România este la 10 ani distanţă de Bulgaria în ceea ce priveşte turismul, afirmă tur operatorii internaţionali. Nu este de mirare că şi în iarnă Bulgaria vrea să iasă învingătoare în competiţia cu România în ceea ce priveşte ofertele turistice.

Staţiunile bulgăreşti câştigă din ce în ce mai mulţi turişti români. După ce hotelierii din România s-au plâns că în vară, litoralul bulgăresc a fost invadat de români, acum sunt supuşi unei noi ameninţări. Ofertele pentru sărbătorile de iarnă ale bulgarilor sunt mult mai generoase decât ale românilor.

"În Bulgaria, condiţiile sunt mult mai bune, hotelurile sunt mai mari şi mai moderne. Bulgarii au o politică de preţuri corectă, discounturi foarte mari pentru copii şi foarte bune conexiuni aeriene", a declarat purtătorul de cuvânt al unei agenţii de turism, Anja Braun.

În ceea ce priveşte România, opinia tur operatorului este că ţara noastră are nevoie de ani buni pentru a recupera decalajul faţă de vecinii de la sud.

"România are nişte dezavantaje majore în ceea ce priveşte infrastructura hotelieră, cum ar fi mărimea hotelurilor, a camerelor, a restaurantelor, dimensiunea terenurilor de sport şi agrement, situaţie care nu poate fi schimbată mai devreme de 10 ani. În ceea ce priveşte programele de agrement oferite turiştilor, România se poate pune la punct în 5 ani", a adăugat tur operatorul german.

România este în urmă cu infrastructura, dar înainte cu preţurile. De exemplu, pentru această iarnă, un revelion în Bulgaria costă între 90 şi 240 de euro, în timp ce pe Valea Prahovei un Revelion costă între 300 şi 900 de euro de persoană.