Tudor Chiuariu acuză asociaţiile profesionale din justiţie că fac politică
21 aug 2008, 14:13 |
Actualizat Duminică, 24 August 2008 03:02
Fostul ministru al justiţiei, Tudor Chiuariu, a acuzat, joi, asociaţiile profesionale ale magistraţilor că se preocupă de activitatea politică şi nu de problemele din sistemul judiciar, declaraţia fiind făcută la o conferinţă despre instituţia medierii în justiţie.
Ultimele acţiuni publice ale asociaţiilor profesionale sunt cele ale Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR). Aceasta a anunţat că va ataca în contencios votul Camerei Deputaţilor în cazurile Mitrea şi Năstase, acuzând clasa politică de faptul că nu face altceva decât să confirme temerile Comisiei Europene cu privire la lupta anticorupţie. Tot UNJR a anunţat, luni, că propune CSM credibilizarea activităţii sale, eliminarea conflictelor de interese ale membrilor săi, dar şi auditarea Consiliului de către un organism independent, aceste măsuri urmând să corecteze deficienţele constatate de Raportul Comisiei Europene.
În ceea ce priveşte procedura medierii, Chiuariu a susţinut, joi, că nici la nivelul instituţiilor publice nu există un grad de cunoaştere a procedurii de mediere şi nici în ghidurile realizate de CSM nu se face nicio referire la mediere."Avem legislaţie, avem instituţii , dar aplicarea lor este dificilă şi nu funcţionează încă. Medierea este o soluţie pentru bolile cronice din sistemul judiciar, adică încărcarea instanţelor şi parcursul proceselor în instanţă" , adăugat Tudor Chiuariu.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, a precizat în cadrul aceleiaşi conferinţe că magistraţii sunt cei care ar trebui să propună medierea între părţile din cadrul unui proces.
La rândul său, secretarul general al Ministerului Justiţiei, Teo Nicolaescu, a precizat că nu se poate produce obligativitatea medierii în legislaţie şi există posibilitatea ca această mediere să funcţioneze facultativ, adăugând de asemenea că tabloul mediatorilor va apărea pe site-ul Ministerului Justiţiei.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





FUNERALIILE LUI WHITNEY HOUSTON: Acum se...
Reporterii Realităţii: ACTA, între utopie...
Reporterii Realităţii: Biserici de sezon
Reporterii Realităţii: Profesorul de magie
Reporterii Realităţii: Lacrimi din România...
S-a întâlnit Eisenhower cu extraterestrii?








Feedback

