Pilotul rănit în accidentul aerian din judeţul Călăraşi a fost supus unei intervenţii chirurgicale, în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală.
Intervenţia chirurgicală a durat şase ore, însă, din cauza unui traumatism cranio-cerebral suferit în urma impactului avionului cu solul, medicii se declară în continuare rezervaţi în privinţa supravieţuirii bărbatului.
Un accidentul aviatic s-a produs, sâmbătă, în jurul orei 17.30, între localităţile Ulmeni şi Valea Roşie, din judeţul Călăraşi. Avionul, utilitar, distrus în totalitate, aparţine SC Victor Avia SRL, care are sediul în Călăraşi, conform reprezentanţilor IGSU.
Copilotul Adrian Stanciu, în vârstă de 36 de ani, a decedat pe loc, iar pilotul Valeriu Băcuieni, în vârstă de 48 de ani, a fost rănit grav. După prăbuşire, avionul a luat foc.
Specialiştii spun că este posibil să fie vorba despre o eroare de pilotaj, deoarece avionul utilitar, de provenienţă sovietică, se afla la o înălţime foarte mică de sol, avionul fiind şi foarte uşor de atfel. Avionul, de tip Antonov-2, împrăştia substanţe chimice pentru culturi.
Trei procurori au ajuns, sâmbătă seară, la locul accidentului aviatic, pentru a începe ancheta în acest caz.










