iunie 2008
maiiul
DuLuMaMiJoViSb
1 2 3 4 5 6 7
8 91011121314
15161718192021
22232425262728
2930
Astazi 2008 7
Realitatea de la ora 21:00

PERMIS LA MITĂ

Doamnelor şi domnilor, bună seara! O seară plină de emoţii pentru suporterii echipei naţionale. România a încheiat meciul cu Italia la egalitate. Tricolorii vor afla dacă merg mai departe la Euro 2008, după ultimul meci din grupă, împotriva Olandei.Tot emotii, dar de cu totul alta natura pentru
22 de angajaţi ai Serviciului permise auto al Prefecturii Argeş, care sunt cercetaţi pentru luare de mită. Aceştia sunt acuzaţi că au eliberat permise unor persoane care legal nu ar fi avut dreptul. Potrivit anchetatorilor, alţi o sută de angajaţi ai structurilor similare din alte 10 judeţete sunt în vizorul lor pentru acelaşi tip de infracţiuni. Anne Trattner se află la DNA. Bună seara, Anne! Au fost audiaţi cei 22?sincron sorescu

PERMIS LA MITĂ

rezerva[Doamnelor şi domnilor, bună seara! O seară plină de emoţii pentru suporterii echipei naţionale. România a încheiat meciul cu Italia la egalitate. Tricolorii vor afla dacă merg mai departe la Euro 2008, după ultimul meci din grupă, împotriva Olandei. Tot prin emotii, dar de cu totul alta natura trec acum 22 de angajaţi ai Serviciului permise auto al Prefecturii Argeş , care sunt cercetaţi pentru luare de mită. Aceştia sunt acuzaţi că au eliberat permise unor persoane care legal nu ar fi avut dreptul. Potrivit anchetatorilor, alţi o sută de angajaţi ai structurilor similare din alte 10 judeţete sunt în vizorul anchetatorilor pentru acelaşi tip de infracţiuni. Anne Trattner se află la DNA. Bună seara, Anne!]Reţeaua de la Piteşti era formată din poliţişti şi civili de la serviciul permise auto. În fruntea lor - chiar şeful serviciului Codruţ Vlăşceanu, în casa căruia au fost găsite peste 3 sute de mii de euro. Angajaţii de la permise aveau clienţi din rândul celor care fie erau plecaţi din ţară, fie nu ştiau să scrie, fie nu locuiau în Piteşti. Oamenii erau racolaţi de intermediari, printre care un preot şi mai mulţi instructori auto. Potrivit anchetatorilor, numărul celor care intermediau afacerea, dar şi al clienţilor se ridică la câteva sute.

sincron FLORENTIN SORESCU-avocatul a doi suspecţi
DV P 96 tc [0.56-0.59 deocamdată nu pot discuta nimic, până nu ajung să discut cu rudele lor, samd. MUSCĂ Câti clienţi reprezentanţi? Se pare că doi. 1.09-1.17 nu am discutat decât telefonic, nu dau informaţii pornind de la o convorbire telefonică. O să mă întâlnesc cu rudele lor şi după aia putem discuta]

Metoda era simplă. Cei care voiau permis de conducere fără examen, îşi făceau mai întâi viză de flotant în Piteşti, sau rezidenţă. Printre clienţi se regăseşte şi un important politician a cărui identitate o puteţi afla de pe site-ul www.realitatea.net. După ce domiciliul din Piteşti era înscris în cartea de identitate, respectivii obţineau şi permisul de conducere. Sumele plătite erau cuprinse între două şi zece mii de euro. Anchetatorii de la DGA s-au infiltrat în rândul intermediarilor pentru a obţine probe.

sincron prin telefon Criostian David, ministru de interne, înregistrare cont Marilena nedelcu, h 18.36[tc 2.34-2.56 DGA din cadrul MIRA a acţionat cu profesionalism şi
seriozitate, acţiunea a presupus foarte multă sensibilitate dat fiind mediul în care s-au desfăşurat cercetările şi vreau să-i felicit pentru această acţiune care presupune în acelaşi timp mult curaj şi responsabilitate]

Anchetatorii anticorupţie au ridicat 20 de saci cu documente de la serviciul permise Argeş, calculatoare şi imprimante dar şi sume impresionante de bani. Până când vor fi trimişi în judecată, angajaţii MIRA nu pot fi destituiţi din funcţie, ci doar puşi la dispoziţie, în alte posturi.

MORT ÎN MISIUNE

Încă un român a căzut la datorie intr-o misiune externă! Fruntaşul Claudiu Marius Covrig din Batalionul 300 Infanterie "Sfântul Andrei" din Galaţi a murit în Afganistan într-un atac cu armament uşor. Alţi trei militari români care se aflau in misiunea de patrulare au fost răniţi. Vestea morţii fruntaşului Claudiu Marius Covrig a căzut ca un trăznet, acasă, la Galaţi. Tânărul urma să se întoarcă acasă peste mai puţin de o lună.Soldaţii români au plecat azi-dimineaţă cu patru amfibii blindate într-o misiune de patrulare. La 50 de kilometri de Kalat au fost atacaţi.

Sincron maior Corneliu Pavel, purtător de cuvânt Batalionul 300 Sf. Andrei Galaţi
1.07.34 - 1.07.43 MUSCĂ 1.08.10 - 1.08.14 (A avut loc o ambuscadă şi două din patru TAB-uri au fost lovite MUSCĂ Din batalionul nostru este al treilea militar decedat în această luptă împotriva terorismului)

Claudiu Marius Covrig avea 29 de ani. Peste mai puţin de o lună soţia îl aştepta acasă. Tânărul plecase în Afganistan ca să câştige bani pentru a cumpăra o locuinţă.

Vox 1.11.25 - 1.11.32 (Era un băiat deosebit. În ulitmul timp chiar se pusese pe picioarele lui. Fratele lui lucrează în poliţie, oameni serioşi)

Vox 1.12.34 - 1.12.45 (Eu cunosc foarte bine aceşti copii. Nu vă spun. Am şi eu un băiat bolnav şi ştiu ce înseamnă. Nu ştiu cum o să suporte aceastăp greutate)

Trupul militarului va fi repatriat la începutul săptămânii viitoare. Ceilalţi trei militari răniţi, sublocotenentul Marius Vasile Apostol, de 24 de ani, sergentul major Daniel Dumitru Drugan, de 26 de ani şi caporalul Marius Barbu, de 30 de ani au primit îngrijiri medicale la locul atacului. Cei trei au fost apoi transportaţi la spitalul din baza Lagman, Qalat, iar starea lor de sănătate este stabilă. Premierul, Ministerul Apărării şi cel al afacerilor externe au transmis condoleanţe familiei lui Marius Covrig şi urări de grabnică însănătoşire celor trei soldaţi răniţi.

MEDIC CU HAŞIŞ

Un absolvent de medicină a fost prins în flagrant delict în timp ce încerca să vândă haşiş pe o stradă din sectorul 5. Tânărul, în vârstă de 26 de ani, a fost arestat pentru 29 de zile.Vladimir Dumitraşcu este maseur la Clubul Sportiv al municipiului Bucureşti. Procurorii DIICOT susţin că tânărul, care este şi consumator de droguri face parte dintr-o reţea de traficanţi care vinde substanţe halucinogene în Capitală. Bărbatul are posibilitatea să facă recurs în 24 de ore la decizia arestării preventive.

RECLAMAŢIE LA BEM

Reprezentantul unui partid politic a sesizat astăzi Biroul Electoral al Municipiului Bucureşti că lipsesc peste 16.000 de buletine de vot din lotul pentru Primarul General.Politicianul a cerut preşedintelui Biroului Electoral Municipal să ia măsuri urgente pentru identificarea buletinelor dispărute şi a solicitat o anchetă a poliţiei în acest sens. În urma demersurilor BEM, prefectul municipiului Bucureşti Cătălin Deaconescu a confirmat pentru Mediafax că în turul doi, au fost tipărite mai puţine buletine de vot pentru primarul general, susţinând totodată că aceasta nu afectează procesul de votare.

