Ministrul Laszlo Borbely a declarat vineri că interimatul său la Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei se termină la sfărşitul lunii iulie, iar UDMR va trebui să hotărască persoana care va prelua această funcţie, cel mai probabil săptămâna viitoare.
"Este portofoliul nostru şi vom discuta săptămâna viitoare despre acest lucru", a spus Borbely. Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţei, Borbely Laszlo a mai spus că pentru unele probleme care survin la acest minister se consultă şi cu predecesorul său, Nagy Zsolt.
În aceste zile MCTI pregăteşte o licitaţie importantă cu Banca Mondială pentru 260 de localităţi incluse într-un proiect de instalare de calculatoare. "Aici voi avea o întâlnire cu reprezentanţii mai multor ministere săptămâna viitoare deoarece mai multe localităţi nu au asigurat spaţiul şi nici cei doi oameni care trebuiesc angajaţi", a declarat Borbely.
Următoarea prioritate a ministrului este o discuţie între reprezentanţii Poştei Române şi Romfilatelia. "Acolo de luni de zile nu sunt prezenţi membrii în AGA. Am multe probleme organizatorice, dar e o perioadă de interimat care se va termina la sfârşitul lunii", a precizat Borbely. Acesta a spus că i se pare mai greu la MCTI, deoarece a trebuit să se acomodeze foarte repede.
UDMR trebuie să găsească ministru pentru Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei
Vineri, 06 Iulie 2007 16:56
| Vot: |
0
|
40 vizualizari, 0 comentarii, 0 voturi
Taguri: Laszlo Borbely, Lucrărilor Publice şi Locuinţei, Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, Ministerul Dezvoltării,
Taguri: Laszlo Borbely, Lucrărilor Publice şi Locuinţei, Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, Ministerul Dezvoltării,
| Foto (1) | |
Sursa: NewsIn
Pe aceeasi tema
- Traian Băsescu l-a numit pe Laszlo Borbely în funcţia de ministru al Comunicaţiilor
Marti, 19 Iunie 2007 09:28 - Traian Băsescu a semnat decretul de numire a lui Karoly Borbely la MCTI
Luni, 10 Decembrie 2007 21:17
Comentariile cititorilor


Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Lista cu candidaţii favoriţi ai lui Geoană generează conflicte în PSD
Astazi, ora 11:56Lista lui Geoană conţine pile, secretare şi apropiaţi din anturajul său. Cotidianul publică azi un material în care prezintă surprizele ofertei de toamnă a social democraţilor pentru alegerile parlamentare. Astfel, mulţi...
Gheorghe Zamfir şi Ionuţ Dolănescu vor candida la Parlament pentru Partidul Verde
Astazi, ora 09:12Muzica şi politica merg uneori mână în mână. Aşa se întâmplă la alegerile parlamentare din toamnă, unde mai mulţi artişti îşi încearcă norocul pentru un post de parlamentar.
PD-L va depune o moţiune simplă pe tema educaţiei
Astazi, ora 13:25Emi Boc a anunţat că PD-L va depune la Camera Deputaţilor o moţiune simplă pe tema educaţiei. Tot astăzi, PD-L va depune la Cameră şi o moţiune pe tema energiei termice.
PSD depune azi la Senat o moţiune ce se numeşte "Promisiuni şi minciuni"
Astazi, ora 10:08PSD depune astăzi la Senat o moţiune simplă pe Agricultură, iniţiată de către fostul ministru al agriculturii, Ilie Sârbu.
Ministrul Comunicaţiilor, Karoly Borbely, printre candidaţii UDMR Hunedoara la parlamentare
Astazi, ora 05:14UDMR Hunedoara şi-a stabilit candidaţii, obiectivele, programul electoral şi strategia de abordare a campaniei electorale pentru alegerile parlamentare, printre candidaţii organizaţiei aflându-se şi ministru Comunicaţiilor,...
Cele mai CITITE din Politică
- Traian Băsescu a fost primit de Suveranul Pontif, Papa Benedict al XVI-lea. VEZI IMAGINI (2490)
- Elena Băsescu va lucra ca stagiar în Parlamentul European. Cum comentaţi? (2223)
- Sorin Oprescu: Visez şi noaptea la autostrada suspendată (2007)
- Daniela Buruiană: C.V. Tudor este "într-un stadiu avansat de cadavru politic" (1531)
- Traian Băsescu: Eu mă ocup de lucrurile mari în România, nu de mărunţişuri (1336)
Cele mai VOTATE din Politică
- Traian Băsescu a fost primit de Suveranul Pontif, Papa Benedict al XVI-lea. VEZI IMAGINI (3.64/5)
- PD-L va depune o moţiune simplă pe tema educaţiei (3.28/5)
- PSD depune azi la Senat o moţiune ce se numeşte "Promisiuni şi minciuni" (3.2/5)
- Lista cu candidaţii favoriţi ai lui Geoană generează conflicte în PSD (2.96/5)
- Traian Băsescu: Vizita la Vatican a consolidat relaţiile României cu Sfântul Scaun (2.88/5)
Cele mai COMENTATE din Politică
- Elena Băsescu va lucra ca stagiar în Parlamentul European. Cum comentaţi? (122)
- Băsescu către românii din Italia: Vă aştept acasă în cel de-al doilea mandat (65)
- Traian Băsescu: Eu mă ocup de lucrurile mari în România, nu de mărunţişuri (49)
- Norica Nicolai susţine că PD-L intenţionează să absoarbă PRM (38)
- Daniela Buruiană: C.V. Tudor este "într-un stadiu avansat de cadavru politic" (37)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- La doar 20 de ani, un tânăr timişorean are deja patru dosare penale pentru conducere fără permis - Cum comentaţi?
- Sindicaliştii din învăţământ ameninţă că vor boicota începutul noului an şcolar
- Sorin Oprescu: Visez şi noaptea la autostrada suspendată
- Insula Ada Kaleh, paradisul locuit încă din Antichitate, scufundată pentru construirea Porţilor de Fier. VEZI GALERIE FOTO
- Experimentul menit să descopere secretele Big Bang-ului ar putea duce la sfârşitul lumii - au mai rămas două zile. Vezi imagini cu ultimele pregătiri
- "Tatăl" iPod-ului nu a câştigat încă niciun ban de pe urma invenţiei sale
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Trimite-ne mesaje

Soare
| mai multe
| Romania | 08.09 | 09.09 |
| Timişoara | 30 °C | 28 °C |
| Arad | 29 °C | 24 °C |
| Bacău | 32 °C | 24 °C |
| Braşov | 31 °C | 25 °C |
| Cluj Napoca | 32 °C | 25 °C |
| Constanţa | 28 °C | 25 °C |
| Europa | 08.09 | |
| Atena | 36 °C | |
| Berlin | 21 °C | |
| Helsinki | 15 °C | |
| Londra | 17 °C | |
| Madrid | 28 °C | |
| Moscova | 26 °C | |
| Oslo | 14 °C | |
| Paris | 22 °C | |
| Roma | 29 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3.6059 RON |
| 1 USD | 2.5318 RON |
| 1 GBP | 4.4666 RON |
| 1 CHF | 2.2715 RON |
| 100 HUF | 1.4934 RON |
| 100 JPY | 2.3812 RON |
| 1 BGN | 1.8436 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Actualitate |
Politică |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia








