Un preot din Republica Moldova a ucis un bebeluş în timpul unui botez / FOTO: www.publika.md

Caz şocant în comuna Mihăileni, raionul Râşcani. Un bebeluş a murit înecat, vineri seară, în urma botezului. Pe cazul dat a fost deschis dosar penal, pentru omor din imprudenţă. Potrivit comisarului raionului Râşcani, Valeriu Moscalu, tragedia s-a produs din cauza neglijenţei preotului. Până acum, însă, poliţia nu a reuşit să discute cu el, pentru că nu răspunde la telefon.

Părinţii copilului spun că bebeluşul a fost scufundat de mai multe ori în cristelniţă de către părintele Valentin Ţarălungă. Peste puţin timp i s-a făcut rău. A murit în drum spre spital, iar expertiza a arătat că s-a înecat, relatează Publika.md.

Secretarul de presă al Mitropoliei Moldovei, Vadim Cheibaş susţine că Mitropolia nu-şi aduce aminte ca în Moldova să mai fi fost înregistrat un caz similar.

Practica folosită de părintele Valentin Ţarălungă în cazul copilului care a murit la botez este diferită de cea tradiţională a declarat secretarul Mitropoliei Basarabiei, Ioan Cosoi