Un bărbat de 47 de ani a dispărut sâmbătă seară în munţii Semenic, în zona vârfului Gozna. Acesta era plecat împreună cu alte două persoane la cules de bureţi. Bărbatul s-a îndepărtat de însoţitori şi din cauza ceţii şi a ploii s-a rătăcit.

Prietenii l-au căutat, dar după lăsarea întunericului s-au retras la cabană şi au anunţat jandarmii montani. Mai multe echipe au plecat imediat în căutarea celui dispărut, dar nu au reuşit să-l găsească până dimineaţă. În zori au fost chemaţi salvamontiştii şi poliţia. Bărbatul este căutat în continuare prin pădurile şi râpele de pe Semenic.