Franţa a prezentat Consiliului de Securitate al ONU un proiect de rezoluţie prin care Iranul este somat să pună capăt activităţilor sale de îmbogăţire a uraniului. În caz contrar, comunitatea internaţională va impune sancţiuni drastice la adresa Teheranului. Cei 15 urmează să se pronunţe luni în legătură cu documentul elaborat de preşedinţia franceză a Consiliului.
Teheranul va trebui, de asemenea, să se supună inspecţiilor inopinate ale experţilor Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică. În cazul în care Iranul nu se va conforma, Consiliul de Securitate este pregătit să reacţioneze. Actuala versiune a documentului a venit la capătul a două săptămâni de negocieri între membrii cu drept de veto ai Consiliului (Statele Unite, Rusia, China, Marea Britanie şi Franţa), cărora li s-a adăugat şi Germania.
În cazul în care va fi adoptată, rezoluţia nu presupune instituirea automată a sancţiunilor sau recursul la forţă, variantă care a fost respinsă de Rusia şi China.
Statele Unite au acuzat în permanenţă Iranul că urmăreşte să îşi constituie un arsenal atomic.
Teheranul a respins afirmaţiile Washingtonului, declarând că programul său nuclear este destinat exclusiv producerii energiei electrice.
Ţi-a plăcut articolul? ULTIMATUM PENTRU TEHERAN
Sambata, 29 Iulie 2006 04:45
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Pe aceeasi tema
-
IRANUL AVERTIZEAZĂ
Joi, 03 August 2006 19:31 - IRANUL, GATA DE RĂZBOI
Sambata, 19 August 2006 15:42 - NOI MANEVRE MILITARE
Duminica, 20 August 2006 21:19 - ANCHETĂ ASUPRA SCURGERII DE INFORMAŢII
Sambata, 23 Septembrie 2006 13:23
Comentariile cititorilor


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Patriarhul rus Aleksei al II-lea a murit
Astazi, ora 12:23Patriarhul Moscovei şi al tuturor ruşilor, Aleksei al II-lea, a murit astăzi, la vârsta de 79 de ani, a anunţat biroul de presă al Patriarhiei, relatează AFP. "Sfântul Patriarh a murit la locuinţa sa din Peredelkino, din...
Pentagonul intră oficial în "război neconvenţional" cu teroriştii
Astazi, ora 10:02Pentagonul a oficializat, într-o directivă, importanţa strategică pe care o dă "războiului neconvenţional" cu insurgenţii şi teroriştii, punându-l pe acelaşi plan cu "războiul convenţional" dintre state, relatează AFP.
Panică pe aeroportul din New Delhi, oamenii au crezut că se repetă atentatele din Mumbai
Astazi, ora 09:53O falsă alertă de securitate privitoare la un atac a produs panică în noaptea de joi spre vineri pe aeroportul internaţional din New Delhi, la mai puţin de zece zile de la atentatele din Mumbai, a anunţat un responsabil pentru...
O navă daneză a salvat un grup de piraţi în apropiere de Yemen
Astazi, ora 08:30O navă a marinei daneze, Absalon, a ajutat joi şapte presupuşi piraţi în golful Aden, a căror ambarcaţiune avea probleme tehnice, în apropiere de Yemen, a informat televiziunea daneză TV2 News, relatează AFP.
O navă de croazieră cu 122 de persoane la bord a eşuat în Antarctica
Astazi, ora 08:02O navă de croazieră argentiniană cu 122 de persoane la bord a început să ia apă la bord şi să piardă combustibil după ce a eşuat joi în nord-estul Antarcticii, însă autorităţile au dat asigurări că pasagerii şi membrii...
Cele mai CITITE din Externe
- Controversă în Italia, după descoperirea vilelor şi conturilor romilor dintr-o tabără legală (805)
- Pentagonul intră oficial în "război neconvenţional" cu teroriştii (463)
- O reprezentantă a Congresului SUA i-a închis telefonul lui Obama (447)
- Peste 100 de evrei sunt evacuaţi în Cisiordania, după ce au ocupat abuziv o casă (442)
- România nu semnează, din interese economice, Convenţia privind interzicerea bombelor cu fragmentaţie (431)
Cele mai COMENTATE din Externe
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Marko Bela: Am spus în mod clar că am opta pentru un guvern PD-L - PNL - UDMR
Astazi, ora 12:38Liderul UDMR, Marko Bela, a declarat, la ieşirea de la Cotroceni, că opţiunea de guvernare a partidului pe care îl conduce este formată din PD-L, PNL şi UDMR. "Preşedintele a fost de acord că UDMR ar trebui să facă parte din...
- Varujan Pambuccian, reprezentat al minorităţilor: Nu dorim prezenţa la nivelul guvernului
- Adrian Năstase nu merge la Cotroceni pentru că nu crede că acest lucru i-ar "face bine lui Traian Băsescu"
- Preşedintele Traian Băsescu a chemat astăzi la consultări partidele parlamentare
- Guvernul a decis triplarea taxei auto pentru maşinile second-hand. Cum comentaţi?
- Bursa zvonurilor: Cine ar putea fi viitorul premier al României şi dedesubturile negocierilor
- Dan Voiculescu a fost trimis în judecată de DNA
- Cântăreaţa Anca Parghel a încetat din viaţă
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Chivu şi-a reluat antrenamentele alături de colegii săi de la Inter
- Marko Bela: Am spus în mod clar că am opta pentru un guvern PD-L - PNL - UDMR
- Constantin Ticu Dumitrescu a plecat dintre noi
- Sute de concedieri la MTV şi la studiourile Paramount
- Relicva Sfântului Nicolae a fost adusă la Biserica greco-catolică din Tg. Mureş
- Adrian Năstase nu merge la Cotroceni pentru că nu crede că acest lucru i-ar "face bine lui Traian Băsescu"
Trimite-ne mesaje
![]() |
MARTOR ELECTORAL |
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
Alege MAGNATUL |
Sondaj
Bucureşti 15 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 05.12 | 06.12 |
| Timişoara | 15 °C | 14 °C |
| Arad | 14 °C | 14 °C |
| Bacău | 15 °C | 12 °C |
| Braşov | 12 °C | 15 °C |
| Cluj Napoca | 12 °C | 13 °C |
| Constanţa | 16 °C | 13 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1,2603 USD
| 1 EUR | 3,8431 RON |
| 1 USD | 3,0494 RON |
| 1 GBP | 4,4296 RON |
| 1 CHF | 2,5042 RON |
| 100 HUF | 1,4752 RON |
| 100 JPY | 3,2868 RON |
| 1 BGN | 1,9649 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia












