mai 2008
apriun
DuLuMaMiJoViSb
1 2 3
4 5 6 7 8 910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
Astazi 2008 10
Realitatea de la ora 08:00

DUPĂ DEZASTRU

Circulaţie feroviară este complet blocată la Valea Călugărească. De mai bine de 2 ore, echipele speciale lucrează la îndepărtarea garniturii de tren care a deraiat aseară. Ana Maria Roman se află la locul accidentului şi ne va spune imediat cât timp va mai fi închisă circulaţia. Din cauza lucrărilor, trenurile spre şi dinspre Moldova au sute de minute întârziere. Vom merge apoi la spitalul din Ploieşti, unde sunt internaţi pasagerii răniţi. Andra Miron ne va aduce cele mai proaspete informaţii despre starea lor. Vom vorbi apoi şi despre urmările unui alt accident, de această dată aerian, produs tot ieri. De la spitalul Floreasca din capitală, Mihai Ghiţă ne aduce ultimele informaţii despre pilotul care a supravieţuit accidentului aviatic din Călăraşi.

DUPĂ DEZASTRU

Două macarale de mare tonaj au început în această dimineaţă operaţiunile de repunere pe şine a garniturii de tren deraiate ieri lângă Valea Călugărească. AnaMaria Roman vine cu detalii...

ACCIDENT FEROVIAR

[REYERVA ] Sânge, panică şi, în final, frustrare. Aceste cuvinte ar putea defini ce au simţit cei aproape 100 de pasageri ai acceleratului deraiat lângă localitatea prahoveană Valea Călugărească. Ei au povestit momentele de groază prin care au trecut şi spun că victima accidentului, o tânără de 20 de ani, putea fi salvată dacă se intervenea mai repede.[intro alert ca în 0]
Trenul accelerat 1661 se îndrepta spre Iaşi venind dinspre Bucureşti, când, cel mai probabil din cauza unui macaz defect, primul vagon a sărit de pe şine. Au urmat imediat locomotiva şi al doilea vagon, iar garnitura a întrat într-un stâlp şi, astfel, s-a oprit brusc.

Aflaţi încă în stare de şoc, călătorii au descris clipele de coşmar de după deraierea garniturii de tren.
CAS B 3767
vox 1
TC: 21:11 - 21:25 "Lumea a început să ţipe, care să se sperie, care s-a sculat de pe scaune, fiecare a reacţionat după felul lui, oricum ne-am speriat, asta este, o sperietură am tras, să ştiţi".

vox2:
TC: 23:28 - 23:39 "Aşteptăm o speranţă de la cineva, suntem foarte speriate, nu putem nici să vorbim, să vină cineva să ne transporte unde avem destinaţie, că am plătit pentru CFR, biletul l-am cumpărat".

Două ore mai târziu, la locul accidentului a ajuns şi ministrul Transporturilor, Ludovic Orban. El spune că nu se pot trage concluzii decât după finalizarea anchetei.

CAS B 3767
sincron Ludovic Orban
TC: 14:09 - 14:06 " E prematur să se tragă vreo concluzie." MUSCĂ TC: 14:30 - 14:41 "Practic a fost retezat un stâlp, locomotiva s-a oprit în al doilea stâlp, sunt bucăţi din şina de cale ferată care sunt desprinse". MUSCĂ

TC 16:02 - 16:22 "Din punct de vedere tehnic, în mod cert, informaţia pe care a primit-o mecanicul de locomotivă era de undă verde şi anume că macazul este în poziţia corectă, deci nu poate fi o informaţie eronată care să fie interpretată greşit de mecanic".

Din cauza şocului, o tânără de 20 de ani s-a lovit la cap şi, din cauza rănilor, a murit. Era studentă în Bucureşti şi se ducea acasă, la Focşani. Alţi patru pasageri au fost răniţi, însă numai doi au rămas internaţi în spital.

TREN DERAIAT

Cei doi răniţi internaţi la spitalul judeţean de urgenţă din Ploieşti, în urma deraierii acceleratului lângă Valea Călugărească au trecut cu bine peste noapte. Starea sănătăţii lor este în acest moment stabilă. Andra Miron se află acum la spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti Bună dimineaţa. Cât mai au de stat în spital cei doi răniţi?

