Un copil de 15 ani din Mehedinţi a fost salvat de medici după ce a fost muşcat de o viperă cu corn
"Nu pot să spun cu exactitate, dar dacă l-ar fi muşcat de gât sau în zona capului, în aproximativ o oră ar fi fost mort. Într-un fel a avut noroc, deoarece a fost muşcat de degetul patru de la mâna stângă şi a dat dovadă de curaj legându-se strâns cu un bandaj deasupra rănii. Era cu vacile la păscut şi mi-a povestit că, dintr-o întâmplare nefericită, l-a muşcat o viperă cu corn.
A dat fuga acasă i-a spus mamei şi aceasta a sunat la 112. Intervenţia noastră a durat ceva timp, deoarece Iloviţa este la câţiva zeci de kilometri de Severin. Copilul va rămâne internat la secţia ATI a spitalului judeţean pentru a se evita orice complicaţie. Ca să vă explic în mare, cum poţi să mori de la o muşcătură de viperă, neurotoxinele din venin acţionează prin sistemul nervos şi blochează muşchiul cardiac!", a declarat medicul Eleodor Mihuţ, de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Mehedinţi.
Cazul tânărului este primul care se înregistrează anul acesta la spitalul din Severin, muşcăturile de şarpe fiind frecvente în zonă odată cu încălzirea vremii.
În judeţul Mehedinţi vipera cu corn se întâlneşte în arealul Parcului Natural Porţile de Fier, dar şi în Platoul Mehedinţi de la Gura Văii spre Orşova.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





FUNERALIILE LUI WHITNEY HOUSTON: Acum se...
Reporterii Realităţii: ACTA, între utopie...
Reporterii Realităţii: Biserici de sezon
Reporterii Realităţii: Profesorul de magie
Reporterii Realităţii: Lacrimi din România...
S-a întâlnit Eisenhower cu extraterestrii?








Feedback

