La ieşirea de la audierile DNA de joi, Tudor Chiuariu a declarat că scopul acestor audieri este unul electoral în favoarea lui Traian Băsescu. Mai mult, acesta acuză că există un troc între DNA şi şeful statului.

"Scopul acestor chemări la DNA este unul electoral, în folosul domnului Traian Băsescu şi al partidului prezidenţial. Trocul este următorul: DNA îi va chema pe aici pe toţi adversarii politici ai domnului Traian Băsescu ca să-i murdărească, iar domnul Băsescu îi va menţine în funcţie pe şefii DNA chiar dacă au rezultate dezastruoase. Fiţi siguri că n-o să-i vedeţi prea des pe aici pe prietenii domnului Băsescu", a declarat Tudor Chiuariu.

Fostul ministru al Justiţiei Tudor Chiuariu s-a prezentat ieri dimineaţă la Direcţia Naţională Anticorupţie. Înainte de a intra în sediul instituţiei, acesta a declarat că nu ştie de ce a fost chemat în faţa anchetatorilor.

Procurorii anchetează modul în care un teren al Poştei Române a ajuns în proprietatea unei firme private. Chiuariu este cercetat în dosarul Poşta Română alături de Zsolt Nagy.