Summitul G8 de la Heiligendamm se încheie astăzi. În ultima zi a reuniunii, guvernul german a confirmat că ţările G8 au promis să ofere 60 de miliarde de dolari, pentru un program de ajutorare a statelor africane. Jumătate din această sumă va fi donată de Statele Unite.

Ultima zi a Summitului de la Heiligendamm este dedicată discuţiilor privind combaterea SIDA şi lupta împotriva malariei şi tubercolozei în Africa. La reuniunea de astăzi a liderilor G8 au fost invitaţi şi reprezentanţii a 6 ţări africane.

Dimineaţă, preşedintele american George W. Bush a avut o uşoară indispoziţie, din cauza unei dureri de stomac, dar Casa Albă a anunţat ulterior că liderul de la Washington îşi va respecta întocmai programul.

George W. Bush are pe agendă o întâlnire cu noul preşedinte francez, Nicolas Sarkozy, care a declarat azi-dimineaţă că ţările din G8 nu au realizat încă progresele necesare pentru tranşarea statutului provinciei sârbe Kosovo.

Finalul reuniunii, când se va discuta din nou despre scutul antirachetă. se anunţă complicat. Liderii G8 vor discuta despre propunerea şefului diplomaţiei din Azerbaidjan care a anunţat că ţara lui este gata să pună la dispoziţia Statelor Unite o staţie radar pentru scutul anti-rachetă.