O zi grea pentru 331 de deputaţi. Pentru prima dată în istoria postdecembristă a Parlamentului, mandatul unui preşedinte nu a fost dus la capăt.
Demisia lui Adrian Năstase de la şefia Camerei a declanşat un nou scandal în Coaliţie. Mai avem sau nu, o majoritate care să susţină Guvernul Tăriceanu? Aceasta este problema pe care Puterea trebuie să o rezolve după votul din această după amiază.
Opoziţia a venit cu un singur candidat, Coaliţia, cu doi. Din acest motiv, ieri şi astăzi, până la începerea dezbaterilor, liderii au avut nenumărate şedinţe şi negocieri.
Liberalii şi democraţii au avut mai puţin de lucru. În privinţa candidatului Bogdan Olteanu nu mai era nimic de lămurit - avea şi susţinerea declarată a democraţilor. PNL nu mai trebuia decât să numească pe cineva în locul rămas vacant.
PRM a anunţat că îl susţine tot pe Bogdan Olteanu, candidatul Alianţei Dreptate şi Adevăr, la şefia Camerei.
La rândul său, PSD, cel care a deţinut postul de preşedinte al Camerei Deputaţilor, cu ajutorul voturilor deputaţilor conservatori, anunţă că face tot posibilul ca Valer Dorneanu să fie cel care va ocupa locul lăsat liber de Adrian Năstase.
Aboneaza-te la newsletter:





