Trei federaţii sindicale din învăţământ refuză să semneze Pactul Naţional pentru Educaţie
Realitatea TV
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Spiru Haret şi reprezentanţii Federaţiei Alma Mater susţin că în forma sa actuală, Pactul Naţional pentru Educaţie este pur declarativ şi nu impune nicio obligaţie autorităţilor centrale sau locale. Cadrele didactice susţin că în document sunt enunţate doar principii generale şi sunt ignorate revendicări majore ale profesorilor. Printre acestea se numără legea salarizării profesorilor şi menţinerea examenului de titularizare.
Reprezentanţii celor trei federaţii sindicale sunt nemulţumiţi că nu au fost consultaţi atunci când s-a redactat Pactul Naţional pentru Educaţie. Ei consideră că semnarea pactului are o conotaţie politică şi ar însemna să îşi asume un document care, în viitor, le-ar îngrădi posibilitatea să acţioneze în interesul profesorilor.
În schimb, liderii celor trei federaţii declară că sunt gata să participe la elaborarea unei strategii naţionale care să asigure coerenţa unei reforme a învăţământului în România până în 2013.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





FUNERALIILE LUI WHITNEY HOUSTON: Acum se...
Reporterii Realităţii: ACTA, între utopie...
Reporterii Realităţii: Biserici de sezon
Reporterii Realităţii: Profesorul de magie
Reporterii Realităţii: Lacrimi din România...
S-a întâlnit Eisenhower cu extraterestrii?








Feedback

