Reprezentanţii PLD mai au de aşteptat cel puţin o săptămână până când partidul va fi înregistrat oficial, deoarece Tribunalul Bucureşti a amânat luarea unei decizii legate de înregistrarea Partidului Liberal-Democrat.
În urmă cu zece zile, purtătorul de cuvânt de al liberalilor, Varujan Vosganian, declara că partidul său ar putea contesta înscrierea formaţiunii disidente dacă vor exista argumente temeinice. Conform ziarului Gândul însă, liberalii s-au hotărât să nu pună beţe în roate înregistrării PLD. Liberal-democraţii se aşteaptă, însă, ca oficializarea să fie atacată în instanţă de prietenii politici ai PNL.
Potrivit legislaţiei în vigoare, pentru înscrierea unui partid la tribunal este nevoie de depunerea unei liste cu 25.000 de membri fondatori. Aceştia trebuie să locuiască în cel puţin 18 dintre judeţele ţării, dar nu mai puţin de 700 de persoane din fiecare circumscripţie. Contestaţiile faţă de înfiinţarea formaţiunii se pot depune în cinci zile de la data comunicării deciziei tribunalului, iar termenul pentru judecarea contestaţiilor este de 15 zile.
Tribunalul a amânat înregistrarea PLD
Luni, 15 Ianuarie 2007 08:23
| Vot: |
0
|
| Video (1) | Foto (1) |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- PLD dezbate strategia post-aderare a României
Miercuri, 10 Ianuarie 2007 11:37 - PNL vorbeşte despre o viitoare fuziune cu PLD
Duminica, 14 Ianuarie 2007 18:27 - PLD şi PNL vor liste comune cu PD la europarlamentare
Vineri, 19 Ianuarie 2007 11:14
Comentariile cititorilor
3. fan2l
Luni, 15 Ianuarie 2007 19:05
| Raspunde la comentariu
2. CIMPEAN SIMION
Luni, 15 Ianuarie 2007 16:44
1. toni
Luni, 15 Ianuarie 2007 11:02


Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Patru refugiaţi din Georgia au fost prinşi de poliţişti după ce au trecut înot râul Prut
Astazi, ora 20:17Patru tineri cu vârste cuprinse între 23 şi 25 de ani, din Georgia, au fost prinşi de poliţiştii de frontieră de la punctul de trecere a Frontierei Albiţa, după ce au trecut înot râul Prut.
22 de ONG-uri se opun modificării prin ordin ministerial a legislaţiei privind avortul
Astazi, ora 19:43Reprezentanţii a 22 de organizaţii neguvernamentale au trimis, astăzi, o scrisoare deschisă ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, în care dezaprobă o eventuală modificare a legislaţiei privind avortul printr-un act...
Rompetrol va da în judecată Guvernul pentru alocarea unui număr mai mare de certificate CO2
Astazi, ora 18:04Rompetrol va acţiona în instanţă Guvernul României pentru alocarea unui număr mai mare de certificate CO2, pe data de 11 septembrie urmând a avea loc prima înfăţişare, a declarat astăzi vicepreşedintele diviziei Rafinare şi...
Un om de afaceri bihorean, trimis în judecată pentru un prejudiciu de peste 1,5 milioane de euro
Astazi, ora 17:10Omul de afaceri Ionel Ştiube a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie pentru că ar fi creat un prejudiciu de peste un milion şi jumătate de euro, prin evaziune fiscală.
Ilie Năstase a reclamat la DNA că nu poate intra în baza sportivă Voinţa
Astazi, ora 16:26Ilie Năstase a reclamat la DNA faptul că de mai bine de zece ani nu poate intra în baza sportivă Voinţa. Procurorii anticorupţie au respins plângerea penală pe care fostul tenismen a vrut să o depună, pentru simplul motiv că...
