Miniştrii Muncii din ţările Uniunii Europene nu au reuşit să găsească un compromis privind numărul maxim de ore pe care cetăţenii Uniunii le pot petrece la serviciu.

Programul de lucru în statele UE este, în medie, de 37,9 ore /săptămână, în România de 40,1 ore/săptămână, iar în Bulgaria de 40,3 ore/săptămână.

În prezent, în Uniunea Europeană a fost stabilită norma de cel mult 48 de ore pe săptămână, normă respectată şi de România. Dacă în Franţa, de exemplu, legislaţia este mult mai strictă şi limitează numărul orelor de muncă săptămânale la maxim 35, în Marea Britanie se aplică legislaţia naţională, care prevede o normă mult mai mare, de 78 de ore.

Marea Britanie, Malta şi Estonia încearcă de mai bine de doi ani să revizuiască directiva şi să dea posibilitatea angajaţilor să negocieze cu salariaţii numărul de ore suplimentare. Premierul britanic Tony Blair şi-a exprimat intenţia de a creşte numărul orelor de muncă permise de legislaţia europeană la 70.