Italia îşi va retrage, până în luna mai, jumătate din trupele din Irak şi ar putea încheia întreaga misiune militară în această ţară până la sfârşitul anului 2006, a anunţat ministrul italian al Apărării, Antonio Martino, citat de AFP.
Decizia retragerii integrale a trupelor italiene "nu va însemna, totuşi, că nu va exista prezenţă italiană" pe teritoriul irakian, a subliniat Martino, menţionând "crearea unei echipe de reconstrucţie compusă din civili şi militari'".
Antonio Martino urmează să anunţe oficial aceste decizii în faţa Comisiilor de Apărare din Camera Deputaţilor şi din Senatul italian.
Guvernul lui Silvio Berlusconi, unul dintre cei mai fideli aliaţi ai administraţiei americane, a anunţat că retragerea militară din Irak se va realiza treptat, în paralel cu dezvoltarea capacităţii autorităţilor locale de a asigura securitatea internă a ţării.
În schimb, atât opoziţia italiană, cât şi o mare parte a opiniei publice cer o retragere rapidă, chiar imediată a trupelor italiene desfăşurate la Nasiriyah.
Ţi-a plăcut articolul? TRUPELE ITALIENE SE VOR RETRAGE
Joi, 19 Ianuarie 2006 14:29
| Vot: |
0
|
Pe aceeasi tema
- DECIZIE DEFINITIVĂ
Sambata, 17 Iunie 2006 02:53 - SLOVACII PLEACĂ ACASĂ
Joi, 06 Iulie 2006 16:26 - Polonia prelungeşte misiunea militarilor săi în Irak
Miercuri, 15 Noiembrie 2006 19:30 - Italia îşi retrage toţi soldaţii din Irak
Luni, 27 Noiembrie 2006 21:07
Comentariile cititorilor


Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Patriarhul rus Aleksei al II-lea a murit
Astazi, ora 12:23Patriarhul Moscovei şi al tuturor ruşilor, Aleksei al II-lea, a murit astăzi, la vârsta de 79 de ani, a anunţat biroul de presă al Patriarhiei, relatează AFP. "Sfântul Patriarh a murit la locuinţa sa din Peredelkino, din...
Pentagonul intră oficial în "război neconvenţional" cu teroriştii
Astazi, ora 10:02Pentagonul a oficializat, într-o directivă, importanţa strategică pe care o dă "războiului neconvenţional" cu insurgenţii şi teroriştii, punându-l pe acelaşi plan cu "războiul convenţional" dintre state, relatează AFP.
Panică pe aeroportul din New Delhi, oamenii au crezut că se repetă atentatele din Mumbai
Astazi, ora 09:53O falsă alertă de securitate privitoare la un atac a produs panică în noaptea de joi spre vineri pe aeroportul internaţional din New Delhi, la mai puţin de zece zile de la atentatele din Mumbai, a anunţat un responsabil pentru...
O navă daneză a salvat un grup de piraţi în apropiere de Yemen
Astazi, ora 08:30O navă a marinei daneze, Absalon, a ajutat joi şapte presupuşi piraţi în golful Aden, a căror ambarcaţiune avea probleme tehnice, în apropiere de Yemen, a informat televiziunea daneză TV2 News, relatează AFP.
O navă de croazieră cu 122 de persoane la bord a eşuat în Antarctica
Astazi, ora 08:02O navă de croazieră argentiniană cu 122 de persoane la bord a început să ia apă la bord şi să piardă combustibil după ce a eşuat joi în nord-estul Antarcticii, însă autorităţile au dat asigurări că pasagerii şi membrii...
Cele mai CITITE din Externe
- Controversă în Italia, după descoperirea vilelor şi conturilor romilor dintr-o tabără legală (799)
- Pentagonul intră oficial în "război neconvenţional" cu teroriştii (449)
- O reprezentantă a Congresului SUA i-a închis telefonul lui Obama (444)
- Peste 100 de evrei sunt evacuaţi în Cisiordania, după ce au ocupat abuziv o casă (440)
- România nu semnează, din interese economice, Convenţia privind interzicerea bombelor cu fragmentaţie (429)
Cele mai COMENTATE din Externe
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Marko Bela: Am spus în mod clar că am opta pentru un guvern PD-L - PNL - UDMR
Astazi, ora 12:16Liderul UDMR, Marko Bela, a declarat, la ieşirea de la Cotroceni, că opţiunea de guvernare a partidului pe care îl conduce este formată din PD-L, PNL şi UDMR. "Preşedintele a fost de acord că UDMR ar trebui să facă parte din...
- Varujan Pambuccian, reprezentat al minorităţilor: Nu dorim prezenţa la nivelul guvernului
- Adrian Năstase nu merge la Cotroceni pentru că nu crede că acest lucru i-ar "face bine lui Traian Băsescu"
- Preşedintele Traian Băsescu a chemat astăzi la consultări partidele parlamentare
- Guvernul a decis triplarea taxei auto pentru maşinile second-hand. Cum comentaţi?
- Bursa zvonurilor: Cine ar putea fi viitorul premier al României şi dedesubturile negocierilor
- Dan Voiculescu a fost trimis în judecată de DNA
- Cântăreaţa Anca Parghel a încetat din viaţă
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Chivu şi-a reluat antrenamentele alături de colegii săi de la Inter
- Marko Bela: Am spus în mod clar că am opta pentru un guvern PD-L - PNL - UDMR
- Constantin Ticu Dumitrescu a plecat dintre noi
- Sute de concedieri la MTV şi la studiourile Paramount
- Relicva Sfântului Nicolae a fost adusă la Biserica greco-catolică din Tg. Mureş
- Adrian Năstase nu merge la Cotroceni pentru că nu crede că acest lucru i-ar "face bine lui Traian Băsescu"
Trimite-ne mesaje
![]() |
MARTOR ELECTORAL |
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
Alege MAGNATUL |
Sondaj
Bucureşti 15 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 05.12 | 06.12 |
| Timişoara | 15 °C | 14 °C |
| Arad | 14 °C | 14 °C |
| Bacău | 15 °C | 12 °C |
| Braşov | 12 °C | 15 °C |
| Cluj Napoca | 12 °C | 13 °C |
| Constanţa | 16 °C | 13 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1,2603 USD
| 1 EUR | 3,8431 RON |
| 1 USD | 3,0494 RON |
| 1 GBP | 4,4296 RON |
| 1 CHF | 2,5042 RON |
| 100 HUF | 1,4752 RON |
| 100 JPY | 3,2868 RON |
| 1 BGN | 1,9649 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia









