Ucraina avertizată pentru că nu şi-a îndeplinit obligaţiile internaţionale în privinţa construirii canalului Bâstroe
Ucraina nu şi-a îndeplinit obligaţiile internaţionale care îi revin în temeiul Convenţiei de la Aarhus, în privinţa construirii canalului Bâstroe.
Aşa au stabilit statele semnatare ale Convenţiei, după cum informează un comunicat al Ministerului român de Externe. Decizia a fost adoptată, prin consens, cu prilejul celei de-a treia Conferinţe a Părţilor, care a avut loc la Riga, în perioada 11-13 iunie 2008.
Problema "Bâstroe" s-a aflat pe agenda reuniunii la punctul dedicat cazurilor de nerespectare a obligaţiilor prevăzute de Convenţie. Pornind de la faptul că Ucraina continuă să îşi încalce obligaţiile internaţionale, statele au adoptat si un avertisment adresat Kievului, care va intra în vigoare în cazul în care, pâna la data de 1 ianuarie 2009, nu va lua măsuri.
Acestea ar fi menite să asigure o implicare efectivă a publicului atât din Ucraina, cât şi din statele afectate, în luarea deciziilor referitoare la proiectul "Bâstroe".
În timpul reuniunii, Ucraina şi-a asumat angajamentul de a respecta obligaţiile ce îi revin, în plan intern şi extern, date fiind efectele transfrontaliere ale proiectului.
Conform regulilor Convenţiei, Statele Părţi recurg la avertismente în cazul în care un anumit stat ignoră, în mod repetat, normele internaţionale.
Convenţia de la Aarhus a fost semnată în Danemarca la 25 iunie 1998 de 39 de state şi se referă la accesul la informaţii, participarea publică la luarea deciziilor şi accesul la justiţie în problemele de mediu.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Un bebeluş în cărucior a căzut în mare
Europa nu scapă de ninsori
Europa, sub pod portocaliu şi roşu:...
Ungurii se încălzesc cu bani: Banca Centrală...
Accident spectaculos în Chile: un tren a...
Trupa punk de fete care îl critică pe Putin









Feedback

