EXTERN »
Un chirurg bulgar renumit a fost inculpat pentru transplanturi ilegale de rinichi
Contactat astăzi de televiziunea naţională, profesorul Cirkov a calificat acuzaţiile drept o "minciună" răspândită de ministrul Sănătăţii Radoslav Gaudarski, care l-a demis din funcţia de director al unui spital.
Potrivit lui Aleksiev, majoritatea pacienţilor care au fost supuşi unor transplanturi au fost cetăţeni israelieni.
"Un pacient care a fost supus unui transplant în clinica profesorului Cirkov a decedat, un altul a suferit o operaţie suplimentară care i-a salvat viaţa", a afirmat purtătorul de cuvânt.
Agenţia pentru Transplanturi nu a fost informată de cele 20 de intervenţii chirugicale, iar medicul nu are documentele necesare şi nu există nici o dovadă că donatorii şi pacienţii sunt rude, aşa cum cere legea bulgară, a adăugat el.
Profesorul Cirkov, care riscă până la cinci ani de detenţie, s-a mutat în Bulgaria la sfârşitul epocii comuniste, după ce lucrase în Germania. În anul 2005, el a fost demis din funcţia de director al unui spital important din Sofia.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3473 RON 





Europa, sub pod portocaliu şi roşu:...
Ungurii se încălzesc cu bani: Banca Centrală...
Accident spectaculos în Chile: un tren a...
Trupa punk de fete care îl critică pe Putin
AUSTRALIA bebelus cazut la metrou
Freezing rain sau ploaia îngheţată a produs...









Feedback