AMENINŢAT CU SUSPENDAREA

Coaliţia "322" plănuieşte să-l pună din nou pe tuşă pe Traian Băsescu, scrie Ziua, în ediţia de mâine.Ipoteza este lansată după ce preşedintelui Senatului, Nicolae Văcăroiu, a declarat la Piteşti că şeful statului încalcă tot mai des Constituţia şi din acest motiv, parlamentarii ar putea să îl suspende din nou. Preşedintele Senatului a mai spus că procedura de suspendare ar putea fi iniţiată după alegerile parlamentare din această toamnă. În acest caz, susţine Nicolae Văcăroiu, preşedintele interimar va fi cel care îl va numi pe viitorul premier al României. Iliescu şi Năstase au confirmat strategia, mai notează Ziua.

ROMII SE VOR INDIENI

[PG EA]Vicepreşedintele Organizaţiei Mondiale a Romilor, Florin Cioabă vrea să-i trimită o scrisoare preşedintelui Indiei, prin care să ceară recunoaşterea oficială a romilor ca parte a poporului indian.*Ambianţă cu harta -02.16-02.19 musca 02.38-02.49 - "Romii se trag undeva din nordul Indiei, la graniţa cu Pakistan. Din această
zonă. Ei au emigrat spre europa, spre iran, Irak şi o parte spre Armenia,
Georgia, În Europa au intrat în 1100, 1200"

Florin Cioabă susţine că romii vor doar o recunoaştere formală şi nu au pretenţii financiare sau administrative.

*Sincron: Florin Cioabă, vicepreşefintele Organizaţiei Mondiale a Romilor- 01.14-01.26
"Este o întrebare. Dacă suntem o minoritate, trebuie să existe o majoritate.
Ungurii au ungaria"

Florin Cioabă susţine că între romi şi indieni există multe asemănări de limbă, port şi tradiţii: de la fustele roşii cu colţuri şi salbele din monezi de aur până la ritualurile de căsătorie şi înmormântare. Mai mult, liderul romilor vede asemănări şi în însemnele comunităţii rome şi ale poporului indian.

*Ambianţa cu steagul Steagul nostru are aceea roată cum este şi pe steagul indiei. -05.29-05.47

Potrivit unor estimări, în Europa trăiesc aproximativ 15 milioane de romi, dintre care aproape 10 milioane sunt cetăţeni ai Uniunii Europene. Numeroşi specialişti susţin, cu argumente lingvistice şi genetice, că romi au venit în Europa din India.

LOCURI PENTRU ROMI

Emoţii pentru elevii de etnie romă. Astăzi a început repartizarea lor în liceele şi şcolile de arte şi meserii unde există locuri rezervate pentru ei. În fiecare clasă de la fiecare profil există câte două locuri pe care pot fi repartizaţi aceşti elevi, în funcţie de medie.CASETA 2608R

Ambianţă
20.33...20.47 zice numele uneia şi se aud vorbe pe ţigăneşte

Sincron Paraipan Sefora, elevă
8.03...8.11 am emoţii - unde vrei? la Madgearu, am 9.04
Paraipan Olimpia
9.35...9.40 eu nu ştiu carte, dar ea a învăţat de la început
Sincron Paul Radu
16.00...16.08 mama îmi spunea - măi băiatule, mai pune şi tu mâna pe o carte şi mai fă un cornet MUSCĂ 17.05 dar acum trebuie să avem şi noi şcoală
Sincron Gianina Radu
17.23...17.33 ce meserie vrei să ai? florăreasă, doar atât, să ai un magazin? unul? zece!

Pentru elevii romi sunt rezervate aproape 900 de locuri la licee şi şcoli de arte şi meserii, dar numai 450 de copii şi-au arătat pînă acum interesul pentru ele.

ÎN PRAG DE CRIZĂ

Uniunea Europeană este în pragul unei noi crize constituţionale. Irlanda a spus NU Tratatului de la Lisabona, proiectul de Constituţie a Uniunii Europene. Vestea că 53 la sută dintre alegători au votat împotriva documentului a fost primită cu aplauze şi urale de către adversarii tratatului.

LA UN PAS DE FERICIRE

Tricolorii au fost la un pas de o victorie istorică în faţa campioanei mondiale Italia. Mutu a marcat pentru România în minutul 55, Panucci a egalat un minut mai târziu însă acelaşi Mutu a ratat un penalti cu nouă minute înainte de final.[Ambianţă urale - 1.10.03]

Preşedintele Comisiei Europene, Jose Durao Barroso, a făcut un apel la celelalte state să continue ratificarea Tratatului.Premierul Luxemburgului a atras însă atenţia că documentul nu va mai putea intra în vigoare la termenul stabilit: 1 ianuarie 2009. Referendumul din Irlanda era de fapt SINGURUL obstacol din calea ratificării Tratatului. Toate celelalte state comunitare au optat pentru ratificarea documentului în Parlament, tocmai pentru că s-au temut ca acesta să nu fie respins de populaţie.Tricolorii au început curajos meciul cu Italia şi după mai multe ocazii ale campionilor mondiali, Mutu, Tamaş şi Chivu au mutat atenţia la poarta lui Buffon. În minutl 25, blestemul accidentărilor a lovit din nou. Rădoi s-a lovit în săritură cu Raţ şi căpitanul Stelei a părăsit terenul pe targă plin de sânge. Italienii au înscris prin Toni în ultimul minut al reprizei însă golul a fost anulat pentru ofsaid. Repriza a doua a debutat tot cu românii în atac şi în minutul 55 Mutu a adus golul mult aşteptat. Atacantul a exploatat perfect greşeala lui Zambrotta şi l-a învins pe Buffon cu un şut de la 10 metri. Bucuria nu a durat decât un minut pentru că Panucci a profitat de eroarea lui Tamaş şi a egalat pentu campioana mondială. Mutu putea aduce fericirea pentru România însă a ratat uşor un penalty obţinut de Daniel Niculae în minutul 81. Meciul s-a terminat cu Mutu în lacrimi şi cu tricolorii nevenindu-le să creadă că au pierdut printre degete un succes în faţa campioanei mondiale.

MISTER ÎN SPAŢIU

Astronauţii de pe Discovery au remarcat un obiect neidentificat în spatele navetei spaţiale, anunţă NASA.Astronauţii au descris obiectul ca fiind de un alb strălucitor şi având forma unui dreptunghi cu laturile de 30-45 de centimetri lungime. Ei au spus că obiectul era urmat de o materie în formă de cocoaşă. Obiectul neidentificat a stat mai mult timp în partea stângă a navetei spaţiale. Aceasta trebuie să aterizeze mâine la Cap Canaveral după o misiune de 14 zile în spaţiu.

IOAN VIOREL corespondent Realitatea TV

Astronauţii au descris obiectul ca fiind de un alb strălucitor şi având forma unui dreptunghi cu laturile de 30-45 de centimetri lungime. Ei au spus că obiectul era urmat de o materie în formă de cocoaşă. Obiectul neidentificat a stat mai mult timp în partea stângă a navetei spaţiale. Aceasta trebuie să aterizeze mâine la Cap Canaveral după o misiune de 14 zile în spaţiu.

ANDREI NICULESCU corespondent Gazeta Sporturilor

Corespondentul Gazetei Sporturilor, Andrei Niculescu, ...

PRIN TELEFON, ION CRĂCIUNESCU fost arbitru FIFA

Trimite-ne mesaje
Cum vezi tu Realitatea?
Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun?
realitatea fm
meteo
Bucureşti 26 °C
Variabil cu ploaie descarcari
| mai multe
Romania26.0727.07
Timişoara27 °C29 °C
Arad26 °C25 °C
Bacău27 °C22 °C
Braşov22 °C26 °C
Cluj Napoca23 °C26 °C
Constanţa27 °C25 °C
 
Europa26.07
Atena33 °C
Berlin31 °C
Helsinki25 °C
Londra26 °C
Madrid32 °C
Moscova24 °C
Oslo29 °C
Paris23 °C
Roma29 °C
Curs valutar
1 EUR 3.5656 RON
1 USD 2.2678 RON
1 GBP 4.5233 RON
1 CHF 2.1946 RON
100 HUF 1.5424 RON
100 JPY 2.1177 RON
1 BGN 1.823 RON
Paritate: 1 EUR = 1.5723 USD
Mobinews.ro
Arhiva articole
iulie 2008
DuLuMaMiJoViSb
1 2 3 4 5
6 7 8 9101112
13141516171819
20212223242526
2728293031