Să vorbeşti despre trabucurile cubaneze este ca şi cum ai vorbi de sarmalele româneşti sau de pizza italiană. Cohiba, Montecristo, Romeo y Julieta sunt nume legendare printre cunoscătorii tutunului de lux. Un lux care ia naştere cu multă trudă, din munca plătită mizerabil a oamenilor de pe plantaţiile de tutun.

"Este greu şi trebuie să lucrezi constant. Muncim toată ziua, fără oprire. Dar trăim, cu umilinţă trebuie să luptăm mult", declară Emilio, muncitor pe o plantaţie de tutun. Desculţ şi cu faţa arsă de soare, Emilio roboteşte toată ziua pe plantaţia de tutun. Primeşte pentru asta 200 de pesos pe lună, echivalentul a 10 dolari. Cu salariul pe două luni ar putea să-şi cumpere un singur trabuc de lux. "Nu îmi ajung banii, nu ajung pentru aprope nimic. Nu poţi să creşti numai tutun, trebuie să faci şi altceva, să cultivi, orez, fasole, roşii şi să scoţi bani din altceva pentru că altfel nu reuseşti", mai povesteşete Emilio.

Paradoxal este că Emilio nu-şi doreşte schimbarea sistemului, chiar dacă trăieşte atât de greu: "Sistemul trebuie să continue, la fel şi revoluţia. Eu nu sunt comunist. Sunt revoluţionar. Sistemul medical e gratuit.Spre exemplu copilul pe care îl am s-a năcut prematur, a fost la terapie intensivă. Am cheltuit bani doar pe drum, dar nu am plătit nici un medic sau vreun medicament.Trebuie să continuăm alături de Fidel, nu pentru mine ci pentru copiii mei".

Majoritatea muncitorilor de pe plantaţii câştigă abia cât să trăiască de pe o zi pe alta. După ani de zile de muncă pe plantaţiile de tutun, Enrique câştigă 300 de pesos lunar, echivatenul a 13 dolari. Discrepanţa între lumea luxoasă a trabucurilor şi sărăcia muncitorilor este evidentă. Doar cina de gala de la festialul havanelor a costat 500 de dolari de persoană, adică de 41 de ori mai mult decît salariul lunar a lui Enrique.