Turismul în România şi plecările românilor în străinătate vor fi afectate de criză în 2009
Anul turistic 2009 va fi marcat de evoluţia crizei economico–financiare, cu repercursiuni negative asupra circulaţiei turistice în România şi a plecărilor românilor în străinătate, potrivit unui comunicat emis, duminică, de Federaţia Patronală din Turismul Românesc (FPTR).
În ceea ce priveşte estimările turismului din România în 2008, FPTR spune că acest an poate fi împărţit în două perioade: primele trei trimestre s-au caracterizat printr-o uşoară creştere faţă de 2007, iar ultimul trimestru este caracterizat de o scădere semnificativă a activităţii raportată la aceeaşi perioadă a anului 2007.
"În 2008, se constată o creştere cu 3,6% a capacităţilor din structurile turistice cu funcţiuni de cazare (de la 283.701 locuri la 295.898 locuri), creşterea cea mai importantă, respectiv 4.215 locuri, fiind în pensiuni urbane şi rurale. Acest fenomen poate fi explicat prin volumul mai redus al efortului financiar necesar investiţiilor în pensiuni turistice şi creşterii interesului pentru această formă de turism", potrivit comunicatului FPTR.
În zona infrastructurii turistice, au loc fenomene cu efecte favorabile asupra dezvoltării turismului în ţara noastră, constată federaţia patronală.
Privind călătoriile internaţionale la frontierele României, acest indicator reprezintă treceri la frontieră care nu întotdeauna se fac în scopuri turistice. Anul 2008 poate fi caracterizat ca un an cu ritm de creştere deosebit a intrărilor de vizitatori străini la frontieră, creşterea fiind de 20% (7.721.741 în 2007 şi 9.266.100 în 2008). Sosirile din Europa cresc cu 21% faţă de anul precedent, iar cele din Uniunea Europeană cresc cu 21%.
Pe ţări de provenienţă, creşteri importante s-au consemnat pentru: Bulgaria (cu 48%), Ungaria (cu 15%), Italia (cu 14%), Germania (cu 15%), Regatul Unit (cu 13%). S-au mai înregistrat creşteri importane ale sosirilor din Republica Moldova (cu 43%), Turcia (cu 9%), în timp ce sosirile din Ucraina sunt la acelaşi nivel ca în anul anterior, mai informează FPTR.
"Anul 2008 a fost şi din punct de vedere al turismului, al doilea an al apartenenţei la Uniunea Europeană. Lipsa oricăror restricţii de călătorie în spaţiul comunitar pentru cetăţenii români a menţinut apetitul românilor pentru călătorii în străinătate în dauna călătoriilor pentru vacanţe în România. Pe de altă parte, am asistat la o creştere semnificativă a sosirilor de turişti din Uniunea Europeană, fapt determinat de dorinţa cetăţenilor UE de a cunoaşte mai bine noii membri ai UE", mai spun reprezentanţii federaţiei patronale.
Călătoriile românilor în străinate au crescut cu 20% (1.097.756 în 2007 şi 1.317.600 în 2008), diferenţa dintre călătoriile românilor în străinătate şi intrările de străini în ţară fiind de 3,9 milioane persoane. Prin agenţii de turism, au plecat în străinătate 730.000 persoane, ceea ce reprezintă 5,5% din totalul plecărilor în străinătate.
Despre utilizarea capacităţilor de cazare turistică, datele FPTR spun că, în anul 2008, se înregistrează cu 3,5% mai mulţi turişti în structurile hoteliere, la români sporul fiind de 5,8%, iar la străini se consemnează o diminuare de 4,5%. La înnoptări în structuri hoteliere se înregistrează o creştere de 1% pe total, la români creşterea fiind de 2,4%, în timp ce la străini se constată o reducere de 5,9%. Prin agenţii de turism, au fost cazaţi 23% din românii găzduiţi de structurile hoteliere.
Zona staţiunilor balneare înregistrează o diminuare de 1,4% a numărului de turişti, numărul de înnoptări fiind mai mic cu 3,5%.
Zona litoral consemnează o creştere cu 5,4 procente a numărului de turişti şi o diminuare cu 0,8 procente a numărului de înnoptări.
Zona montană înregistrează o creştere cu 0,4 procente a numărului de turişti cazaţi şi cu 2,4 procente a numărul de înnoptări.
"Şi în anul 2008 se remarcă tendinţa de reducere a duratei medii a şederii în structurile hoteliere, rezultată din accentuarea circulaţiei turistice la sfârşit de săptămână şi din tendinţa de fracţionare a vacanţelor, fenomen care se manifestă tot mai pregnant şi în ţara noastră", a menţionat FPTR.
Agenţiile de turism au înregistrat rezultate inferioare celor din 2007 la acţiunile turistice interne, deşi numărul turiştilor antrenaţi în astfel de acţiuni, per total, fiind cu 4,4 procente mai mare (1.249.240 în 2007 şi 1.304 200 în 2008), dar la numărul de turişti-zile, care măsoara volumul prestaţiilor, se constată o reducere cu 8,7 procente faţă de anul anterior.
Acţiunile organizate în zona litoral înregistrează un spor de 11,2% la turişti şi de 5,5% la turişti-zile.
În zona montană, s-a înegistrat o creştere a numărului de turişti cu 3,7% şi o diminuare a numărului de turişti-zile cu 8,3%. În zona staţiunilor balneare, s-a redus cu 7,6% numărul turiştilor, iar numărul de turişti-zile cu 12%.
Acţiunile turistice externe au cunoscut o dezvoltare remarcabilă, creşterea fiind de 18,9% la numărul de turişti (614.328 în 2007 şi 730.000 în 2008) şi de 21,7% la numărul de turişti-zile. Principalele beneficiare ale acestor creşteri au fost: Egipt (cu 37,2%), Austria (cu 58%), Turcia (cu 58,4%), Regatul Unit (cu 53,7%), Franţa (cu 19,7%), Bulgaria (cu 19,6%). Ţările cu tradiţie, precum Italia sau Spania, s-au bucurat de mai puţin interes din partea românilor.
"Explicaţia creşterii numărului de călătorii în străinătate constă în ameliorarea nivelului de trai al populaţiei, în special întărirea clasei de mijloc, dorinţa de călători şi a lua contact cu alte culturi şi civilizaţii, calitatea superioară a serviciilor turistice oferite, libertatea de a călători în Europa", potrivit FPTR.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





FUNERALIILE LUI WHITNEY HOUSTON: Acum se...
Reporterii Realităţii: ACTA, între utopie...
Reporterii Realităţii: Biserici de sezon
Reporterii Realităţii: Profesorul de magie
Reporterii Realităţii: Lacrimi din România...
S-a întâlnit Eisenhower cu extraterestrii?








Feedback

