Un bărbat din Galaţi a fost îngropat de viu într-un şanţ după ce un mal de pământ s-a prăbuşit peste el. Bǎrbatul lucra împreunǎ cu mai mulţi colegi la remedierea unei avarii, la o conductǎ aflatǎ la patru metri adâncime. Echipajul Smurd şi colegii de serviciu s-au chinuit peste 2 ore sǎ îl scoatǎ pe bǎrbat din groapǎ.

Malul îmbibat cu apa scursǎ din conductǎ a cedat, iar bǎrbatul a fost prins sub el. Colegii au încercat sǎ îl menţinǎ la suprafaţǎ şi au fost chemaţi şi pompierii.

Cu unul dintre picioare strivit, obosit dupǎ ce s-a strǎduit 2 ore sǎ se salveze şi îngheţat, muncitorul a leşinat pe targă în drum spre spital. Conducerea societǎţii şi autoritǎţile încearcă să afle acum împrejurările în care s-a produs accidentul.