Trei soldaţi NATO şi un soldat afgan au fost ucişi în Afganistan în urma unor confruntări cu talibanii, a declarat purtătorul de cuvânt al Alianţei fără a preciza identitatea celor ucişi.

Doi dintre soldaţii NATO şi militarul afgan au murit vineri în provincia Nuristan, din estul Afganistanului. Alţi 13 soldaţi au fost răniţi în incident. Cel de-al treilea soldat şi-a pierdut viaţa în sudul ţării tot în timpul unor lupte cu militanţii islamişti.

Violenţele s-au intensificat în Afganistan în ultimele 18 luni, fiind cea mai sângeroasă perioadă de la căderea regimului taliban în 2001. De la începutul anului, peste 90 de soldaţi ai Forţei Internaţionale de asistenţă şi securitate şi-au pierdut viaţa în Afganistan.