Partidul Conservator a cerut Administraţiei Prezidenţiale să facă public memoriul primit de la ALRO, pe care preşedintele l-a trimis ulterior Ministerului Economiei cu o rezoluţie semnată de şeful statului.
Conservatorii îl acuză pe şeful statului de trafic de influenţă în favoarea firmei ALRO şi au prezentat, joi, un document pe care Traian Băsescu a scris, în vara anului trecut, o rezoluţie către fostul ministru al Economiei Codruţ Şereş. În opinia conservatorilor, acest text ar reprezenta o dovadă de trafic de influenţă.
Prezent la emisiunea 100%, preşedintele PC Dan Voiculescu a afirmat, joi seara, că pe lângă bilet a existat şi un telefon dat de Traian Băsescu fostului ministru al Economiei, fapt confirmat de Codruţ Şereş.
Preşedintele Partidului Conservator, Dan Voiculescu, a declarat că preşedintele României, Traian Băsescu, i-a cerut lui Codruţ Şereş să intervină în favoarea unor grupuri de interese. "Îşi merită caracterizarea de ipocrit, iresponsabil şi nepriceput. Îl acuz public de trafic de influenţă", a spus Dan Voiculescu.
Liderul PC a prezentat o rezoluţie semnată de Traian Băsescu: "Rog analizaţi această scrisoare şi dispuneţi măsuri în conformitate cu interesele Guvernului, şi, dacă este posibil, şi cu interesele economiei naţionale".
Fostul ministrul al Economiei Codruţ Şereş a declarat că nu a dat curs solicitărilor preşedintelui Băsescu.
Un bilet şi un telefon de la preşedinte
Joi, 18 Ianuarie 2007 17:08
| Vot: |
0
|
| Video (3) | Foto (1) |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Criză politică Băsescu - Tăriceanu
Marti, 00 0000 00:00 - PNL îl acuză pe preşedinte de manipulare a opiniei publice
Joi, 18 Ianuarie 2007 09:13 - Berceanu îi dă replica lui Tăriceanu
Joi, 18 Ianuarie 2007 16:40 - PSD doreşte înlăturarea premierului şi a preşedintelui
Vineri, 19 Ianuarie 2007 01:06 - Război în Alianţă
Vineri, 19 Ianuarie 2007 00:17 - Biletul şi personajele din file de poveste
Vineri, 19 Ianuarie 2007 05:05 - Traian Băsescu nu a cerut PD să iasă din Guvern, susţine Emil Boc
Sambata, 20 Ianuarie 2007 08:45 - Şeful statului intenţiona să se adreseze Parlamentului pe tema "biletului"
Marti, 23 Ianuarie 2007 02:17 - PSD, marele perdant în războiul bileţelelor
Luni, 29 Ianuarie 2007 06:16 - Voiculescu îi cere lui Băsescu să desecretizeze convorbirile cu Şereş pe tema Alro
Luni, 29 Ianuarie 2007 15:38
Comentariile cititorilor
59. tiberiu
Sambata, 20 Ianuarie 2007 17:41
| Raspunde la comentariu
58. Mihai22
Sambata, 20 Ianuarie 2007 16:36
57. Schmit Josef
Vineri, 19 Ianuarie 2007 18:48


