În perioada sărbătorilor, mijloacele de transport în comun şi-au modificat programul. În aceste zile, transportul de suprafaţă RATB funcţionează după program de sâmbătă. Din cauză că în noaptea de Revelion unele zone din Capitală vor fi închise, traseele vor fi modificate.

În zilele de 28, 29 şi 30 decembrie, toate liniile de transport public de suprafaţă vor avea programul de sâmbătă, dar suplimentat cu 33%.

Pe 1 ianuarie 2007, liniile de transport public de suprafaţă vor funcţiona după un program de duminică.

În seara de Revelion, de la ora 21.00, se va închide traficul rutier pe Bulevardul Nicolae Bălcescu.

Din această cauză, liniile din zonă vor funcţiona pe trasee modificate. Liniile 122, 137, 168, 268 şi 368 vor funcţiona pe un traseu modificat de la intersecţia cu strada Ştirbei Vodă: Str.Luterană - General Budişteanu, Bd.Dacia, Cal.Dorobanţilor, P-ţa Lahovari, Str.George Enescu întoarcere prin Bd.Magheru, Bd.Dacia, Str.M.Vulcănescu, Bd.Dinicu Golescu, Str.Ştirbei Vodă, Bd. Eroilor.

Linia 381 va funcţiona pe un traseu scurtat la Piaţa Unirii. Linia 783 va funcţiona pe traseul de bază numai între aeroportul Otopeni şi Piaţa Romană.

Tot în noaptea de Revelion, de la ora 22.00, se va închide şi traficul rutier pe bulevardele Carol I şi Regina Elisabeta. Din această cauză liniile 61, 69 şi 91 vor circula pe traseul de bază doar între staţiile Valea Oltului şi Piaţa Operei.