Conform ziarului italian Tuttosport, fundaşul central dinamovist Radu Ştefan este foarte aproape de a ajunge la Genoa, echipă care tocmai a promovat în Serie A.

Întâmplător sau nu, jucătorul de 20 de ani nu a făcut deplasarea cu echipa la mini-turneul de la Braşov. Motivul: o răceală puternică. Radu Ştefan a făcut temperatură 40 şi a fost dus cu Salvarea la spital.

Tuttosport scrie că Genoa e pe punctul de a da o lovitură în defensivă. Este vorba despre Radu Ştefan, fundaş central de 20 de ani de la Dinamo Bucureşti, talent promiţător căruia i se spune ''noul Chivu''.

Prim-planul paginii este ocupat de ştirea achiziţionării lui Paraschiv de către Rimini.