EXTERN »
Un atac cu rachete aparent americane provoacă din nou victime în Pakistan
05 sep 2008, 13:36 |
Actualizat Duminică, 07 Septembrie 2008 04:28
Cel puţin trei copii şi două femei au murit vineri în nord-vestul Pakistanului, într-un atac cu rachete lansate de avioane fără pilot de tipul celor pe care le deţin trupele americane din Afganistan-ul vecin, au anunţat surse militare citate de AFP.
Rachetele au căzut peste două case din satul Goorweck Baipali, în
districtul Waziristanul de Nord, reputat a fi un bastion al talibanilor
pakistanezi şi al combatanţilor străini ai al-Qaida, a declarat pentru
AFP un înalt oficial din serviciile de securitate, sub acoperirea
anonimatului.
"Trei copii şi două femei şi-au pierdut viaţa", a precizat unul dintre colegii săi, confirmând bilanţul.
Informaţiile nu au fost confirmate din alte surse, dar în ultimul timp rachete americane cad aproape zilnic în zonele tribale pakistaneze de la frontiera cu Afganista-ul, unde Washington-ul afirmă că talibanii afgani şi-au refăcut forţele.
Noul atac intervine la două zile după primul raid cunoscut al forţelor americane din Afganistan în teritoriul pakistanez. Potrivit Islamabad-ului, cel puţin 15 civili, printre care femei şi copii, au murit în acest raid. Washington-ul a refuzat până în prezent să comenteze aceste afirmaţii ale părţii pakisteneze, dar nici nu le-a infirmat.

Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 

Un bebeluş în cărucior a căzut în mare
Europa nu scapă de ninsori
Europa, sub pod portocaliu şi roşu:...
Ungurii se încălzesc cu bani: Banca Centrală...
Accident spectaculos în Chile: un tren a...
Trupa punk de fete care îl critică pe Putin

Feedback