Secretarul executiv al PD Elena Udrea a respins, marţi, prin intermediul unui comunicat de presă, raportul Guvernului care o incriminează în legătură cu contractele încheiate, spunând că ar conţine informaţii "tendenţioase şi trunchiate".

"Aşa-zisul raport dat publicităţii de reprezentantul Guvernului confirmă faptul că toate contractele dintre firma de avocatură pe care o conduc şi RAAPPS au fost încheiate cu respectarea întocmai a prevederilor legale. Documentul conţine însă foarte multe informaţii tendenţioase şi trunchiate, în ceea ce mă priveşte şi în legătură cu colaborarea dintre Cabinetul de avocatură pe care îl conduc şi RAAPPS"
, este concluzia Elenei Udrea.

"Subliniez, de asemenea, că în primul dosar în care am reprezentat Regia, am câştigat pentru RAAPPS 1,4 miliarde de lei vechi, iar onorariul a fost de 30 de milioane de lei vechi. Este un alt aspect pe care dl. David l-a omis. În plus, cele 12 contracte despre care s-a vorbit se refereau, de fapt, doar la 8 cauze, iar valoarea totală a litigiilor pentru care am reprezentat RAAPPS a fost de circa 250 de miliarde de lei vechi", a afirmat secretarul executiv al PD.