"Partidul prostănacului are reţineri în a susţine Guvernul Moliceanu. Reţinerile au apărut ca urmare a rezultatului referendumului, în care beţivul transpirat şi chior a fost reconfirmat în funcţie de nişte golani, mobilizaţi la urne de teama lui: măi, animalule. Guzganii rozalii, bunicuţele, şandramalele staliniste, aroganţii şi alţi prostănaci de serviciu sunt gata acum să negocieze inclusiv cu Boc care face poc, pentru formarea unei majorităţi parlamentare." A relatat de la faţa locului pentru postul lui Felix motanul, al mogulului Vântu şi pentru alte posturi de pază ale democraţiei, Ţiganca împuţită. Vom reveni cu amănunte la primul scrutin de ocazie.

Pentru a înţelege semnificaţia acestei relatări, am avea nevoie de un alt dicţionar. DEX-ul, mi-am dat seama, se dovedeşte a fi aici complet inutil. De altfel, de-a lungul întregii campanii pentru referendum ar fi trebuit scoase pe piaţă, în fiecare zi, ediţii speciale de glosare cu scopul înţelegerii corecte, obiective şi nepărtinitoare a termenilor. Apoi, glosarele ar fi trebuit culese într-un dicţionar de nulogisme (sic), din care să nu lipsească sub nicio formă definiţia oligarhului. Cu exemple lămuritoare şi citate celebre.

S-a spus că acest referendum a generat cele mai violente luări de cuvânt ale actorilor scenei politice. Se poate. În fond, ne-am prins şi noi că politicienii sunt tot nişte băieţi de cartier care schimbă bascheţii cu pantofi lustruiţi când pleacă de-acasă, deşi tot nu se pot abţine să nu scuipe pe trotuar. Ştim asta şi n-o să ne dăm acum ochii peste cap de stupoare şi false pudori. Altceva mi se pare relevant în discuţia despre limbajul de campanie şi ultima înjurătură a preşedintelui. S-a acumulat, într-adevăr, foarte multă tensiune în ultima lună şi cei care-şi pun acum poalele-n cap, ploconindu-se pentru formarea de majorităţi parlamentare, de guvernare, de orice fel, au alimentat, în lipsa unor argumente reale, constituţionale, această beţie de cuvinte până la pragul vomei. Iar înjurătura preşedintelui chiar asta e: o vomă, o formă de a vărsa, de a elimina. Nu e o circumstanţă atenuantă, ci o încercare a de înţelege această adversitate a sa în faţa presei.

Căci asta s-a întâmplat: în ultima lună, preşedintele a tratat media cu multă ostilitate. De unde astă iarnă se oprea la fiecare tură de snowmobil să mai dea o declaraţie hăhăită ziariştilor de vacanţă, acum a fost rezervat cu presa şi chiar agresiv. S-a rezumat la apariţii, interviuri şi declaraţii necesare. A spus ce avea de spus în presa străină. La noi, a dat peste microfoane, a sfidat, a întors spatele, a trântit portiera. Doar cu poporul a dialogat plin de căldură şi emoţie. Direct. Fără intermediari. Fără pază şi câini ai democraţiei. M-am străduit să înţeleg sorgintea acestei ostilităţi şi am privit cu mare atenţie întreaga presă. În ziua suspendării sale din funcţie, spaţiul public s-a umplut subit de o haită de voci care au început să latre frenetic împotriva sa. Multe au scos colţii şi au sfăşiat cu sălbăticie hălci aruncate de lupii politici. Apoi, colţii s-au ascuţit şi dulăii s-au transformat în hiene. Am ascultat cu atenţie şi după referendum. Hienele redeveniseră căţei drăgălaşi care lingeau mâna stăpânului în aşteptarea unui os şi a unei mângâieri. S-ar putea să primească o scărmăneală... Aşadar, nu înjurătura preşedintelui ar trebui să ne îngreţoşeze. Ci ipocrizia deşănţată a celor care au lătrat împotriva celui pe lângă care acum se gudură, dându-ne lecţii despre comportamentul canin al unei specii de pază în slujba democraţiei.

De aceea cred că, pe lângă glosarul politic, presa însăşi ar trebui să-şi facă un lexicon. Unul elementar, care să poată fi citit repede şi învăţat în timp cât mai scurt. Din el n-ar trebui să lipsească noţiuni fundamentale precum adevărul, onestitatea şi verticalitatea. Şi, pentru a nu crea confuzii, poate ar trebui definită în amănunt şi ipocrizia. Nu de alta, dar s-ar putea să ne trezim că irosim libertatea câştigată în mandatul beţivului transpirat şi facem presă ca-n vremea lui... măi, animalule...

Liana Pătraş