Un bărbat a murit, sâmbătă dimineaţă, după ce a fost lovit de un tren în zona localităţii dâmboviţene Aninoasa. Pentru moment nefiind cunoscute cu exactitate împrejurările în care s-a produs acest accident.

Potrivit comisarului Ion Elena din cadrul Poliţiei Transporturi Feroviare Dâmboviţa, accidentul a fost anunţat, sâmbătă dimineaţă, în jurul orei 7.30.

Poliţiştii au stabilit că este vorba despre un bărbat în vârstă de aproximativ 60 de ani, care a fost lovit de tren, în urma impactului victima murind pe loc. De altfel, acesta a fost găsit cu un picior tăiat de tren, iar calota craniană era în totalitate distrusă în partea din spate.

Se pare că bărbatul decedat este un om al străzii, dar nu se cunoaşte cu exactitate de ce a ajuns în acea zonă. Se presupune că, la primele ore ale dimineţii, era ceaţă densă, iar omul nu ar fi văzut trenul venind.

Sursa: NewsIn