Doi elevi au murit şi alţi şapte au fost răniţi, în judeţul Suceava, după ce microbuzul şcolar în care se aflau a fost izbit de un TIR care rula pe contrasens. Accidentul a avut loc în apropierea localităţii Ciocăneşti, unde copiii mergeau la şcoală. În accident a decedat şi şoferul microbuzului.

Victimele au fost transportate, mai întâi, la spitalul din Vatra Dornei, după care răniţii grav au fost duşi cu elicopterul la Iaşi.

Starea de sănătate a două fetiţe rănite grav ieri s-a îmbunătăţit simţitor, spun medicii. Micuţele sunt însă încă în comă, iar pronosticul este rezervat. Ceilalţi elevi răniţi în accident, trei internaţi la Iaşi, iar doi la Vatra Dornei sunt în afara oricărui pericol.

Şoferul TIR-ului a fost dus la Spitalul din Suceava. În urma primelor cercetări, poliţiştii spun că acesta se face vinovat de producerea accidentului, pentru că a intrat pe contrasens. Cazul este cercetat şi de o comisie a Minsiterului Educaţiei.
Statistici îngrijorătoare cu privire la numărul accidentelor rutiere