Ultimele două vagoane ale garniturii au sărit de pe şine. Din fericire, călătorii s-au ales doar cu o sperietură. Nimeni nu a fost rănit. Călătorii aflaţi în tren au fost preluaţi de o altă garnitură.

Potrivit lui Georgel Oncică, de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa Năsăud, incidentul a avut loc din cauza aluviunilor rezultate în urma ploilor de joi noapte.

Muncitorii de la căile ferate au lucrat ore în şir pentru repunerea trenului pe şine. Circulaţia feroviară între localităţile bistriţene Salva şi Vişeu a fost reluată în jurul orei 13.00, după aproape nouă ore de la deraierea trenului de persoane. Circulaţia feroviară în zonă s-a desfăşurat cu restricţii de viteză de 5 km/oră.

Acum două săptămâni, un alt tren a deraiat la Valea Călugărească. O adolescentă de 17 ani a murit atunci străpunsă de o şină.