56. Sorin -Craiova
Vineri, 19 Ianuarie 2007 18:37
55. SuperTaxiDriver
Vineri, 19 Ianuarie 2007 18:34
54. Marcel Popovici
Vineri, 19 Ianuarie 2007 17:51
53. Tiberiu
Vineri, 19 Ianuarie 2007 17:36
52. Mariana Popescu Ploiesti
Vineri, 19 Ianuarie 2007 17:31
51. nelu
Vineri, 19 Ianuarie 2007 14:50
50. Gabi
Vineri, 19 Ianuarie 2007 14:05
49. Nicolae
Vineri, 19 Ianuarie 2007 13:19
48. Mihai Pulca
Vineri, 19 Ianuarie 2007 12:54
47. ABC
Vineri, 19 Ianuarie 2007 12:30
46. ana
Vineri, 19 Ianuarie 2007 11:26
45. Casio Nic.
Vineri, 19 Ianuarie 2007 10:26
44. Davidescu Paul Bucuresti
Vineri, 19 Ianuarie 2007 10:10
43. Maria Voinea
Vineri, 19 Ianuarie 2007 08:55
42. Stoiu Stefan - pictor Braila
Vineri, 19 Ianuarie 2007 08:36
41. coty
Vineri, 19 Ianuarie 2007 08:27
40. Termo
Vineri, 19 Ianuarie 2007 08:11
39. coty
Vineri, 19 Ianuarie 2007 06:40
38. ROmanul
Vineri, 19 Ianuarie 2007 03:31
37. eucic
Vineri, 19 Ianuarie 2007 01:06
36. Adrian S
Vineri, 19 Ianuarie 2007 01:05
35. gigi
Vineri, 19 Ianuarie 2007 00:52
34. cristina .caracal
Vineri, 19 Ianuarie 2007 00:49
33. Shaitan
Joi, 18 Ianuarie 2007 21:30
32. Dragos
Joi, 18 Ianuarie 2007 21:23
31. dana
Joi, 18 Ianuarie 2007 21:11
30. Tampa Ion
Joi, 18 Ianuarie 2007 20:50
29. valer
Joi, 18 Ianuarie 2007 20:28
28. Monica
Joi, 18 Ianuarie 2007 20:08
27. adrian c
Joi, 18 Ianuarie 2007 19:43
26. Anonim
Joi, 18 Ianuarie 2007 19:22
25. Florin
Joi, 18 Ianuarie 2007 19:02
24. Vasile D
Joi, 18 Ianuarie 2007 18:56
23. Mircea
Joi, 18 Ianuarie 2007 18:52
22. Decebal
Joi, 18 Ianuarie 2007 18:50
21. George
Joi, 18 Ianuarie 2007 18:35
20. Dumitru
Joi, 18 Ianuarie 2007 18:21
19. Francine
Joi, 18 Ianuarie 2007 18:15
18. axl
Joi, 18 Ianuarie 2007 18:10
17. Stefan Alexandru Iordache
Joi, 18 Ianuarie 2007 17:57
16. Stoiu Satefan - Braila
Joi, 18 Ianuarie 2007 17:54
15. Anonim
Joi, 18 Ianuarie 2007 17:54
14. Neamtu Robert
Joi, 18 Ianuarie 2007 17:52
13. Ioan Dumitru, Mun Bucuresti, Romania, European Uni
Joi, 18 Ianuarie 2007 17:49
12. Anonim
Joi, 18 Ianuarie 2007 17:48
11. Socrate Toma
Joi, 18 Ianuarie 2007 17:44
10. sorin g
Joi, 18 Ianuarie 2007 17:41
|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Parlamentarii au început să respingă pomenile electorale. Cum comentaţi?
Astazi, ora 07:39După ce pregătiseră o avalanşă de legi populiste care stăteau să cadă direct în capul Guvernului, deputaţii au revenit cu picioarele pe pământ. Ei au început să respingă pe bandă rulantă cadourile pentru electorat. Cu...
Topul gafelor ministrului Cristian Adomniţei
Marti, 07 Octombrie 2008 19:45De când a fost numit ministru al Educaţiei, din luna aprilie 2007, Cristian Adomniţei a oferit momente "de neuitat". Numărul steluţelor de pe steagul UE, greşeli gramaticale grave sau momente penibile au reprezentat doar câteva...
Viitorii senatori vor primi purificatoare de aer, telefoane mobile noi, laptopuri şi maşini
Astazi, ora 07:37Purificatoare de aer, telefoane mobile noi, laptopuri şi maşini. Acestea sunt doar câteva dintre beneficiile pe care le vor avea viitorii senatori. Marţi, Biroul permanent al Senatului a dat publicităţii proiectul de buget pe anul...
Petre Roman despre Băsescu: Un om mic m-a acuzat de impostură
Astazi, ora 04:42Petre Roman a calificat, marţi, acuzaţiile preşedintelui Băsescu, potrivit cărora îşi face campanie electorală în diaspora în calitate de Înalt Reprezentant al Guvernului pentru românii din străinătate, ca fiind "mincinoase...
Guvernul a chemat la consultări marile confederaţii sindicale
Astazi, ora 04:41Premierul Tăriceanu a invitat sindicatele, vineri, la ora 13:00, la Palatul Victoria, pentru a discuta despre subiecte "aflate în atenţia Guvernului şi a sindicatelor" şi despre implicaţiile evoluţiei pieţelor financiare la nivel...