AVION LA PĂMÂNT

La Ulmeni, în judeţul Călăraşi, un avion utilitar de tip Antonov, cu doi oameni la bord s-a prăbuşit. Mecanicul de bord a murit, iar pilotul e în comă la spitalul Floreasca. Singurul martor al accidentului povesteşte că avionul s-a rupt în bucăţi când a lovit solul şi a luat foc.[AMBIANŢĂ caseta tc: ] ,,fiare contorsionate,,

ora 17.30, Ulmeni, judeţul Călăraşi. Un avion Antonov 2, care stropea cu erbicide culturile de la o fermă agricolă din localitate, se prăbuşeşte la sol, unde arde în totalitate.

[SINCRON caseta 3155 tc: 2:50 - 3:06] martor ,,Am văzut că s-a dus avionul încolo, s-a întors şi când s-a întors am auzit o pocănitură. Cred că s-a izbit de un stâlp şi imediat a picat. Au ieşit flăcările şi un fum negru din el.,,

Pompierii, dar şi o ambulanţă au sosit într-un sfert de oră la faţa locului. Intervenţia echipelor de salvare a fost, însă, zadarnică pentru mecanicul de bord. Adrian Staicu, de 36 de ani, a murit pe loc. O comisie de anchetă a început să cerceteze cazul.

[SINCRON ingest] Mircea Ciucă, director Dir. de iNvestigaţii Aviaţia Civilă ,,Comisia de anchetă va lua în calcul toate variantele, inclusiv o defecţiune tehnică. Au mai fost şi alte accidente cu astfel de avioane. Au fost atunci erori umane, tehnice, condiţii meteo.,,
[SINCRON ingest ] Alic Saiciuc, procur Curtea de Apel Bucureşti ,,Pilotul era unul experimentat....,,

Pilotul, de 48 de ani a fost transportat în stare gravă la spitalul Floreasca din Bucureşti.

[AMBIANŢĂ caseta tc: ] ,,ambulanţă, elicopter care se ridică de la sol,,

ÎN STARE GRAVĂ

Mihai Ghiţă vine acum de la Spitalul Floreasca din Bucureşti cu ultimele detalii despre starea pilotului rănit ieri la Ulmeni. Bună dimineaţa Mihai, ce ai aflat până acum? Îşi va reveni complet ?

SCRUTIN CRUCIAL

Scrutin crucial astăzi în Serbia. Peste 6 milioane şi jumătate de alegători sunt aşteptaţi la urne la alegerile generale şi locale anticipate. Agenţiile de presă comentează că sârbii au de ales între un viitor mai prosper în Uniunea Europeană şi mândria naţională, rănită după desprinderea provinciei Kosovo.Principalii competitori sunt Partidul Democrat al preşedintelui pro-european Boris Tadici, Partidul Radical, de orientare ultranaţionalistă, al euroscepticului Tomislav Nikolici, şi Partidul Democratic din Serbia, de orientare naţionalist-moderată, condus de premierul Voislav Koştuniţa. Sondajele creditează Partidul Democrat şi Partidul Radical cu scoruri relativ egale, însă niciuna din cele două formaţiuni nu pare să obţină o majoritate destul de solidă ca să poată forma singură un guvern. În aceste condiţii, formaţiunea lui Koştuniţa, clasată în sondaje pe cea de-a treia poziţie, va juca un rol decisiv în formarea viitoarei coaliţii de guvernământ. Este puţin probabil, însă, ca formaţiunea lui Koştuniţa, care a părăsit în martie fragila coaliţie cu Partidul Democrat şi a provocat, practic, aceste alegeri, să dorească o nouă alianţă cu formaţiunea preşedintelui Tadici. Este motivul pentru care nu poate fi exclusă nici o alianţă de guvernare între ultranaţionalişti şi pro-europeni. Comisarul european pentru Extindere, Olli Rehn, a avertizat vineri Belgradul că perspectiva Serbiei de a adera la Uniunea Europeană ar fi afectată de o victorie a ultranaţionaliştilor. La votul de astăzi sunt chemaţi să participe şi cei peste 100 de mii de etnici sîrbi din Kosovo, a cărei independenţă nu este recunoscută de Belgrad.

PRIMELE AJUTOARE

În fosta Birmanie, oamenii au început să se bată şi să jefuiască puţinele ajutoare care ajung la locul dezastrului provocat de ciclonul Nargis. Confruntat cu iminenţa unui dezastru umanitar, regimul de la Rangoon a permis câtorva camioane cu ajutoare de la ONU să intre pe teritoriul Myanmar-ului, fără să facă acelaşi lucru şi cu reprezentanţii UNICEF. Bilanţul oficial al victimelor ciclonului rămâne la peste 23 de mii de morţi, 42 de mii de dispăruţi şi un milion şi jumătate de sinistraţi. Echipa Realitatea TV este la graniţa cu Myanmarul şi ne-a transmis informaţii în exclusivitate. Un reportaj de Cristian Zărescu şi Augustin Dănăilă.07.20 CRISTIAN ZĂRESCU EXCLUSIVITATE
Ziarele din Thailanda scriu că oamenii din Myanmar au început să folosească forţa pentru a procura alimentele de care au nevoie. Oamenii au început să se împuşte între ei pentru a face rost de alimente. Vorbim de peste 1 milion de oameni care au urgentă nevoie de alimente şi apă.

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon a avertizat autorităţile că un dezastru umanitar este inevitabil dacă refuză ajutorul comunităţii internaţionale.

STAND UP ZĂRESCU 14.23
Este aproape imposibil să trimiţi ajutoare în Myanmar! Aceste trei camioane care vin de la UNICEF au stat mai bine de trei ore la vama dintre Thailanda şi Myanmar. Acum ele au reuşit să plece dar nu se ştie dacă vor fi sau nu primite în Myanmar.

SINCRON ŞOFER THAILANDEZ TC 12.30
Ce aveţi în camion?
Avem corturi şi haine, nu ne dau voie să ducem alimente. Nu ştiu până unde voi putea să ajung, dar cei de la UNICEF au rămas aici doar eu am primit permisiunea să intru pentru că sunt thailandez.

SINCRON reprezentnat ONU 15.57
Acestea sunt primele camioane ale ONU care intră în fosta Birmanie cu ajutoare. Suntem mulţumiţi şi sperăm că vom avea acces la un număr cât mai mare de sinistraţi.
Cât au durat negocierile cu regimul?
Au durat câteva zile până am primit permisiunea oficială.

Medicii din regiunile devastate de ciclon fac cu greu faţă situaţiei şi cer ajutor de urgenţă.

SINCRON medic 00.47 SAW SIMON THA
Situaţia este scăpată de sub control. Prea mulţi pacienţi şi prea puţin ajutor. MUSCA 01.15 Riscul cel mai mare îl reprezintă foametea, infecţiile şi epidemiile.

PÂNDIŢI DE EPIDEMII

Locuitorii din Myanmar se confruntă cu un pericolul izbucnirii unor epidemii din cauza igienei precare. Infectarea rănilor dar şi maladii precum febra hemoragică sau dizenteria sunt tot atâtea ameninţări pentru supravieţuitorii ciclonului Nargis.Netulburaţi de spectrul acestor boli cumplite care îi pândesc pe conaţionalii lor, liderii militari de la Rangoon au anunţat pe un ton triumfal o rată extrem de ridicată de participare la referendum-ul de ieri pe tema noii Constituţii.În Labutta, una dintre provinciile cele mai puternic afectate de acest dezastru natural, o treime dintre locuitori sunt răniţi. Aceste răni au fost provocate de fragmentele de lemn desprinse de rafalele de vânt de peste 190 de kilometri pe oră care i-au lovit când ciclonul a măturat sudul fostei Birmanii. Numeroşi locuitori suferă de dizenterie şi deshidratare. Există, de asemenea, pericolul declanşării unei epidemii de holeră din cauza apei contaminate. Organizaţia Mondială a Sănătăţii se teme că pe cei 1,5 milioane de sinistraţi din Myanmar îi pândesc pericole şi mai mari: febra hemoragică şi malaria. UNICEF estimează la circa 20 la sută numărul copiilor afectaţi de dizenterie în provincia Labutta. Au fost semnalate deja cazuri de malarie. Autorităţile de la Rangoon au alocat sectorului sănătăţii doar 3 la sută din buget, în condiţiile în care domeniul apărării beneficiază de 40 la sută din produsul intern brut. Mass-media oficiale din Myanmar au calificat referendum-ul de ieri drept un adevărat succes. În pofida dezastrului provocat de trecerea ciclonului Nargis, oamenii au venit la urne în număr mare, după cum susţin ziarele de la Rangoon, care nu furnizează, totuşi, nicio cifră privind rata participării la scrutin.

CFR, EVENT

Peste câteva momente, la rubrica sport

1. Triumf total pentru CFR cluj, la final de sezon fotbalistic. Echipa antrenată de Ioan Andone a învins aseară Unirea Urziceni în finala Cupei României şi reuşeşte să obţină, astfel, eventul.

2. Aproape 7 milioane de euro sunt puşi în joc astăzi la tragerea 6 din 49.

3. Lupte grele la marginea capitalei Sudanului între trupele guvernamentale şi o grupare paramilitară provenită din regiunea Darfur.

PREMIU DE MILIOANE

Aproape 7 milioane de euro sunt puse azi în joc la categoria întâi 6 din 49.Banii s-au adunat după 14 săptămâni în care nici un jucător nu a nimerit cele 6 numere câştigătoare. Ultimul mare premiu al Loteriei Române a fost câştigat în ianuarie. Atunci un cetăţean turc din Bucuresti a incasat aproximativ 12 milioane de euro, cel mai mare premiu din istoria Loteriei.

DISCREŢIE DE STAR

Sunt celebri, şi o parte din faimă şi-au câştigat-o datorită presei. Ce-i drept, mai degrabă a jurnaliştilor de afară, însă odată ajunşi pe tărâm românesc parcă i-am dori mai aproape de noi. Woody Harrelson şi Josh Hartnett au ajuns mai mult în atenţia noastră după sosirea lor în România pentru filmările unei noi producţii hollywoodiene.Nu sunt de prea multă vreme pe la noi, dar sunt clienţi fideli ai unor restaurante şi cluburi din Bucureşti. Chiar şi aşa, cei doi preferă să se ferească de ochii presei. La petrecerea de aseară dintr-un club select al capitalei, Woody Harrelson şi Josh Hartnett au ajuns după miezul nopţii, cu taxiul şi înconjuraţi de oamenii de încredere.

AMBIANŢĂ VENIRE CEI DOI

Petrecerea exclusivistă nu i-a captivaz prea mult pe cei doi actori americani. Josh a intrat şi a ieşit val-vârtej după doar câteva minute. Woody Harrelson a mai zăbovit puţin, şi asta într-un colţ bine păzit. Explicaţia pentru discreţia din comportamentul discret a venit, surprinzător, din partea unor români care i-au cunoscut.

SINCRON LUMINIţA ANGHEL
[ zice că sunt suficient de stresaţi de presă]

SINCRON LOREDANA groza
zice că woody e un om f mişto şi un actor excepţional

Woody Harrelson şi Josh Hartnett sunt în România pentru filmările producţiei "Bunraku", o poveste fantastică în care se regăsesc teatrul de păpuşi, benzile desenate şi jocurile video. Producţia îi readuce pe platoul de filmare, la 15 ani după celebrul "propunere indecentă" după 15 ani, pe Woody Harrelson şi Demi Moore şi recreează atmosfera din Sin City, unul dintre filmele de referinţă pentru Josh Hartnett.

ZIUA MELCULUI BRAŞOVEAN

O nouă zi de sărbătoare în calendarul românilor. Cel puţin în comuna braşoveană Teliu, unde , mai nou, se sărbătoreşte... Ziua Melcului. Asta nu pentru că braşovenii ar merge cu viteza lui Codobelc, ci pentru că în localitte există cel puţin 20 de ferme de creştere a melcilor. Ieri, săteni şi turişti deopotrivă s-au înfruptat cu tocăniţă, cârnăciori, şi chiar sarmale, toate din carne de melc.AMBIANŢĂ bucatar care explica preparatele din oale 02,31,26 “ asta e tocanita de melc, aici avem carnaciori si aici tochitura din carne de melc

Asociaţia de crescători de melci ESCAR PROD vrea să transforme evenimentul într-un festival al gasteropodelor, care să devină o tradiţie. În acest fel, crescătorii de melci vor să promoveze carnea de melc, despre care spun că este şi gustoasă, şi sănătoasă.

VOX 02,29,27 N-am crezut ca voi manca melci în viaţa mea. 02,29,29 MUSCĂ 02,09,36 Am mâncat acum o tocăniţă de de melc şi nişte cârnăciori care sunt extraordinari. 02,29,41,
VOX. 02,30,13 Am venit de la targu mures sa gust delicatesele. Şi cum sunt? .. sunt extraordinare. 02,30,20

Pentru cei care vor să încerce şi acasă o mâncare făcută din carne de gasteropode, bucătarii braşoveni propun chiar şi o reţetă: tochitura din carne de melc.

AMBIANŢĂ 02,31,50 Melcul decochilat se înăbuşeşte în ceapă şi condimente şi se serveşte şi cu garnitură. 02,32,00

Afacerea cu melci, spun fermierii, este una profitabilă. Din 25 de melci crescuţi pe un metru pătrat, în doi ani se obţin de 10 ori mai multi. Un kilogram de melci se vinde cu 3 euro, iar după prelucrare poate ajunge, pe rafturi, şi la 70 de euro per kilogram.

După o masă copioasă şi un vin alb care să asezoneze preparatele din melc, oamenii veniţi la felstivalul melcului au început să spună glume.

AMBIANŢĂ 02,32,49 stiti cum se sinucide un melc...cum...se uita in priza...ha ha ha. 02,32,52

SFINŢI ROMÂNI

Ceremonie impresionantă de canonizare în localitatea bistriţeană Bichigiu. 4 mitropoliţi şi 11 episcopi vor oficia astăzi slujba de trecere în rândul sfinţilor a patru ţărani care au condus o revoltă împotriva administraţiei austriece, în secolul 18.AMBIANŢĂ 38.38 Monumentul, în fundal cântă Hristos a Inviat!

Satul Bichigiu, unde a trăit Atanasie Tudoran, unul dintre cei patru ţărani traşi pe roată în urma răscoalei de la 1763, s-a umplut, încă de aseară, de oaspeţi. Îmbrăcaţi în straie de sărbătoare, ei au venit să asiste la dezvelirea monumentului ridicat în cinstea martirului.

VOX : 46.20„Ce s-a întâmplat e o minune mare şi rare localităţi, nu oriunde. Trebuie să se mai nască oameni de-ăştia, oameni cu curaj, cu credinţă. 46.25 MUSCĂ 46.57 o rămas vorba în sat dacă te opui NU TE DAI CA TĂNSE TUDORAN 47.03

VOX : 42.03 În satul acesta nu a venit atâta lume de când e Bichigiul acesta n-a mai fost aşa lume. N-aţi mai văzut atâtea personalităţi? Nu, în Bichigi la noi n-a mai fost niciodată. 42.14

VOX : 48.08 Suntem mândri că atâta popor frumos o intrat în satul nostru. 48.12 MUSCĂ 48.26 Noi nu am fost pe vremurile alea, dar săracul a tras chin pt noi”48.32

Slujba de proclamare a canonizării a martirilor Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Zagra, Grigore din Telciu şi Vasile din Mocod are loc azi, la mănăstirea Salva.

AMBIANŢĂ 3sec o femeie in genunchi tine o lumanare aprinsa SUPER cadru de incheiere TC 49,56

PELERINAJ DE RUSALII

Sărbătoare mare la catolici în acest sfârşit de săptămână. Aproape 200 de mii de credincioşi s-au adunat la Şumuleu Ciuc, judeţul Harghita, pentru a serba Rusaliile, dar şi victoria catolicilor împotriva protestanţilor din 1567. Anii trecuţi, oamenii stăteau la rugăciune până la lăsarea întunericului. Ieri, însă, ploaia i-a alungat după numai câteva ore.[amb noua caseta B 2802 30.53 - 31.03 slujba, multa lume]

La sărbătoarea de la Şumuleu au venit ieri pelerini creştini de mai multe confesiuni din întreaga lume. Oamenii s-au pregătit pentru o zi întreagă de rugăciune şi au venit cu pături, scaune şi bucate.

[amb canta credintiosi 31.25 - 31.30 noua caseta B 2802]

[vox caseta P 203 34.12 - 34.15 + 34.37 - 34.41]
Am venit că în fiecare an venim// E sărbătoare mare la noi acuma.

[vox P 203, 34.53 - 35.06]
E un lucru extraordinar. De ce atâta emoţie? Nu ştiu, totdeauna când ajung aici... nu ştiu, că atâta lume şi aşa.

[vox P 203, in engleza SE CITESTE de la 36.22]
Cum a fost această zi? Minunată, foarte frumoasă!

[sincr 24.00 - 24.16]
Pelerini vin din toată lumea, foarte mulţi din ţară, din Ungaria, inclusiv Canada, Noua Zeelandă.

Sutele de mii de pelerini vin în fiecare an de Rusalii la Şumuleu Ciuc pentru a sărbători, de Rusalii, şi o victorie repurtată de catolici împotriva reformaţilor din timpul Contrareformei, în 1567.

AFIŞE XENOFOBE

Atac xenofob la adresa românilor din Spania! Proprietarii unui magazin de produse IT din oraşul Alcudia, din insula Mallorca au postat în faţa magazinului două afişe xenofobe!Pe unul dintre ele scrie "este interzisă intrarea românilor şi câinilor". Afişul a fost pus în faţa clădirii, însă poliţiştii le-au cerut proprietarilor să-l retragă de urgenţă. Mesajul are pe fond drapelul naţional al României. Un alt afiş cu insulte la adresa conaţionalilor noştri a rămas lipit în magazin, conform presei locale. Românii sunt numiţi o plagă în expansiune cărora ar trebui să li se taie mâinile. Proprietarii sunt supăraţi pe români după ce, din magazin, le-a fost furată aparatură electronică în valoare de 3000 de euro. Chiar dacă hoţii nu au fost prinşi, proprietarul susţine că ar fi români.

TORNADĂ ÎN SUA

Cel puţin 16 oameni şi-au pierdut viaţa în urma tordnadelor care au lovit ieri Missouri şi Oklahoma, au anunţat autorităţile locale ale celor două state.În Oklahoma, vijelia a distrus 24 de imobile în oraşul Pilcher, unde a făcut şase victime. La locul dezastrului au sosit militari ai Gărzii Naţionale pentru a participa la operaţiunile de salvare. Case întregi au fost smulse din fundaţie, iar armăturile de oţel ale fundaţiilor răsucite ca nişte panglici. Majoritatea victimelor din Missouri locuia în districtul Newton, situat la frontiera cu statul Oklahoma. Tornada a lăsat în urmă o fâşie lată de aproape un kilometru în interiorul căruia totul a fost distrus. Arborii au fost smulşi din rădăcini, maşinile răsturnate. În regiune a căzut grindină mare cât mingea de golf, iar rafalele de vânt au avariat liniile de înaltă tensiune.

LA PORŢILE CAPITALEI

Asalt şi lovitură de stat eşuate în Sudan! Autorităţile de la Khartoum au anunţat că au respins tentativa de puci pusă la cale de gruparea Mişcarea pentru Dreptate şi Eliberare, una din miliţiile originare din provincia Darfur. Ieri s-au dat lupte grele la Omdurman, o suburbie a capitalei sudaneze, iar forţele guvernamentale au anunţat că au oprit ofensiva rebelilor.[AMBIANŢĂ]
Postul naţional de televiziune a anunţat că doi responsabili ai Mişcării pentru Dreptate şi Eliberare au fost ucişi, informaţie neconfirmată însă de rebeli. Forţele de securitate au instalat blocaje rutiere, elicopterele militare survolează capitala, iar vehicule blindate ale forţelor guvernamentale patrulează în permanenţă pe străzi. Este pentru prima dată când această grupare rebelă a reuşit să ajungă până la Khartoum. Forţele Mişcării pentru Dreptate şi Eliberare, care şi-au menţinut poziţiile în Omdurman, sunt decise să îl răstoarne de la putere pe preşedintele sudanez Omar Hassan al-Bashir. Aceasta este una dintre grupările aparţinând populaţiei locale africane care luptă, începând din martie 2003, împotriva miliţiilor arabe susţinuite de guvernul de la Khartoum. Peste 200.000 de etnici africani au fost ucişi în Darfur în aceste confruntări, iar 2 milioane şi jumătate de oameni s-au refugiat în Ciad. Statele occidentale susţin că în Darfur are loc un genocid, acuzaţie respinsă de autorităţile sudaneze.

