Bulgaria a căzut spectaculos în indexul de percepţie privind corupţia publicat marţi de organizaţia Transparency International, România fiind acum a doua cea mai coruptă ţară din UE după vecina ei de la sud, urmată de Polonia, Lituania, Grecia şi Italia.

"Aderarea la UE nu este un remediu automat pentru corupţie, după cum arată agravarea clară a indicelui de percepţie privind corupţia din Bulgaria, de la 4,1 în 2007 la 3,6 în 2008", pe o scală de la 0 la 10, unde 10 este indicele pentru cea mai puţin coruptă ţară, se arată în analiza regională a modului în care este percepută corupţia.

Pentru întocmirea acestui studiu au fost luate în considerare 180 de state. În clasamentul mondial, România ocupă locul 70, la egalitate cu Columbia. Bulgaria ocupă locul 72, având un indice al corupţiei egal cu cel al Macedoniei (3,6).

Ţările cel mai puţin expuse corupţiei sunt statele din nordul Europei. Danemarca îşi păstrează locul fruntaş, de cea mai puţin coruptă ţară din lume, cu un indice de 9,3 (faţă de 9,4 anul trecut), la egalitate cu Noua Zeelandă şi Suedia.

Republica Moldova se situează pe locul 109 în acest clasament al percepţiei corupţiei, având un indice de 2,9, ceea ce reprezintă o uşoară îmbunătăţire faţă de anul trecut. Dintre ceilalţi vecini ai României, Ungaria a scăzut în ceea ce priveşte performanţele anticorupţie, de la un indice de 5,3 în 2007 la 5,1 în 2008. Anul trecut era pe locul 20 în rândul celor 27 de state membre UE, anul acesta a coborât pe locul 23.

Rusia stă însă şi mai prost în materie de corupţie, cu un indice de 2,1 care o plasează pe locul 147, în timp ce anul trecut avea 2,3 şi era pe locul 143.

Ultimele locuri ale clasamentului Transparency International sunt ocupate de Irak şi Myanmar, care au un indice de 1,3, şi Somalia, cu indicele 1.

Indexul Transparency International măsoara nivelurile de percepţie a corupţiei din sectorul public, bazându-se pe mai multe studii ale experţilor şi mediului de afaceri. Clasamentul a fost realizat în 180 de ţări, folosind o scală de la zero (foarte corupt) la zece (fără corupţie).