Cele mai CITITE din Justiţie
- Traian Băsescu, fără comentarii publice după şedinţa CSM pe tema raportului Comisiei Europene pe justiţie (2392)
- Comisia Europeană: Este nevoie de pedepse pentru corupţia la nivel înalt - Vezi raportul CE pe justiţie (2163)
- Reacţii la criticile aduse de Comisia Europeană sistemului judiciar din România (1220)
- Ion Balint, zis Nuţu Cămătaru, rămâne în arest (949)
- Raportul CE: Pentru Văcăroiu este nedrept, Bogdan Olteanu dă vina pe absenteismul din Parlament (806)
Cele mai VOTATE din Justiţie
- Comisia Europeană: Este nevoie de pedepse pentru corupţia la nivel înalt - Vezi raportul CE pe justiţie (3.68/5)
- Dosarele miniştrilor-parlamentari, blocate din aprilie în Parlament - Cum comentaţi? (3.64/5)
- Presupusul criminal al celor două tinere din Braşov a primit mandat de arestare preventivă pe 29 de zile (3.56/5)
- Presa internaţională despre corupţia din România şi Bulgaria: "Peştele de la cap se-mpute!" (3.4/5)
- Raportul CE: Pentru Văcăroiu este nedrept, Bogdan Olteanu dă vina pe absenteismul din Parlament (3.04/5)
Cele mai COMENTATE din Justiţie
- Comisia Europeană: Este nevoie de pedepse pentru corupţia la nivel înalt - Vezi raportul CE pe justiţie (39)
- Traian Băsescu, fără comentarii publice după şedinţa CSM pe tema raportului Comisiei Europene pe justiţie (32)
- Dosarele miniştrilor-parlamentari, blocate din aprilie în Parlament - Cum comentaţi? (22)
- Reacţii la criticile aduse de Comisia Europeană sistemului judiciar din România (13)
- Raportul CE: Pentru Văcăroiu este nedrept, Bogdan Olteanu dă vina pe absenteismul din Parlament (12)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Realitatea te priveşte: Raportul Comisiei Europene critică problemele justiţiei din România. Trimiteţi comentariile şi întrebările dumneavoastră pentru invitaţii emisiunii!
Astazi, ora 21:05Laura Codruţa Kovesi, procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Cristian Diaconescu, fost ministru al Justiţiei şi Mircea Marian, senior editor Evenimentul Zilei vor discuta astăzi în...
- Peştera Câmpenească din Bihor, unde se află cea mai înaltă cascadă subterană din România, înecată în gunoaie - IMAGINI INCREDIBILE
- Hipermarketurile păcălesc cumpărătorii prin preţurile pe care le afişează
- Presupusul criminal al celor două tinere din Braşov a primit mandat de arestare preventivă pe 29 de zile
- Ion Balint, zis Nuţu Cămătaru, rămâne în arest
- Dan Voiculescu la CNSAS: Eram obligat să-mi câştig şi eu o pâine când dădeam informaţii despre cetăţeni străini
- Hidrologii au emis o avertizare cod portocaliu pentru şapte judeţe
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Obama va cheltui cinci milioane de dolari pentru clipuri publicitare în timpul JO
Astazi, ora 23:01Echipa de campanie a candidatului democrat la Casa Albă, Barack Obama, a estimat că va cheltui cinci milioane de dolari pentru clipuri publicitare la postul de televiziune american care va transmite Jocurile Olimplice, a anunţat joi o...
- Ecluza românească de la Porţile de Fier I este din nou funcţională
- Ardelenii lui Răzvan Lucescu sunt pregătiţi pentru revenirea în Liga I
- Statul New-York îi cere băncii UBS să restituie datorii de 25 de miliarde de dolari
- Exasperat de căldură, un cimpanzeu a evadat din cuşca sa din Japonia
- FBI împlineşte 100 de ani, având în palmares anchete de la Al Capone la ben Laden
- Filmul lui Nae Caranfil "Restul e tăcere" reprezintă România la Oscar în 2009
Trimite-ne mesaje
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |

Mai mult noros
| mai multe
| Romania | 25.07 | 26.07 |
| Timişoara | 23 °C | 26 °C |
| Arad | 24 °C | 23 °C |
| Bacău | 26 °C | 26 °C |
| Braşov | 20 °C | 24 °C |
| Cluj Napoca | 21 °C | 28 °C |
| Constanţa | 27 °C | 27 °C |
| Europa | 25.07 | |
| Atena | 31 °C | |
| Berlin | 30 °C | |
| Helsinki | 25 °C | |
| Londra | 22 °C | |
| Madrid | 34 °C | |
| Moscova | 26 °C | |
| Oslo | 26 °C | |
| Paris | 27 °C | |
| Roma | 31 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,5721 RON |
| 1 USD | 2,2769 RON |
| 1 GBP | 4,528 RON |
| 1 CHF | 2,1959 RON |
| 100 HUF | 1,5386 RON |
| 100 JPY | 2,1152 RON |
| 1 BGN | 1,8264 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia








