Tribunalul Argeş a decis, miercuri, că greva declanşată de sindicaliştii de la uzina Dacia Piteşti este legală.
"Greva de la Dacia este legală, aşa cum am declarat de la bun început. În sfârşit, justiţia din România şi-a făcut treaba. Verdictul este corect, greva este corectă. Greva va continua. Vă aşteptăm la mitingul de joi, din Piaţa Vasile Milea, din Piteşti. Vor fi acolo greviştii de la Dacia, dar şi reprezentanţi ai sindicatelor din România", a declarat viceliderul Sindicatului Automobile Dacia, Ion Iordache.
Angajaţii uzinei Dacia au intrat în grevă generală pe timp nelimitat în data de 24 martie, după ce au respins oferta administraţiei de majorare salarială cu 12%, pretenţiile lor fiind mult mai mari.
Sindicatul Uzinei a întocmit o listă cu 14 revendicări, printre cele mai importante numărându-se mărirea salarială în sumă fixă de 550 de lei, în două tranşe, şi prime de Paşte şi de Crăciun, în valoare de 50% din salariul mediu brut total pe societate.
Negocierile între comisia patronat-sindicat au fost reluate, marţi după-amiaza, când administraţia a venit cu o nouă propunere de creştere salarială, iar Sindicatul Automobile Dacia a cerut timp de gândire pentru a putea prezenta oferta greviştilor.
Noua ofertă a SC Automobile Dacia propune o creştere a salariului lunar brut cu 210 lei de la 1 ianuarie 2008 şi cu încă 90 de lei de la 1 septembrie. La această creştere se adaugă o primă pentru rezultatul anului 2007 de 1.128 lei brut, care va fi acordată în tranşe lunare de 94 lei brut, începînd cu 1 ianuarie 2008.
Personalul TESA va beneficia de o mărire de 13% a salariului lunar de bază brut, formată dintr-o creştere generală şi o creştere individuală. Personalul Tesa va beneficia şi de prima pentru rezultatul anului 2007, în valoarea unui salariu individual, acordată într-o singură tranşă.
Sursa: NewsIn
Tribunalul Argeş a decis că greva de la Uzinele Dacia este legală
Miercuri, 09 Aprilie 2008 18:22
| Vot: |
0
|
| Video (1) | Foto (1) |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Discuţiile dintre sindicaliştii de la Uzina Dacia şi patronat vor fi reluate astăzi
Joi, 10 Aprilie 2008 07:29 - Administraţia Dacia a făcut recurs în cazul grevei salariaţilor
Joi, 10 Aprilie 2008 16:23 - Presa franceză: Greva de la Dacia a produs până acum pierderi de peste 150 milioane de euro
Vineri, 11 Aprilie 2008 08:13 - Greva de la Dacia - un semnal de alarmă pentru investitori
Vineri, 11 Aprilie 2008 10:21 - Administraţia Dacia a înaintat o nouă ofertă sindicaliştilor
Vineri, 11 Aprilie 2008 11:36
Comentariile cititorilor


Alte ştiri din aceeaşi secţiune
C. Kovesi: Nu există procurori politici în Ministerul Public
Astazi, ora 01:40Procurorul General al României, Laura Codruţa Kovesi, a declarat joi seară la Realitatea TV că, de când conduce Ministerul Public, nici un procuror nu s-a plâns de imixtiune în activitatea sa.
Patru refugiaţi din Georgia au fost prinşi de poliţişti după ce au trecut înot râul Prut
Joi, 24 Iulie 2008 20:17Patru tineri cu vârste cuprinse între 23 şi 25 de ani, din Georgia, au fost prinşi de poliţiştii de frontieră de la punctul de trecere a Frontierei Albiţa, după ce au trecut înot râul Prut.
22 de ONG-uri se opun modificării prin ordin ministerial a legislaţiei privind avortul
Astazi, ora 01:43Reprezentanţii a 22 de organizaţii neguvernamentale au trimis, joi, o scrisoare deschisă ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, în care dezaprobă o eventuală modificare a legislaţiei privind avortul printr-un act normativ...
Rompetrol va da în judecată Guvernul pentru alocarea unui număr mai mare de certificate CO2
Astazi, ora 01:44Rompetrol va acţiona în instanţă Guvernul României pentru alocarea unui număr mai mare de certificate CO2, pe data de 11 septembrie urmând a avea loc prima înfăţişare, a declarat joi, vicepreşedintele diviziei Rafinare şi...
Un om de afaceri bihorean, trimis în judecată pentru un prejudiciu de peste 1,5 milioane de euro
Joi, 24 Iulie 2008 17:10Omul de afaceri Ionel Ştiube a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie pentru că ar fi creat un prejudiciu de peste un milion şi jumătate de euro, prin evaziune fiscală.
Cele mai CITITE din Justiţie
- Traian Băsescu, fără comentarii publice după şedinţa CSM pe tema raportului Comisiei Europene pe justiţie (2503)
- Comisia Europeană: Este nevoie de pedepse pentru corupţia la nivel înalt - Vezi raportul CE pe justiţie (2221)
- Reacţii la criticile aduse de Comisia Europeană sistemului judiciar din România (1271)
- Ion Balint, zis Nuţu Cămătaru, rămâne în arest (1121)
- Raportul CE: Pentru Văcăroiu este nedrept, Bogdan Olteanu dă vina pe absenteismul din Parlament (860)
Cele mai VOTATE din Justiţie
- C. Kovesi: Nu există procurori politici în Ministerul Public (3.88/5)
- Comisia Europeană: Este nevoie de pedepse pentru corupţia la nivel înalt - Vezi raportul CE pe justiţie (3.68/5)
- Dosarele miniştrilor-parlamentari, blocate din aprilie în Parlament - Cum comentaţi? (3.64/5)
- Presupusul criminal al celor două tinere din Braşov a primit mandat de arestare preventivă pe 29 de zile (3.56/5)
- Presa internaţională despre corupţia din România şi Bulgaria: "Peştele de la cap se-mpute!" (3.4/5)
Cele mai COMENTATE din Justiţie
- Comisia Europeană: Este nevoie de pedepse pentru corupţia la nivel înalt - Vezi raportul CE pe justiţie (40)
- Traian Băsescu, fără comentarii publice după şedinţa CSM pe tema raportului Comisiei Europene pe justiţie (32)
- Dosarele miniştrilor-parlamentari, blocate din aprilie în Parlament - Cum comentaţi? (22)
- Reacţii la criticile aduse de Comisia Europeană sistemului judiciar din România (13)
- Raportul CE: Pentru Văcăroiu este nedrept, Bogdan Olteanu dă vina pe absenteismul din Parlament (12)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Suceava: Două diguri de protecţie s-au fisurat şi există risc mare de inundaţii
Astazi, ora 09:45Situaţie disperată în judeţul Suceava unde ploile căzute toată noaptea au acoperit de ape aproape tot judeţul. Cele mai afectate localităţi sunt Suceviţa, Putna, Rădăuţi, Moldoviţa şi Marginea. La Suceviţa şi Putna...
- Combinaţii periculoase de alimente, experimentate live la Realitatea TV
- Peştera Câmpenească din Bihor, unde se află cea mai înaltă cascadă subterană din România, înecată în gunoaie - IMAGINI INCREDIBILE
- Hidrologii au emis o avertizare cod portocaliu pentru şapte judeţe
- Tribunalul Bucureşti judecă astăzi cererea de eliberare a lui Sile Pietroi
- Hipermarketurile păcălesc cumpărătorii prin preţurile pe care le afişează
- Dan Voiculescu la CNSAS: Eram obligat să-mi câştig şi eu o pâine când dădeam informaţii despre cetăţeni străini
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Avioane de luptă ruse au efectuat joi manevre în zona arctică
- Vizită surpriză a şefului diplomaţiei germane în Afganistan
- Tribunalul Bucureşti judecă astăzi cererea de eliberare a lui Sile Pietroi
- Băsescu participă la festivităţile Universităţii Naţionale de Apărare Carol I din Bucureşti
- 14 oameni care participau la o cursă cu tauri au ajuns la spital
- Incident armat la un colegiu din Arizona, agresorul a fost deja arestat
Trimite-ne mesaje
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |

Mai mult noros
| mai multe
| Romania | 25.07 | 26.07 |
| Timişoara | 23 °C | 26 °C |
| Arad | 24 °C | 23 °C |
| Bacău | 26 °C | 26 °C |
| Braşov | 20 °C | 24 °C |
| Cluj Napoca | 21 °C | 28 °C |
| Constanţa | 27 °C | 27 °C |
| Europa | 25.07 | |
| Atena | 31 °C | |
| Berlin | 30 °C | |
| Helsinki | 25 °C | |
| Londra | 22 °C | |
| Madrid | 34 °C | |
| Moscova | 26 °C | |
| Oslo | 26 °C | |
| Paris | 27 °C | |
| Roma | 31 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3.5721 RON |
| 1 USD | 2.2769 RON |
| 1 GBP | 4.528 RON |
| 1 CHF | 2.1959 RON |
| 100 HUF | 1.5386 RON |
| 100 JPY | 2.1152 RON |
| 1 BGN | 1.8264 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia








