Luminile din mai multe oraşe ale Europei s-au stins, joi seara, timp de 5 minute. Ecologiştii au cerut tuturor europenilor să-şi stingă toate luminile din case, inclusiv calculatoarele şi televizoarele. Prin acest gest s-a dorit să se atragă atenţia opiniei publice asupra încălzirii globale a planetei.
Mai multe monumente europene şi-au întrerupt timp de 5 minute luminile la 20.55, ora României. Turnul Eiffel din Paris, Puerta de Alcalá din Madrid, catedrala Sagrada Familia din Barcelona sau Atomium din Bruxelles s-a numărat printre construcţiile rămase în întuneric. La Roma, luminile au fost stinse la Colosseum şi la Capitoliu.
La această acţiune a aderat şi un număr mare de consumatori individuali. Evenimentul, organizat de asociaţia Prietenii Terrei, a fost botezat Cinci minute de pauză pentru planeta noastră. Apelul nu a fost primit cu acelaşi entuziasm în toate ţările europene. Prim-ministrul olandez a atras atenţia că o astfel de situaţie ar putea duce la o cădere generală de energie.
Acţiunea a fost organizată cu doar o zi înainte ca în capitala Franţei să fie prezentat un raport al Naţiunilor Unite privind încălzirea globală. Potrivit documentului, dacă nu vor fi luate măsuri urgente care să limiteze încălzirea globală, specii întregi de plante şi animale vor fi afectate iremediabil. Criticii consideră că raportul comitetului de la Paris este alarmist, dar activiştii spun că e nevoie de un imbold pentru ca guvernele din întreaga lume să ia măsuri concrete pentru încetinirea procesului de încălzire globală.
Turnul Eiffel s-a stins 5 minute pentru salvarea planetei
Joi, 01 Februarie 2007 16:15
| Vot: |
0
|
| Video (1) | Foto (1) |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Bush a aprobat fără rezerve raportul ONU asupra schimbărilor climatice
Vineri, 02 Februarie 2007 20:42 - Europarlamentarii poluează
Miercuri, 25 Aprilie 2007 12:37 - Scuba diving sub Turnul Eiffel
Sambata, 02 Iunie 2007 12:02 - 24 de ore de concerte live pentru salvarea planetei
Vineri, 08 Iunie 2007 00:17 - Cele mai "nebuneşti" idei pentru protejarea planetei - de la ochelari de soare planetari la fermele de viermi
Marti, 22 Aprilie 2008 20:28
Comentariile cititorilor
6. Marilena
Joi, 09 August 2007 14:56
| Raspunde la comentariu
5. marino
Vineri, 02 Februarie 2007 13:50
4. marius51
Vineri, 02 Februarie 2007 13:07


3. Lucian
Vineri, 02 Februarie 2007 12:00
2. carmen
Vineri, 02 Februarie 2007 09:05
1. Silvia
Vineri, 02 Februarie 2007 08:57
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Mariajul dintre Sarah Jessica Parker şi Matthew Broderick se clatină
Astazi, ora 07:50Unul din cele mai solide mariaje din lumea filmului american este pe cale să se destrame. Tabloidele britanice dau ca sigură despărţirea actriţei Sarah Jessica Parker, vedeta din "Sex and the City" de soţul său Matthew Broderick,...
Un iepure din Melbourne şi-a salvat stăpânii dintr-un puternic incendiu
Astazi, ora 09:35Îl cheamă, simplu, Iepure, trăieşte în oraşul australian Melbourne şi este, evident... un iepure. Nu mai este însă un urechiat ca toţi ceilalţi, ci un erou - după ce şi-a salvat stăpânii de la moarte.
Lenny Kravitz va cânta pentru prima dată în România
Astazi, ora 06:37Femeile îl iubesc iar bărbaţii vor să fie ca el, cel puţin ca faimă! Lenny Kravitz este, dincolo de una dintre cele mai bune voci de rock, funk şi soul, unul dintre puţinii artişti cu priză la publicul de toate vârstele.
Exasperat de căldură, un cimpanzeu a evadat din cuşca sa din Japonia
Joi, 24 Iulie 2008 22:21Un cimpanzeu exasperat de zăpuşeala din cuşca pe care o ocupa într-o grădină zoologică din vestul Japoniei s-a decis să evadeze în căutarea unui loc mai umbros. Şi-a găsit un refugiu acceptabil şi a dat destul de mult de...
Cele mai CITITE din Divertisment
- Italienii plătesc un euro pentru a vedea moartea în direct. VEZI VIDEO! (4861)
- Brad Pitt şi-a pus fetiţa în pericol - VEZI FOTO (2341)
- Iată motivul pentru care Ronaldo s-a despărţit de Nereida - VEZI FOTO (1806)
- Brad Pitt îi ameninţă cu justiţia pe paparazzi pentru pozele făcute Angelinei şi copiilor (781)
- Revista Forbes a realizat un top al celor mai bine plătiţi actori americani (768)
Cele mai VOTATE din Divertisment
- Eva Mendes a pozat pentru o renumită firmă de lenjerie intimă-Foto (3,68/5)
- Rolls Royce-ul lui Saddam Hussein a fost scos la vânzare pe eBay (3,64/5)
- Italienii plătesc un euro pentru a vedea moartea în direct. VEZI VIDEO! (1,52/5)
Cele mai COMENTATE din Divertisment
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Suceava: Două diguri de protecţie s-au fisurat şi există risc mare de inundaţii
Astazi, ora 09:45Situaţie disperată în judeţul Suceava unde ploile căzute toată noaptea au acoperit de ape aproape tot judeţul. Cele mai afectate localităţi sunt Suceviţa, Putna, Rădăuţi, Moldoviţa şi Marginea. La Suceviţa şi Putna...
- Combinaţii periculoase de alimente, experimentate live la Realitatea TV
- Peştera Câmpenească din Bihor, unde se află cea mai înaltă cascadă subterană din România, înecată în gunoaie - IMAGINI INCREDIBILE
- Hidrologii au emis o avertizare cod portocaliu pentru şapte judeţe
- Tribunalul Bucureşti judecă astăzi cererea de eliberare a lui Sile Pietroi
- Hipermarketurile păcălesc cumpărătorii prin preţurile pe care le afişează
- Dan Voiculescu la CNSAS: Eram obligat să-mi câştig şi eu o pâine când dădeam informaţii despre cetăţeni străini
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Avioane de luptă ruse au efectuat joi manevre în zona arctică
- Vizită surpriză a şefului diplomaţiei germane în Afganistan
- Tribunalul Bucureşti judecă astăzi cererea de eliberare a lui Sile Pietroi
- Băsescu: Ofiţerul armatei moderne trebuie să coopereze cu civilii
- 14 oameni care participau la o cursă cu tauri au ajuns la spital
- Incident armat la un colegiu din Arizona, agresorul a fost deja arestat
Trimite-ne mesaje
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |

Mai mult noros
| mai multe
| Romania | 25.07 | 26.07 |
| Timişoara | 23 °C | 26 °C |
| Arad | 24 °C | 23 °C |
| Bacău | 26 °C | 26 °C |
| Braşov | 20 °C | 24 °C |
| Cluj Napoca | 21 °C | 28 °C |
| Constanţa | 27 °C | 27 °C |
| Europa | 25.07 | |
| Atena | 31 °C | |
| Berlin | 30 °C | |
| Helsinki | 25 °C | |
| Londra | 22 °C | |
| Madrid | 34 °C | |
| Moscova | 26 °C | |
| Oslo | 26 °C | |
| Paris | 27 °C | |
| Roma | 31 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,5721 RON |
| 1 USD | 2,2769 RON |
| 1 GBP | 4,528 RON |
| 1 CHF | 2,1959 RON |
| 100 HUF | 1,5386 RON |
| 100 JPY | 2,1152 RON |
| 1 BGN | 1,8264 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia








