Ilie Dumitrescu a fost atacat, ieri, de trei bărbaţi, dintre care unul ar fi jandarm, în incinta galeriei de artă a fostului internaţional, în faţa a doi poliţişti în civil care veniseră pentru detalii legate de alte ameninţări primite de fostul fotbalist şi zilele trecute, au declarat, pentru NewsIn, surse judiciare.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan, Ilie Dumitrescu ar mai fi fost ameninţat, sâmbătă, iar duminică, agresorii au trecut prin faţa la domiciliului său, cel mai probabil, pentru a-i arăta că ştiu unde locuieşte.

Ieri după-amiază, doi poliţişti de la Secţia 10 s-au deplasat la galeria de artă a lui Ilie Dumitrescu de pe strada Lipscani, din sectorul 3, pentru a-i audia pe toţi angajaţii în legătură cu ameninţările primite de fostul atacant al naţionalei României.

În jurul orei 13:30, pe când poliţiştii se aflau în galerie, au intrat doi bărbaţi. Potrivit martorilor, unul i-a pus pistolul la cap lui Dumitrescu, iar celălalt cuţitul la gât. Un al treilea bărbat a aşteptat la uşă.

Poliţiştii au intervenit imediat, însă au reuşit să prindă doar unul dintre agresori care, potrivit unor surse din Poliţia Capitalei, ar fi angajat al Jandarmeriei. Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, Marius Teodorescu, nu a confirmat faptul că unul din agresori ar fi angajat al instituţiei.

Ceilalţi doi au fugit şi sunt căutaţi. Fratele lui Ilie Dumitrescu, Bogdan, este rănit uşor la mână.

Martorii spun că agresorii au făcut referire la ultilităţile de la două imobile pentru care Ilie Dumitrescu ar fi în litigiu. Ilie Dumitrescu a declarat, ieri, pentru NewsIn, că acţiunea de intimidare, precum şi ameninţările de la sfârşitul săptămânii trecute, ar fi fost comandate de persoanele pe care ar urma să le evacueze silit în baza unor hotărâri judecătoreşti.

"Au intrat trei bărbaţi înarmaţi în magazin. Nu pot să vă spun mai mult. Poliţiştii m-au rugat să păstrez tăcerea. Sunt în litigiu pentru două imobile. Cei trei au fost trimişi de alte persoane care, peste două zile, vor fi supuse unei executări silite", a declarat, pentru NewsIn, Ilie Dumitrescu.