CIA a organizat cel puţin două curse prin Germania pentru a transfera în secret prizonieri, înainte ca Berlinul să fie pus la curent cu această chestiune în 2004, a informat marţi un cotidian german, relatează AFP.

În decembrie 2001, o cursă - pentru care nu a fost acordată nici o autorizaţie de survolare a teritoriului - a permis transferarea de către CIA a doi egipteni din Stockholm la Cairo, a informat Süddeutsche Zeitung, citând elemente ale unui raport confidenţial către comisia parlamentară germană pentru supravegherea serviciilor secrete. În februarie 2003, un alt egiptean, răpit de CIA la Milano, a fost iniţial transportat în secret la baza militară americană din Ramstein, înainte de a fi trimis în Egipt.

Organizaţiile pentru drepturile omului au criticat mai multe guverne europene, vinovate, în opinia lor, de complicitate la detenţiile secrete operate de Statele Unite, precum şi la transferarea secretă a unor suspecţi în ţări în care riscau să fie torturaţi. Informaţiile publicate astăzi provin dintr-un raport mandatat de comisia parlamentară care anchetează eventuala cooperare dintre Berlin şi CIA.

Potrivit raportorului Joachim Jacob, fost responsabil al protecţiei datelor informatice, va fi dificil de obţinut informaţii mai ample despre activităţile CIA în Germania fără cooperarea Statelor Unite.

Ministrul german de externe, Frank-Walter Steinmeier, a fost nevoit să se apere luna trecută, în faţa comisiei, de acuzaţiile de complicitate cu CIA în răpirea în toamna lui 2001 a unui german de origine siriană, Mohammed Haydar Zammar, trimis apoi în Siria.

Acesta, suspectat de contacte cu autorii atentatelor de la 11 septembrie 2001, a fost arestat de CIA în timp ce se afla în Maroc, poliţia germană transmiţându-le americanilor datele despre deplasarea sa. El a fost predat Siriei, unde de atunci a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru apartenenţă la Fraţii musulmani, mişcare interzisă.

Un alt german, de origine libaneză, a fost arestat în decembrie 2003 în Macedonia, în timpul unei călătorii. El a spus că a fost sechestrat de CIA, care l-a dus în Afganistan, unde a fost bătut, dar eliberat după cinci luni în Albania, fără să fie formulată vreo acuzaţie împotriva sa.