ULTIMA BĂTĂLIE
Luni, 20 Martie 2006 15:02
| Vot: |
0
|
Comentariile cititorilor


Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Valentin Iliescu: PSD nu poate câştiga un război cu PD-L la Cluj
Astazi, ora 03:42Deputatul PD-L, Valentin Iliescu, a declarat marţi la "Realitatea Zilei" că în urma dizolvării filialei PSD de la Cluj şi a demisiilor din funcţiile din PSD ale lui Vasile Dâncu, Ioan Rus şi Vasile Puşcaş, trendul social...
Tăriceanu l-a avansat în structura Guvernului pe Nicolae Rotileanu, fost partener de afaceri
Astazi, ora 03:50Premierul Tăriceanu l-a numit consilier de stat în cadrul Cancelariei Primului-Ministru pe fostul său partener de afaceri, Nicolae Rotileanu, acesta ocupând, până în prezent, funcţia de consilier personal în cadrul aceleiaşi...
Prigoană vrea să candideze pentru un mandat de deputat, consilierul lui Văcăroiu vrea la Senat
Astazi, ora 10:04Silviu Prigoană a declarat că intenţionează să candideze la Camera Deputaţilor, în timp ce alţi lideri din afara actualului Parlament, precum Valeriu Stoica sau Gigi Becali nu sunt tentaţi de Parlament, iar Mona Muscă evită...
Grupul de la Cluj rămâne în PSD şi nu-şi face partid regional, afirmă Vasile Puşcaş
Astazi, ora 03:45Liderii grupului de la Cluj care au demisionat din funcţiile deţinute în PSD rămân în partid şi nu intenţionează să înfiinţeze un partid regional, iar proiectele pe care le vor dezvolta vor avea loc în cadrul Fundaţiei...
Mircea Geoană, despre demisiile de la Cluj: Ştiţi cum sunt ardelenii, când îşi propun ceva, sunt greu de întors din drum
Astazi, ora 03:49Geoană s-a arătat afectat de plecările de la Cluj, dar consideră că prioritatea zero pentru partid o constituie alegerile din toamnă, şi nu demisiile lui Dâncu sau Rus.
Iliescu spune că demisia conducerii PSD Cluj este un gest firesc, de aşteptat
Astazi, ora 03:52Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat marţi că demisia lui Ioan Rus, Vasile Dâncu şi Vasile Puşcaş este un gest "firesc, de aşteptat", având în vedere performanţele slabe pe care le-a înregistrat organizaţia...
Cele mai CITITE din Politică
- Diaconescu va coordona filiala PSD Cluj, Corlăţean pe cea de Braşov, Nichita se va ocupa de Neamţ (2340)
- Sorin Oprescu l-a demis pe şeful Administraţiei Străzilor (2310)
- Conducerea PSD Cluj şi-a anunţat demisia din toate funcţiile (2056)
- Cristian Boureanu: Ion Iliescu a fost un rău pentru România (1680)
- PNL ar vrea să câştige alegerile din toamnă cu Ludovic Orban şi Cristian Adomniţei (1600)
Cele mai VOTATE din Politică
- Diaconescu va coordona filiala PSD Cluj, Corlăţean pe cea de Braşov, Nichita se va ocupa de Neamţ (3,92/5)
- Sorin Oprescu s-a întâlnit cu primarii de sector şi cu viceprimarii (3,76/5)
- Oprescu îl invită la Bucureşti pe primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă (3,72/5)
- Mircea Geoană, despre demisiile de la Cluj: Ştiţi cum sunt ardelenii, când îşi propun ceva, sunt greu de întors din drum (3,56/5)
- Sorin Oprescu l-a demis pe şeful Administraţiei Străzilor (2,84/5)
Cele mai COMENTATE din Politică
- Cristian Boureanu: Ion Iliescu a fost un rău pentru România (91)
- Geoană crede că Iliescu va candida iar la Parlament, Năstase spune că e nevoie de înţelepciunea lui (38)
- Sorin Oprescu l-a demis pe şeful Administraţiei Străzilor (37)
- Scumpirile de la 1 iulie au generat un război politic între partide (37)
- Prigoană vrea să candideze pentru un mandat de deputat, consilierul lui Văcăroiu vrea la Senat (32)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Astăzi sunt aşteptate rezultatele finale de la examenul de bacalaureat - VEZI NOTELE
- Adrian Năstase: În perioada verii trebuie să relansăm activitatea forumurilor
- Sorin Oprescu l-a demis pe şeful Administraţiei Străzilor
- Incident nuclear în Franţa, nu există un risc imediat
- Radu Berceanu: Nu există nicio firmă care să poată să facă audit la RADET. Acolo este un balamuc!
- Sorin Oprescu: Preţul gigacaloriei este umflat artificial
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Leul continuă să se aprecieze miercuri dimineaţă, până la sub 3,55 lei/euro
- Mai multe străzi şi curţi din Ploieşti au fost inundate în această dimineaţă
- China ar putea deveni cea mai mare economie a lumii până în 2035
- BNR vrea ca băncile să ia în calcul venituri cu cel mult 20% peste cele declarate la fisc
- Aproape 30 de familii din Timişoara au de plătit facturi gigant la întreţinere
- Trafic intens pe Valea Oltului
Trimite-ne mesaje
![]() |
După recenta majorare a preţului la carburanţi şi la energie electrică, urmează un nou val de scumpiri. Cum comentaţi? |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |

Variabil cu ploaie descarcari
| mai multe
| Romania | 09.07 | 10.07 |
| Timişoara | 29 °C | 30 °C |
| Arad | 28 °C | 22 °C |
| Bacău | 26 °C | 25 °C |
| Braşov | 24 °C | 22 °C |
| Cluj Napoca | 25 °C | 27 °C |
| Constanţa | 26 °C | 24 °C |
| Europa | 09.07 | |
| Atena | 38 °C | |
| Berlin | 20 °C | |
| Helsinki | 18 °C | |
| Londra | 16 °C | |
| Madrid | 33 °C | |
| Moscova | 23 °C | |
| Oslo | 24 °C | |
| Paris | 23 °C | |
| Roma | 28 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,5934 RON |
| 1 USD | 2,2861 RON |
| 1 GBP | 4,5186 RON |
| 1 CHF | 2,2317 RON |
| 100 HUF | 1,546 RON |
| 100 JPY | 2,1445 RON |
| 1 BGN | 1,8373 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole

Home |
Politică |
Actualitate |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia







