blank
blank
blank
blank
mai 2008
apriun
DuLuMaMiJoViSb
1 2 3
4 5 6 7 8 910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
Astazi 2008 7
Realitatea de la ora 14:00

DUPĂ DEZASTRU

După ore întregi de eforturi, echipele CFR au reuşit să repună pe şine locomotiva şi vagoanele deraiate ieri la Valea Călugărească. Circulaţia trenurilor în zonă, blocată complet de azi dimineaţă, ar trebui să fie reluată în scurt timp. Ana Maria Roman se află la Valea Călugărească. Bună-ziua ANA, ce informaţii ai?

TRENURI ÎNTÂRZIATE

Accidentul de la Valea Călugărească a dat peste cap traficul feroviar. Trenurile care circulă dinspre sau spre Moldova au întârzieri de sute de minute. Reprezentanţii CFR au declarat însă, că circulaţia feroviară pe ruta Bucureşti-Iaşi, tronsonul Ploieşti Est - Valea Călugărească, ar putea fi reluată pe ambele sensuri în această după amiază.15 trenuri pe relaţia Bucureşti -Moldova au fost afectate de accidentul feroviar de la Valea Călugărească. Acestea au avut întârzieri de până la 200 de minute.

ST-UP, ADRIANA CHIRU, CASETA 3327-Este ora 12.00 în acest moment doar două trenuri intercity mai au întârziere de aproape 240 de minute. Cele două trenuri ar trebui să soseacă de la Iaşi şi Suceava.(este ultimul st-up din care se taie începutul)

Astăzi, alte 14 trenuri care circulau pe ruta Bucureşti - Moldova au avut întârzieri de până la 200 minute.[Intră hartă] Circulaţia feroviară a fost deviată pe ruta Bucureşti-Moldova pe o rută ocolitoare, Bucureşti-Buzău-Făurei din cauza operaţiunii de curăţare a zonei unde s-a produs accidentul.

ANCHETĂ DUPĂ ACCIDENT

Procurorii vor ancheta accidentul de tren care a avut loc ieri la Valea Călugărească. Şi asta pentru că în urma deraierii a murit un pasager, iar vinovaţii vor răspunde penal. Anunţul a fost făcut azi de comisia de anchetă din CFR. Valentina Pufulescu a urmărit declaraţiile. Bună ziua. Ce informaţii ai?caseta 3014 regie

sincr 42.05 ZAHARIA CONSTANTIN, director Autoritatea Feroviară
Acest eveniment despre care a vorbit domnul Dumitrescu s-a transformat în accident de categoria I, cu morţi să răniţi, iar ancheta se va derula sub conducerea procuraturii.

sincr 32.47 CRISTIAN UNGUREANU, director CFR Bucureşti
Noi verificăm zilnic tronsoanele de cale ferată, chiar şi ieri dimineaţă au fost verificate. Macazul? Da, macazul, a fost verificat vizual.

sincr 40.15 - 40.31 TEODOR GAVRIŞ, director CFR Călători Bucureşti
Paguba produsă în urma rănirii şi morţii pasagerilor precum şi a deteriorării bagajelor va fi suportată de operatorul feroviar.

Fata care a murit ar fi trebuit să plece azi cu trenul

Fata de 17 ani care a murit în accidentul de la Valea Călugărească nu ar fi trebuit să se afle în trenul morţii. Ea urma să vină abia azi acasă, după ce şi-a vizitat sora la Bucureşti, însă s-a grăbit să ajungă la Focşani. Era o elevă model, iar, coincidenţă, tatăl ei lucra la CFR.Cosmina şi-a sunat colegele chiar cu câteva minute înainte de tragedie.

vox colega 6.15 - 6.28 am vorbit inainte si era pe tren, era f fericita ca vine acasa.. sunt colega ei de banca si va dati seama ca o sa-mi vina f greu cand o sa vad pe banca lumanari si flori...

vox colega 7.02 - 7.07
Când plecase? De vineri si trebuia sa vina azi. nu stiu de ce a venit ieri. azi trebuia sa vina!

sincr 3.34 - 3.43 director Florin Iamandei, directorul Liceul Agricol Focşani
O elevă bună din spusele dirigintei şi a colegilor mei care predau la clasa respectiva, chiar sefa de clasa.

Cosmina mergea o dată la două săptămâni la Bucureşti, în vizită la sora sa. Mereu lua trenul, pentru că avea gratuitate datorită tatălui său, care este şef de echipă la CFR Infrastructură.

ÎN STARE GRAVĂ

Pilotul avionul prăbuşit ieri în judeţul Călăraşi a fost operat în cursul acestei nopţii, însă starea lui rămâne în continuare gravă.Medicii de la Spitalul de urgenta Floreasca duc o luptă grea pentru salvarea pilotului rănit grav. El este în comă după ce avionul cu care împrăştia ierbicide s-a prăbuşit pe câmp. Azi noapte medicii ortopezi au stat şase ore în sala de operaţii pentru a ameliora traumatismele de la picioare.

/storage/bruturi/2008/05/11/0833b842_sincron medic despre accident avion.mov
[sincr] LAURA BALICA, medic Spitalul Floreasca
00.32 - 00.42 A suferit o intervenţie peste noapte.... medicii de gardă de la Ortopedie care au stabilizat fracturile membrelor şi au repus luxaţia de şold.

Pilotul avionului este în comă la terapie intensivă. Are trupul zdrobit de fiarele avionului iar ranile sunt profunde. O minune că a scăpat cu viaţă..spun medicii

+ 1.00 - 1.09 Sigur că ne păstrăm optimismul însă starea lui se menţine gravă şi numai starea lui din următoarele zile ne va da indicaţii în privinţa şanselor.

Colegul lui, mecanicul de bord, de numai 36 de ani a pierit însă pe câmpul de la Ulmeni. Cu arsuri pe toata suprafata corpului, trupul neinsufetit al mecanicului a fost gasit la 10 metri de epava şi transportat la morga Olteniţa. Totul sub ochii ingroziţi ai familiei.

NO COmMENT DE 15 SECUNDE

Avionul s-a prăbuşit ieri la 3 km de Ulmeni. In urma impactului cu solul aparatul de zbor a luat foc. In cateva minute, din avionul AN 2 n-au mai ramas decat resturi carbonizate. Directorul firmei aviatice la care lucrau piloţii nu vrea să facă nici un comentariu. În schimb o comisie specială a deschis o anchetă. În două săptămani ei trebuie să stabilească dacă avinul s-a prăbuşit din cauza unei erori umane ori a unei defecţiuni tehnice.

ADRIANA RUSU corespondent Realitatea TV

Starea de sănătate a celor două asistente care au suferit arsuri în urma exploziei produse, ieri, la Spitalul Judeţean Reşiţa este stabilă. Asistentele au fost operate şi sunt internate la Clinica de Arşi a Spitalului Judeţean Timişoara. Corespondentul Realitatea TV, Adriana Rusu, se află la la spital şi are amănunte. Bună ziua, Adriana!

SFINŢI ŢĂRANI

Ceremonie impresionantă de canonizare în localitatea bistriţeană Salva. Peste 4 mii de oameni participă asistă la slujba prin care patru martiri din zona Năsăudului sunt trecuţi în rândul sfinţilor ortodocşi. Este vorba de patru ţărani, omorâţi pentru că nu au vrut să renunţe la credinţa lor ortodoxă, care au condus o revoltă împotriva administraţiei austriece, în secolul 18. Slujba de la Salva este oficiată de 15 ierarhi, în frunte cu mitropolitul Clujului, Bartolomeu Anania. Corespondentul Realitatea TV Cristiana Sabău vine cu detalii.B 2135
AMBIANŢĂ TC 03.03 - 03.06 slujbă

Slujbele religioase au fost oficiate pe un deal, în apropierea satului Salva, unde au fost omorâţi cei patru ţărani: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra şi Vasile din Telciu. Pelerinii, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare şi veniţi din toate colţurile judeţului, s-au înghesuit să-i vadă pe episcopi. (il. lume multă la 4.58. 5.13, 5.20

VOX TC 07.04 - 07.10 "noi suntem de la Bichigiu, suntem sânge din casa Todoran"

vox 8.57 - 9.04 "şi aici se povesteşte, povesteau bătrânii noştri că şi pământu-i roată aici, unde e roata lui Todoran"

Liturghia a fost oficiată de Înalt Preasfinţitul Mitropolit al Clujului, Bartolomeu Anania, ajutat de alţi 14 episcopi din toată ţara şi chiar din străinătate. La slujbă au asistat peste două sute de preoţi şi călugări din împrejurimi.

VOX TC 8.11 - 8.15 "e o ocazie unică la Salva evenimentul ăsta"

Este a doua canonizare din Arhiepiscopia Clujului în decurs de un an, după trecerea în calendarul ortodox a lui Pahomie din Gledin.

SCRIITORI PE CALEA REGALĂ

Scriitori pe Calea Regală. Este un proiect prin care peste 45 de scriitori români aduc în gări din 6 oraşe ale României câte o bibliotecă. Garnitura, în a cărei componenţă sunt şi câteva vagoane care au aparţinut casei regale, a oprit în urmă cu câteva minute în gara Burdujeni din Suceava. Acolo este şi corespondentul Realitatea TV Nicoleta Butnaru. Bună ziua Nicoleta.

PREMIU DE MILIOANE

Aproape 7 milioane de euro sunt puse azi în joc la categoria întâi 6 din 49.Banii s-au adunat după 14 săptămâni în care nici un jucător nu a nimerit cele 6 numere câştigătoare. Ultimul mare premiu al Loteriei Române a fost câştigat în ianuarie. Atunci un cetăţean turc din Bucuresti a incasat aproximativ 12 milioane de euro, cel mai mare premiu din istoria Loteriei.

DISTRACŢIE LA PEŞTE

Zeci de braşoveni profită de vremea bună şi au ieşit la pescuit în lacurile din apropierea oraşului. Oamenii au venit pregătiţi şi cu grătare, dar şi cu mici şi carne de porc, în cazul în care captura de azi va fi slabă. La lacul Rotbav se află şi corespondentul Realitatea TV Iulia Nagy. Bună ziua, Iulia. Care e atmosfera acolo?[CAS B950]

[33.52 - 34.08 Ambianta cu nene care prinde peste
Ce aveti acolo? Aici pufuleti, uitati! Si aici mamaliga cu usturoi, punem pe momitor ca momeala. -Si ce vreti sa prindeti astazi? -Caras! Ca asta este mai mult, dar si crap. Trage si crapul, trage si carasul la pufuleti!

[32.45 - 32.56 Ambianta, sotia domnului pescar, in fata unui gratar]
Ce faceti la gratar? -Ce sa facem... uite niste mici, niste ficatei... -Pana aaduce domnul prada, nu? Da...

[34.38 - 34.47 Ambianta domnul pescar merge la balta si ne arata cei 10 carasi pe care i-a prins] Asta e prada de azi? -Asta e prada de azi! Carasei!

PIAŢĂ DE GROS ÎN BACĂU

Locuitorii oraşului Bacău au o piaţă de gros.Hala o suprafaţă de aproape 1.200 de metri pătraţi şi este împărţită în module de aproape 30 metri pătraţi, destinate vânzării de legume şi fructe. Primarul Romeo Stavarache este convins că noua piaţă de gros din Bacău este un sprijin pentru băcăuani, care vor putea lua mărfuri direct de la producători, deci la preţuri mai mici.caseta P713
SINCRON ROMEO STAVARACHE primar Bacău TC 11.35 - 11.42 "am reuşit să finalizăm această investiţie, cred că este una dintre cele mai importante ale municipiului Bacău, piaţa de gros"

URMEAZĂ

[AMBIANTA !!! canta 2.54-]
Linda Teodosiu, românca de doar 16 ani care a cucerit inimile germanilor cu vocea ei a fost eliminată din concursul ''Germania caută un Superstar''. Detalii, mai târziu, în jurnal.

HAGI LA GALATASARAY

[PM] Hagi este tot mai aproape de o revenire ca antrenor la Galatasaray Istanbul. Conform presei din Turcia, Hagi s-a înţeles cu gruparea Cim Bom pe care o va prelua din sezonul viitor. [PP] Mai multe informaţii aflăm de la corespondentul Realitatea TV, Alexandru Androne, care este la Istanbul. Bună ziua, Alex!

ALEGERI ÎN SERBIA

6,5 milioane de sârbi sunt aşteptaţi azi la secţiile de votare în cadrul alegerilor legislative şi locale anticipate. Sondajele de opinie arată că ultranaţionaliştii din partidul Radical sunt aproape la egalitate cu alianţa proeuropeană a preşedintelui sârb Boris Tadici. Agenţiile de presă comentează că sârbii au de ales acum între un viitor mai prosper în Uniunea Europeană şi mândria naţională, rănită după desprinderea provinciei Kosovo. Corespondentul Realitatea TV în Serbia, Adriana Matei, are detalii. Bună ziua!

VOT ÎN KOSOVO

(REZERVĂ Şi sârbii din Kosovo votează în cadrul alegerilor de astăzi, deşi provincia separatistă şi-a proclamat independenţa faţă de Serbia în urmă cu aproape 3 luni. Autorităţile de la Priştina au calificat acţiunea drept ilegală, dar nu vor interveni pentru a-i împiedica pe sârbi să voteze.)Sârbii din Kosovo au răspuns apelului lansat de autorităţile de la Belgrad şi au mers la vot. Potrivit estimărilor, câteva zeci de mii de sârbi vor vota astăzi. Autorităţile din Kosovo au calificat iniţiativa de a organiza alegeri locale ale Serbiei pe teritoriul Kosovo drept ilegală. Jurnaliştii albanezi de la cotidianul Kosovo Sot consideră acţiunea sârbilor drept o palmă dată guvernului kosovar. În plus, susţin jurnaliştii, aceste alegeri nu le vor îmbunătăţi nivelul de trai cetăţenilor sârbi din Kosovo. Autorităţile au anunţat că nu vor interveni în forţă şi îi vor lăsa pe sârbi să voteze. Cu toate acestea, rezultatele alegerilor locale nu vor fi recunoscute şi nu îi vor lăsa pe sârbi să creeze noi instituţii publice în urma scrutinului.

CRIZA DIN MYANMAR

Din ce în ce mai multe ajutoare sunt trimise de comunitatea internaţională spre Myanmar. Cu toate acestea, autorităţile de la Yangon nu permit accesul funcţionarilor internaţionali în ţară. O organizaţie umanitară din Thailanda a acuzat regimul militar de la Yangon că a ordonat etichetarea pachetelor cu ajutoare pentru a lăsa impresia că sunt trimise de autorităţi. În acest timp, peste un milion şi jumătate de oameni au nevoie urgentă de apă potabilă, hrană şi medicamente, pericolul declanşării unor epidemii fiind foarte mare. Corespondentul Realitatea TV, Cristi Zărescu se află la graniţa Thailandei cu Myanmar şi ne oferă mai multe detalii. Bună ziua, Cristi!

TORNADĂ ÎN SUA

18 oameni şi-au pierdut viaţa în urma tornadelor care au lovit ieri Missouri şi Oklahoma, au anunţat autorităţile locale ale celor două state.În Oklahoma, vijelia a distrus 24 de imobile în oraşul Pilcher, unde a făcut şase victime. La locul dezastrului au sosit militari ai Gărzii Naţionale pentru a participa la operaţiunile de salvare. Case întregi au fost smulse din fundaţie, iar armăturile de oţel ale fundaţiilor răsucite ca nişte panglici. Majoritatea victimelor din Missouri locuia în districtul Newton, situat la frontiera cu statul Oklahoma. Tornada a lăsat în urmă o fâşie lată de aproape un kilometru în interiorul căruia totul a fost distrus. Arborii au fost smulşi din rădăcini, maşinile răsturnate. În regiune a căzut grindină mare cât mingea de golf, iar rafalele de vânt au avariat liniile de înaltă tensiune.

APEL DIN AFGANISTAN

Apel telefonic înspăimântătoar! Un soldat american din Afganistan şi-a sunat din greşeală părinţii chiar în mijlocul unei lupte cu talibanii. Părinţii au auzit trei minute de împuşcături şi strigăte de ajutor.[AMBIANTA sunet youtube pe fundl poza soldat Fox 12 TC 1.43]

Soldatul Stephen Philips a uitat să-şi blocheze tastatura telefonului mobil. Motiv pentru care telefonul a apelat ulimul număr format: părinţii săi care trăiesc într-un orăşel liniştit din statul Oregon. Mama, tatăl şi fratele lui Stephen au trăit 3 ore de coşmar ascultând mesageria vocală a telefonului. Rafale de gloanţe şi vocea fiului lor strigând ''Atenţie vine o rachetă!''.

[ambianta cateva imuscaturi]

[SINCRON mama soldatului, Sandie Petee]
0.58 prietenul lui a murit anul trecut în Irak şi m-am gândit. O Dumnezeule, asta e poate ultima oară când aud vocea fiului meu la telefon''

[SINCRON tata, Jeff Petee]
1.27 Earau ţintuiţi la pământ iar arma sa părea că s-a supraîncălzit. Este un lucru pe care un părinte nu vrea să-l audă. Este un mesaj pe care nu vrei să-l primeşti de la fiul din afganistan!

Philip Stevens se întoarce luna viitoare din misiunea din Afganistan. Iar după permisie se va întoarce din nou pe front.

LINDA A FOST ÎNFRÂNTĂ

Veste mai puţin bună! Linda Teodosiu, românca de doar 16 ani care a cucerit inimile germanilor cu vocea ei a fost eliminată din concursul ''Germania caută un Superstar''. Finala concursului de la televiziunea RTL se va da sâmbăta viitoare între ultimii doi concurenţi, doi bărbaţi.[AMBIANTA !!! canta 2.54-]

Linda a cântat ieri seară trei melodii celebre: una a starului pop Riahnna, o a doua a lui Joe Cocker, iar ultima un hit care aparţine vedetei pop Mariah Carey.

[AMBIANTA 3.39 -]

Din păcate publicul în mâinile căruia stătea soarta concurenţilor a ales prin televot ca Linda să părăsească scena. Presa germană susţine că alegerea publicului este explicabilă: este normal ca un public majoritar feminin să voteze pentru bărbaţi. Tatăl Lindei, Flavius Teodosiu este de acord cu explicaţia.

[TEL INREG magda crisan-Flavius Teodosiu, ora 12:03:02]
0.22 Asta e. atata a fost. este destul de greu cand dau telefoane numai fetele 0.29 MUSCA 1.56 E singura care a avut o evolutie constanta. ea n+a facut o greseala in trei luni de zile de când e concursu asta2.06

Tatăl Lindei este mulţumit de rezultatul celor trei luni de participare a fiicei la concursul Germania caută un superstar. Nu-i de mirare românca de 16 ani a câştigat un contract cu o casă de producţii importantă.

[TEL INREG magda crisan-Flavius Teodosiu, ora 12:03:02]
1.35 Ea are contract cu Sony, toata lumea e relaxata, ea e relaxata, nu a plans 1.39

Linda Teodosiu cântă de la o vârstă fragedă. Este ambiţioasă şi foarte talentată. Dovadă stă şi selecţionarea ei în concurs din aproape 30 de mii de candidati. A câştigat etapă după etapă până aseară. Chiar şi după eliminarea ei de aseară, juriul a avut numai cuvinte de laudă pentru vocea de înger a Lindei.

[AMBIANTA 3.50]

DISCREŢIE DE STAR

Sunt celebri, şi o parte din faimă şi-au câştigat-o datorită presei. Ce-i drept, mai degrabă a jurnaliştilor de afară, însă odată ajunşi pe tărâm românesc parcă i-am dori mai aproape de noi. Woody Harrelson şi Josh Hartnett au ajuns mai mult în atenţia noastră după sosirea lor în România pentru filmările unei noi producţii hollywoodiene.Nu sunt de prea multă vreme pe la noi, dar sunt clienţi fideli ai unor restaurante şi cluburi din Bucureşti. Chiar şi aşa, cei doi preferă să se ferească de ochii presei. La petrecerea de aseară dintr-un club select al capitalei, Woody Harrelson şi Josh Hartnett au ajuns după miezul nopţii, cu taxiul şi înconjuraţi de oamenii de încredere.

AMBIANŢĂ VENIRE CEI DOI

Petrecerea exclusivistă nu i-a captivaz prea mult pe cei doi actori americani. Josh a intrat şi a ieşit val-vârtej după doar câteva minute. Woody Harrelson a mai zăbovit puţin, şi asta într-un colţ bine păzit. Explicaţia pentru discreţia din comportamentul discret a venit, surprinzător, din partea unor români care i-au cunoscut.

SINCRON LUMINIţA ANGHEL
[ zice că sunt suficient de stresaţi de presă]

SINCRON LOREDANA groza
zice că woody e un om f mişto şi un actor excepţional

Woody Harrelson şi Josh Hartnett sunt în România pentru filmările producţiei "Bunraku", o poveste fantastică în care se regăsesc teatrul de păpuşi, benzile desenate şi jocurile video. Filmul îi readuce pe platoul de filmare, la 15 ani după celebrul "propunere indecentă" după 15 ani, pe Woody Harrelson şi Demi Moore şi recreează atmosfera din Sin City, unul dintre filmele de referinţă pentru Josh Hartnett.

SHOW DE ZILE MARI

Concert impresionant la Stuttgart, unde diva australiană Kylie Minogue îşi continuă turneul mondial care, pentru prima dată, va include şi România! Opt mii de spectatori au privit cu sufletul la gură renaşterea scenică a celebrei cântăreţe australiene după 2005, când Kylie a fost diagnosticată cu cancer la sân.[AMBIANTA la inceput si 0.10-0.14!!!]

În formă de zile mari, Kylie a schimbat de-a lungul show-ului nu mai puţin de 8 costume. Toate sunt creaţia nu mai puţin celebrului Jean Paul Gaultier.

Primul show în Germania al lui Kylie din ultimii ani nu i-a dezamăgit câtuşi de puţin pe fani. Bărbaţii au fost de-a dreptul entuziasmaţi.
[vox]
0.31 Kylie,te iubim 0.33

Sincronizarea a fost perfectă, iar presa germană scrie chiar că show-ul de la Stuttgart a fost cel mai fastuos din cariera divei australiene. Kylie traversează Europa în turneul de lansare a celui mai nou album al ei, X. Vedeta numărul 1 a muzicii de la antipozi va concerta şi la Bucureşti, pe 17 mai.
[AMBIANŢĂ, DACĂ MAI E]

IDOLUL HAGI

[PM] Suporterii lui Galatasaray nu l-au uitat pe Hagi nici în ziua în care au sărbătorit al 17-lea titlu din istorie. Este cel mai mare jucător pe care l-am avut vreodată, spun fanii turci, care i-au dedicat câteva melodii românului şi cu ocazia meciului din campionat cu Genclerbirligi Oftaş.După ce a făcut istorie pentru Galatasaray, alături de care a cucerit patru campionate şi o Cupă UEFA ca jucător plus o Cupă a Turciei ca antrenor, Gică Hagi este şi acum pe buzele tuturor fanilor lui Galatasaray.

vox suporter: 10.11 - 10.18 Hagi a fost un mare jucător, foarte important pentru istoria Galatei. Îl iubim, reprezintă o parte din istoria Galatei R 3910
ambianţă suporter: 13.36 - 13.43 I love you, Hagi R 3910
ambianţă galerie: 31.50 sau 34.40 R 3923 suporterii cântă: I love you, Hagi

Nici patronul lui Galatasaray nu l-a uitat pe Hagi, despre care presa turcă susţine că are şanse mari să preia banca tehnică a fostei sale echipe.

sincron patron Galata: 17.46 - 17.52 toţi jucătorii români care au evoluat aici au fost buni, însă niciunul nu se poate compara cu Hagi.

SĂRBĂTOARE LA ISTANBUL

[PP] Sărbătoare la Istanbul. Galatasaray a câştigat al 17-lea titlu de campioană şi a declanşat fiesta. Stadionul Aly Sami Yen a fost luat cu asalt de zeci de mii de de fani, care au stat la coadă pentru a sărbători alături de jucători.

HAGI LA GALATA

[PM] Despre sărbătoarea Galatei, dar şi despre anunţata sosire a lui Hagi pe banca echipei Cim Bom, aflăm mai multe informaţii de la corespondentul Realitatea TV, Alexandru Androne, care este la Istanbul. Bună ziua, Alex!

CHIVU ARE RUPTURĂ

[PM] Accidentarea lui Chivu este mai gravă decât părea iniţial. Fundaşul Interului a suferit o ruptură de ligament la umărul stâng şi va rata finalul de sezon. Căpitanul României susţine însă că se va reface în timp util pentru campionatul european.Ultima accidentare la umăr îi dă serioase bătăi de cap lui Cristi Chivu. În meciul cu Lazio, din Cupa Italiei, căpitanul tricolorilor a căzut pe umărul stâng în urma unui duel aerian şi a suferit o ruptură de ligamente la claviculă. Chivu ar putea rata finala cu fosta sa echipă, AS Roma, de peste două săptămâni. Chivu este însă convins că prezenţa sa la EURO 2008 nu este în pericol.

CARTON "În timpul unui meci nu stai să te gândeşti mereu, acţionezi şi din instinct. Am avut senzaţia că dacă nu intervin, va trece mingea şi va ajunge la un adversar. Am sărit şi am căzut direct pe umăr. Articulaţia umărului a fost afectată, s-a rupt un ligament şi am întins un nerv. Nu sunt pro­bleme pentru Euro, până atunci îmi re­vin".

UNIREA - CFR 1-2

[PP] Andone şi CFR Cluj sunt în al nouălea cer. Campioana a bătut Urziceniul în finala Cupei României cu 2-1 şi a reuşit eventul, un succes pentru care Ardealul a aşteptat 100 de ani.CFR este prima echipă din provincie care a reuşit eventul la 17 ani distanţă după succesul Universităţii Craiova. La trei zile de la triumful din campionat, Andone şi ai săi au bătut Urziceniul în finala Cupei României cu 2-1. Cu Dubarbier, Trică şi Fabbiani rezerve, campionii României şi-au început seara magică după pauză cu golul argentinianul Ruiz. Unirea lui Dan Petrescu nu a renunţat nici ea la marele vis şi a egalat după nouă minute prin Dănălache. La 1-1, cel mai bun jucător al finalei, Semedo, a înscris golul care a adus CFR-ului al doilea trofeu într-un secol de existenţă. Legiunea străină a tremurat pe final de meci la atacurile Urziceniului însă Stănciouiu a prins o zi magică. Finalul i-a prins pe ialomiţeni în jurul arbitrului Bogaciu căruia i-au cerutr penalty la henţul lui Tony din minutul 90.

EVENTUL PROVINCIEI

[PP] Eventul în provincie...misiune imposibilă. O spune chiar cel care a reuşit acest lucru, Ioan Andone. [PM] Antrenorul de la CFR crede că titlul şi cupa în afara Capitalei aduc mai multă bucurie fanilor. În schimb, preşedintele Mureşan se gândeşte la Ligă şi a anunţat că joi va fi prezentat în Gruia primul transfer al sezonului...argentinianul Cristian Sanchez Prette de la Huracan.

BUCURIA CĂPITANULUI

[PM] Eventul în Ardeal are puteri miraculoase asupra francezilor. A simţit-o chiar pe propria piele şi Toni de la CFR Cluj care s-a transformat după câştigarea Cupei într-un interpret de muzică uşoară cu...plete tricolore.

SĂRBĂTOAREA EVENTULUI

[PP] După ce a petrecut trei zile şi trei nopţi câştigarea primului titlu din istorie, Clujul continuă sărbătoarea. Azi-noapte, jucătorii CFR-ului au celebrat până dimineaţa realizarea eventului.Noapte albă pentru CFR după câştigarea Cupei României, în urma victoriei cu 2-1 în finala cu Unirea Urziceni. Reveniţi în Cluj mult după miezul nemţii, noii campioni ai României au luat imediat drumul unui club din oraş, unde au sărbătorit până dimineaţă alături de fani. Legiunea străină din Gruia a dat şi de această dată tonul la distracţie: a băut şampanie din Cupă, pe care a oferit-o apoi şi suporterilor.

sincron PASZKANY: 1.38.00 - 1.38.09 fericire mai mare nu se putea. Am câştigat tot ce se putea pe plan fotbalistic
sincron MUREŞAN: 1.37.05 - 1.37.14 suntem fericiţi. Avem cea mai bună echipă din România şi rămâne să demonstrăm şi în Liga Campionilor lucrul acesta

GIGI PE CONTRAATAC

[PP] Acuzat de dare de mită în Scandalul valizei cu bani de la Cluj, Gigi Becali a anunţat în emisiunea 3x3 de la Realitatea TV că va face plângere penală împotriva procurorului de la Cluj, Robert Dumitrescu.sincron Gigi Becali în emisiune la 3x3
tc: 37.10 - era în portbagaj geanta, iar acest dobitoc.... - 39.40

tc: 39.51 - dacă nu îşi dă demisia, îi fac plângere penală...dacă şi-o
dă, nu mai am nimic cu nimeni - 39.57

tc: 54.31 - vi s-ar părea normal ca Steaua să fie stimulată....
Gigi: da, aş vrea...aş lua banii şi i-aş da la jucători - 54.53

Redactori: M. Stănescu / Ad. Voicu www.realitatea.net

[PP] Steaua a dat a treia lovitură pe piaţa transferurilor. Fotbalistul care îi aduce aminte lui Gigi Becali de Hagi, buzoianul Claudiu Ionescu a semnat pe trei ani cu vicecampioana. Vreau să joc cu Steaua în Liga Campionilor, şi-a stabilit obiectivul mijlocaşul de 25 de ani.În plin scandal valiza, Steaua se mişcă repede pe piaţa transferurilor. Nici nu s-a terminat bine sezonul că trei fotbaliştii au şi semnat cu vicecampioana. După Janos Szekely şi Bogdan Stancu, Claudiu Ionescu de la Buzău s-a înţeles cu Steaua. După ce Gigi Becali a plătit clauza de reziliere a fotbalistului, de 250 de mii de euro, mijlocaşul a şi semnat pe trei ani cu roş-albaştrii.

TEL IONESCU

CAMPIONAT ÎNCINS

[PM] Titlul în Franţa se decide în ultima etapă. Lyon a câştigat cu 1-0 duelul cu Nancy dar şi Bordeaux a bătut Sochaux şi rămâne la 2 puncte de lider. De două ori campioană, PSG luptă acum pentru evitarea retrogradării şi are nevoie de 3 puncte în ultima rundă pentru a juca şi sezonul viitor în Ligue 1.Lyon nu a marcat dar a câştigat partida cu Nancy jucat în etapa cu numărul 37 chiar în propriul fief. Fanii de pe Stade Gerland au tremurat serios mai ales din minutul 45 atunci când rivala Bordeaux deschidea scorul în duelul cu Sochaux şi trecea pe primul loc. Lyon a fost salvată însă de un autogol. Andre Luiz a deviat în proprie poartă un balon expediat din lovitură liberă de Juninho iar gazdele s-au impus cu 1-0. Şi la polul opus al clasamentului e luptă mare. PSG a urcat pe locul 16 după egalul cu St Etienne, ultimul meci pentru Pauleta în tricoul parizienilor. Perrin a deschis scorul pentru oaspeţi în minutul 45 iar Clement a egalat în minutul 57 pentru PSG care este acum la 1 punct de zona retrogradării şi are nevoie de victorie în ultima etapă, cu Sochaux, pentru a rămâne în ligue 1 şi în sezonul viitor.

DIAVOLI ZGÂRCIŢI

[PM] Fotbalistul momentului în Europa, Cristiano Ronaldo, este supărat pe şefii lui Manchester United care nu i-au oferit salariul promis şi ameninţă că pleacă la Real Madrid.Portughezul vrea 13 milioane de euro pe an, iar dacă va primi această sumă va deveni cel mai bine plătit fotbalist al planetei. Ronaldo a marcat 38 de goluri doar în acest sezon pentru Manchester United şi este favorit la câştigarea Balonului de Aur. Real Madrid stă la pândă şi anunţă că e gata să plătească peste 75 de milioane de euro, bani pe care galacticii i-au cheltuit şi în 2001 pentru aducerea lui Zinedine Zidane.

RANGERS - DUNDEE 3-1

[PM] Glasgow Rangers a mai făcut un pas spre cel de-al 52-lea titlu de campioană a Scoţiei. Gruparea protestanţilor a învins cu 3-1 pe Dundee United şi s-a apropiat la un punct de liderul Celtic, care are şi un joc mai mult disputat.Glasgow Rangers continuă să viseze la realizarea sezonului perfect: câştigarea tuturor trofeelor într-un singur an. Chiar înaintea finalei Cupei UEFA cu Zenit, jucătorii lui Walter Smith au învins cu 3-1 pe Dundee United, care a acuzat neacordarea unui penalty la scorul de 2-0. Până atunci, spaniolul Nacho Novo a făcut legea pe Ibrox Park. Omul care a bătut penalty-ul decisiv în semifinala UEFA cu Fiorentina a înscris golul zilei în minutul 17, cu un şut de senzaţie.

ambianţă cu reluarea

Dundee a redus din diferenţă în minutul 76 prin Mark De Vries, dar Jean Claude Darcheville a spulberat speranţele oaspeţilor la locul 3, care duce în Cupa UEFA.

ICIM ARAD-SF. GHEORGHE 69-67

[PM] ICIM Arad a pornit cu o victorie duelul cu rivalele de la Sfântu Gheorghe din finala Campionatului Naţional de baschet, transmis de Telesport. Arădencele au învins cu 69-67 după prelungiri, cu un coş marcat în ultima secundă.Finala Campionatului Naţional de baschet feminin, ICIM Arad - Sf. Gheorghe, a început cu un meci de infarct. După cele patru sferturi regulamentare, rezultatul era egal, 61-61, şi s-a ajuns în prelungiri. Arădencele au tremurat pentru victorie până în ultima secundă, când au marcat coşul izbăvitor de trei puncte, prin care au închis tabela la scorul de 69-67. Următoarea confruntare a finalei, care se dispută după sistemul cel mai bun din cinci meciuri, se joacă tot la Arad, astăzi de la ora 20:30 şi va fi transmisă în direct de Telesport.

CU TROFEUL PE MASĂ

[PP]Un singur gol au de recuperat reşiţenii de la UCM în returul finalei Challenge Cup cu austriecii de la Alpla Hard. Deţinători ai trofeului, reşiţenii nici nu concep să piardă jocul din această seară.După 28 la 29 în tur, Reşiţa are prima şansă la câştigarea finalei Challenge Cup. Daă vor bate la minimum două goluri diferenţă pe Alpla Hard, băieţii lui Aihan Omer ar fi primii handbalişti din românia ce cuceresc de două ori la rând cupa Challenge. După un parcurs excelent în acest sezon european, trei dintre cei mai valoroşi sportivi ai reşiţenilor, Butulija, Tucanu şi Cuciula s-au accidentat şi au şanse mici să evolueze în cel mai important meci al sezonului. Meciul de duminică se va disputa cu trofeul pe masă şi va începe la ora 21.

DINAMO - STEAUA 30-18

[PP] Dinamo bate acum Steaua pe oriunde o prinde! După succesul de la fotbal de săptămâna trecută, şi rugbyştii din Ştefan cel Mare şi-au învins rivalii de o viaţă în finala Cupei României. Pentru acest succes, fiecare jucător de la Dinamo va primi o mie de euro.ambianţă cu bucuria de final

Dinamo s-a revanşat pentru eşecul cu Steaua de săptămâna trecută, din campionat, şi a cucerit primul trofeu al sezonului, Cupa României, după 30-18 în finală. Dinamoviştii s-au desprins în ultimele minute, când a reuşit două eseuri prin Stanca şi Taşcă şi aşteaptă încrezători duelul pentru titlu.

MARIN MOŢ Am luat cupa de atâtea ori că m-am săturat

RĂZVAN STANCA Noi nu ne-am săturat nici de cupă, nici de campionat. Vrem să luăm tot
Trimite-ne mesaje
Fraudă la BAC. Cunoşti cazuri? Spune-ne povestea ta!
Cum vezi tu Realitatea?
Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun?
realitatea fm
meteo
Bucureşti 31 °C
Variabil
| mai multe
Romania06.0707.07
Timişoara28 °C33 °C
Arad28 °C28 °C
Bacău27 °C31 °C
Braşov25 °C29 °C
Cluj Napoca25 °C31 °C
Constanţa27 °C32 °C
 
Europa06.07
Atena37 °C
Berlin25 °C
Helsinki16 °C
Londra17 °C
Madrid30 °C
Moscova18 °C
Oslo20 °C
Paris22 °C
Roma29 °C
Curs valutar
1 EUR 3,6139 RON
1 USD 2,3021 RON
1 GBP 4,5633 RON
1 CHF 2,2442 RON
100 HUF 1,5457 RON
100 JPY 2,156 RON
1 BGN 1,8477 RON
Paritate: 1 EUR = 1,5698 USD
Mobinews.ro
Arhiva articole
iulie 2008
DuLuMaMiJoViSb
1 2 3 4 5
6 7 8 9101112
13141516171819
20212223242526
2728293031

blank
blank
blank
blank