Instituţia care se ocupă de diplomaţia republicii separatiste
transnistrene a afişat marţi pe site-ul său o declaraţie în care se
menţionează că Transnistria sistează toate contactele cu autorităţile
moldovene până când Chişinăul nu va condamna ferm şi necondiţionat
agresiunea Georgiei împotriva Osetiei de Sud şi nu va adopta o
atitudine egală faţă de toţi mediatorii şi observatorii în procesul de
reglementare a conflictului transnistrean.
Rusia, alături de Ucraina şi OSCE, este mediator în procesul de
negocieri pentru reglementarea transnistreană în format "5 plus 2" în
care observatori sunt UE şi SUA, iar Chişinăul şi Tiraspolul sunt
părţile aflate în conflict. Una dintre condiţiile puse de Tiraspol
pentru a participa la reluarea negocierilor, blocate de peste doi ani,
este să fie tratat de pe poziţii egale cu Chişinăul.
De asemenea, potrivit declaraţiei de la Tiraspol, "Transnistria
examinează problema oportunităţii de elaborare şi încheiere a unui nou
acord privind garanţiile de pace, securitate şi stabilitate în regiune,
care ar corespunde întru totul situaţiei reale".
Declaraţia aminteşte că "în cadrul întrevederii dintre preşedinţii
Moldovei şi Transnistriei din 11 aprilie 2008 părţile au convenit
asupra reluării contactelor privind mai multe probleme social-economice
în cadrul grupurilor speciale de experţi". Partea transnistreană
susţine că în ultima perioadă a continuat să menţină "relaţiile active
cu partea moldoveană, îndreptate spre ameliorarea relaţiilor bilaterale
în interesele Republicii Moldova şi ale Transnistriei". Prin
intermediul comunităţii internaţionale, a fost demarată activitatea
grupurilor de experţi care au ca obiectiv să realizeze proiecte
social-economice concrete.
În declaraţie se arată că la 8 august partea transnistreană a pus
problema desfăşurării, la iniţiativa Rusiei, a unor consultări la
nivel de experţi privind ajutorul umanitar. Conducerea Transnistriei a
propus desfăşurarea acestei întrevederi în incinta Ambasadei Rusiei,
partea rusă confirmând disponibilitatea de a organiza acestă întrunire.
"Însă autorităţile moldovene au respins propunerea de desfăşurare a
întrunirii la Ambasada Federaţiei Ruse. Este clar că Republica Moldova
are o atitudine selectivă faţă de alegerea formelor de contact şi faţă
de activitatea experţilor. Astfel, de exemplu, Statelor Unite ale
Americii li se permite să invite experţii părţilor la ambasada lor
pentru examinarea problemelor în domeniul transportului auto, pe când
Federaţiei Ruse, care a iniţiat reuniunea experţilor în problemele
ajutorului umanitar şi care a acordat acest ajutor, autorităţile
moldovene i-au refuzat desfăşurarea unei asemenea întrevederi, motivând
că întrevederea la Ambasada rusă ar 'politiza' problema", se mai
spune în declaraţia autorităţilor trnsnistrene.
Tiraspolul conchide că "o asemenea tactică selectivă a părţii moldovene nu are nimic în comun cu principiile echităţii şi egalităţii şi demonstrază faptul că Chişinăul a ales practic aceeaşi direcţie ca şi Tbilisi, urmărind aceeaşi scopuri: modificarea formatului de negocieri şi reducerea rolului Rusiei la minimum, creând astfel condiţii pentru soluţionarea conflictului prin forţă".
De asemenea, Tiraspolul este foarte îngrijorat în legătură cu faptul că "autorităţile moldovene nu au condamnat până în prezent agresiunea Georgiei împotriva Osetiei de Sud. "Se pare că Chişinăul este ocupat cu examinarea experienţei acţiunilor de luptă împotriva populaţiei paşnice, care poate fi acum lesne împărtăşită de către partenerul său din GUAM", se mai arată în declaraţia pretinsului Minister de Externe de la Tiraspol.











Aboneaza-te la tag-urile:


Feed