Cele mai CITITE din Politică
- Traian Băsescu a semnat decretul de numire a lui Anton Anton în funcţia de ministru al Educaţiei (6488)
- Inedit! Un cuplu liberal care candidează în Bucureşti îşi expune viaţa personală pe blog după modelul Big Brother (5542)
- Topul gafelor ministrului Cristian Adomniţei (2417)
- Cătălin Zmărăndescu, garda de corp a lui Gigi Becali, candidează pentru funcţia de deputat (2165)
- Petre Roman despre Băsescu: Un om mic m-a acuzat de impostură (2047)
Cele mai VOTATE din Politică
- Tăriceanu: Înlocuirea lui Adomniţei este un avertisment şi pentru secretarii de stat din minister (3.56/5)
- Traian Băsescu acuză CSM că vrea să blocheze activitatea ANI (3.24/5)
- Traian Băsescu a semnat decretul de numire a lui Anton Anton în funcţia de ministru al Educaţiei (3.2/5)
- Cătălin Zmărăndescu, garda de corp a lui Gigi Becali, candidează pentru funcţia de deputat (3.2/5)
- Petre Roman despre Băsescu: Un om mic m-a acuzat de impostură (3.04/5)
Cele mai COMENTATE din Politică
- Traian Băsescu a semnat decretul de numire a lui Anton Anton în funcţia de ministru al Educaţiei (136)
- Gheorghe Flutur: Deprecierea leului va continua, principalul vinovat este Tăriceanu. Cum comentaţi? (61)
- Traian Băsescu acuză CSM că vrea să blocheze activitatea ANI (37)
- Petre Roman despre Băsescu: Un om mic m-a acuzat de impostură (33)
- Topul gafelor ministrului Cristian Adomniţei (30)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Un român are o pensie de peste 350 de milioane de lei vechi. Cum comentaţi?
Astazi, ora 07:50Un român are o pensie de peste 350 de milioane de lei vechi. Preşedintele Sindicatului Liber al salariaţilor din Autoritatea Aeronautică Română, Adrian Ioan, a confirmat că acest român încasează într-adevăr peste 300 de...
- Topul gafelor ministrului Cristian Adomniţei
- Ceauşescu nu a avut niciun cont în străinătate, conform Comisiei Parlamentare
- 10% dintre angajaţii Agenţiei Antidrog au rude cu funcţii înalte în MIRA, Ministerul Apărării şi SIE. VEZI LISTA
- 30 de români au fost arestaţi la Barcelona
- Petre Roman despre Băsescu: Un om mic m-a acuzat de impostură
- Un român din patru a făcut sex la locul de muncă
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Un tânăr fără permis, aflat la volanul unui bolid de lux, a încălcat legislaţia rutieră în faţa poliţiştilor
Astazi, ora 07:36Caii putere i-au dat curaj şi tupeu unui tânăr. Chiar dacă avea permisul suspendat de o lună de zile, un tânăr de 26 de ani, din Timişoara a crezut, aseară, că dacă se află la volanul unui bolid de aproape 100.000 de euro,...
- Poliţiştii ilfoveni au confiscat numeroase produse contrafăcute
- La Curtea de Apel se judecă recursul în dosarul permiselor auto din Argeş
- SUA şi India vor semna acordul de cooperare în domeniul nuclear civil
- Un TIR cu 133.000 de pachete de ţigări a fost confiscat la Galaţi
- Tudor Chirilă: Despre orgoliul de brand, oameni şi umilinţă
- Corina Creţu: Amendamente la Raportul privind situaţia romilor
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
ŞMECHERII DE PARLAMENT |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |
Bucureşti 21 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 08.10 | 09.10 |
| Timişoara | 21 °C | 20 °C |
| Arad | 20 °C | 20 °C |
| Bacău | 17 °C | 17 °C |
| Braşov | 17 °C | 20 °C |
| Cluj Napoca | 18 °C | 19 °C |
| Constanţa | 20 °C | 18 °C |
| Europa | 08.10 | |
| Atena | 25 °C | |
| Berlin | 17 °C | |
| Helsinki | 10 °C | |
| Londra | 17 °C | |
| Madrid | 18 °C | |
| Moscova | 13 °C | |
| Oslo | 12 °C | |
| Paris | 16 °C | |
| Roma | 24 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3.9277 RON |
| 1 USD | 2.8938 RON |
| 1 GBP | 5.0394 RON |
| 1 CHF | 2.5331 RON |
| 100 HUF | 1.5763 RON |
| 100 JPY | 2.8398 RON |
| 1 BGN | 2.0082 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia












