reface raportul.
Stiu ca tot din acest salar va deplasati pe teren la distante de zeci, sute de Km, prin padurile, prin lanurile de papusoi ale judetelor unde va desfasurati activitatea, singuri ca deh... "de ce sa mergeti 2 pe teren?" , pentru ca masinile institutiei cara laptele sefilor, cumparat dis de dimineata din piata, la domicilile directorilor, pentru a nu se strica pana la 4 (pardon 2 -doar sunt sefi).
Acetea sunt conditiile in care se lucreaza in protectia sociala, iar singurul vinovat de cele intamplate, alaturi de asistenta maternala va fi cu siguranta asistentul social care s-a ocupat de caz.
Directorii vor ramane in functii pana la viitoarele alegeri, sau depinde cine iasa acum..., si vor angaja in continuare astfel de "monstii", care nu sunt recrutati ci recomandati chiar de catre mai marii judetelor.
Exista un Colegiu al Asistentilor sociali din Romania.
Care este parerea celor carora sunt platite cotizatii de catre asistentii sociali, referitor la cele intamplate in acest caz, dar si a celorlalte cazuri mediatizate doar in aceasta saptamana?
iti dai seama ce va fi maine in toate directiile sectoarelo si a judetelor? morala din parteea tuturor sefilor. si sa mai vada si astfel de comentarii