Transplant parţial de rinichi, în premieră mondială la Cluj, pentru un copil de 3 ani
Realitatea TV
2008-05-06 16:20:08
Prof. dr. Mihai Lucan vorbeşte despre dificultatea operaţiei
închide
Pacientul este un băieţel de trei ani care a primit o parte din rinichiul mamei sale, operaţia fiind considerată un succes de către specialişti care au reuşit astfel să salveze viaţa micuţului care suferea de insuficienţă renală.
Operaţia a durat şapte ore, potrivit lui Lucan, însă înainte de a începe transplantul efectiv, medicii au prelevat organul de la mamă şi l-au împărţit în două, printr-o operaţie microscopică extracorporală. Una din părţile rezultate - care reprezenta două treimi din rinichiul prelevat - a fost transplantată copilului.
Profesorul Mihai Lucan a declarat că elementul principal a fost irigarea rinichiul prelevat de două artere, una dintre ele vascularizând 60% din organ, motiv pentru care medicii au reuşit să finalizeze transplantul cu succes.
"Înainte de operaţie am făcut însă simulări pe calculator pentru a vedea care este cantitatea de ţesut nefronal necesară pentru transplant. Am făcut, de fapt, o operaţie virtuală cu ajutorul computerului tomograf", a precizat Mihai Lucan.
Pacientul suferea de insuficienţă renală care îl obliga să facă dializă peritoneală de şase ori pe zi, încă de la vârsta de nouă luni. Potrivit lui Mihai Lucan, atât micul pacient, cât şi mama sa se simţeau bine.
Pe plan mondial, potrivit lui Mihai Lucan, s-au mai efectuat transplanturi parţiale de ficat şi plămâni.
Statisticile arată că 16 la mie dintre bebeluşii care se nasc în lume suferă de insuficienţă renală.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 






Victimele exploziei de la Sighetu Marmaţiei,...
Maramure: Expolozie in club la Sighetu Marmatiei
FUNERALIILE LUI WHITNEY HOUSTON: Acum se...
Reporterii Realităţii: ACTA, între utopie...
Reporterii Realităţii: Biserici de sezon
Reporterii Realităţii: Profesorul de magie








Feedback

