"Mulțumim autorităților ruse, mai ales președintelui Putin. Am primit sprijin necondiționat din Rusia, spre deosebire de alte țări. Asta așteptăm și de la ceilalți prieteni", a spus ministrul Mevlut Cavusoglu într-un interviu la Habertürk TV, citat de Hurriyet.
Cavusoglu a mai spus că Erdogan și Putin-liderii autoritari din Turcia și Rusia-se vor întâlni la Moscova la mijlocul lunii august, prima întâlnire după ce armată turcă a doborât un avion rus de vânătoare acum 8 luni.
Turcia are în acest moment relații extrem de tensionate cu aliații occidentali din cauza epurărilor masive în rândul magistraților, militarilor, profesorilor și funcționarilor, potrivit Hotnews.ro. Turcia susține că vrea să scape de susținătorii clericului Fettulah Gulen, considerat creierul loviturii de stat eșuate din 15 iulie, dar țările occidentale acuza încălcări ale statului de drept.
Relațiile cu SUA sînt, în particular, extrem de tensionate după ce Ankara a acuzat Washingtonul că nu vrea să-l extradeze pe Gulen.
În schimb, relațiile Turciei cu Rusia încep să se reincalzeasca. Mai multe publicații turce apropiate de puterea politică au acreditat ideea că Rusia l-ar fi avertizat pe Erdogan că urmează un complot al militarilor împotriva sa.