NUNTĂ PREZIDENŢIALĂ

Familia Bush a serbat discret nunta uneia dintre fiicele preşedintelui american. Întreaga ceremonie s-a desfăşurat departe de ochii lumii, la reşedinţa privată de la Crawford, din Texas.Ideea de a avea o nuntă mai discretă la ferma familiei i-a revenit chiar miresei. Jenna, în vârstă de 26 de ani, s-a căsătorit cu Henry Hager, masterand în afaceri la Universitatea Virginia şi republican convins, în prezenţa a numai 200 de invitaţi. Cununia a fost oficiată de un preot din Houston, prieten al familiei Bush, dar susţinător convins al democratului lui Barack Obama. Cei doi miri au făcut schimb de jurăminte la picioarele unei uriaşe cruci naturale de calcar amplasate în vasta proprietate a familieiprezidenţiale americane. În ciuda vălului de mister în care e învăluită nunta, ziariştii au aflat câteva amănunte: de pildă, că rochia miresei este o creaţie a designerului Oscar de la Renta sau că, fidel obiceiului său de a se culca devreme, preşedintele nu a petrecut prea mult timp pe ringul de dans, chiar dacă a fost vorba de nunta fiicei sale. Proaspătul cuplul va locui în Baltimore, statul Maryland, unde Jenna va fi profesoară, iar soţul ei va lucra într-o companie din domeniul energetic.

ACALMIE LA BEIRUT

La Beirut s-a instalat acalmia după cele patru zile de lupte dintre miliţiile şiite Hezbollah şi susţinătorii guvernului libanez, soldate cu 37 de morţi. Organizaţia pro-iraniană, care a ocupat vestul capitalei după ce a înfrânt rezistenţa miliţiilor sunnite loiale guvernului, a predat zona armatei libaneze şi şi-a retras forţele. Între timp însă, noi violenţe au izbucnit la Tripoli.[AMBIANŢĂ]
Hezbollah a precizat că nu va pune capăt, totuşi, nesupunerii civile până când miliţiile proguvernamentale nu vor preda armele. Situaţia nu s-a calmat, însă, înainte ca guvernul revoce măsurile preconizate de guvern care au provocat reacţia Hezbollah: închiderea postului de televiziune deţinut de organizaţia militantă şiită şi demiterea şefului forţelor de securitate de pe aeroportul din Beirut, suspectat de simpatii pro-Hezbollah.
[AMBIANŢĂ]
Astăzi urmează să aibă loc discuţii între liderii facţiunilor rivale din Liban, sub auspiciile Ligii Arabe. Calmul a revenit pe străzile Beirutului, deşi baricadele ridicate pe străzi de combatanţi încă se mai pot vedea, iar activitatea pe aeroportul internaţional din capitala libaneză încă nu s-a reluat.

VIAŢĂ DE BARCAGIU

Au străbătut toate mările lumii, deşi nu sunt marinari, s-au întors în ţară cu bani şi cu experienţe de neuitat, pe care acum vor să şi le împărtăşească. Îşi spun "barcagii", adică cei care au lucrat pe navele de croazieră de pe toate meridianele, din marea Egee până în Australia sau Caraibe. Noua comunitate profesională s-a reunit, aseară, pentru prima dată.Prima întâlnire a comunităţii de barcagii din Romania a fost organizată aseară chiar de de un fost chelner pe un pachebot de lux, care a adunat cîteva zeci de... "colegi" de breaslă în restaurantul său din Capitală.

sincron Laurenţiu Mîţă, organizator
In 02.36 Incerci sa-ti amintesti tot timpul de prieteni cu care ai suferit, cu
care ai muncit, cu care te-ai veselit, cu care ai fost in diverse locuri din
lumea asta si la un moment dat vrei sa dai de ei" Out 02.46

Reuniunea a fost posibilă graţie site-ului pe care organizatorul l-a creat tocmai cu scopul înfiinţării unei astfel de comunităţi.

sincron Mâţă
In 03.34 In 2004 am relansat site-ul si de atunci si pana acum s-au inregistrat
foarte multi barcagii Out 03.40

Barcagii au fost angajaţi ai unor companii celebre din domeniu, precum Norvegian Cruise Line sau Royal Carribean. Au lucrat pe vase de lux ca ospătari, cameriste sau receptioneri. Întâlnirea de aseară a fost un bun prilej să-şi amintească de locurile exotice prin care au trecut.

05.07 Mi-a ramas adanc intiparita in minte experienta din Hawai Out 05.14 musca
- 05.16 experienta din Insula Pastelui, din Las Vegas, Sidney Out 05.22

Opinia generală a fost că viaţa pe un vas de croazieră înseamnă, în primul rând, enorm de multă muncă, ceea ce făcea ca puţinul timp liber să devină foarte preţios.

In 08.29 Mai tii minte cum veneam de la plaja, stateam 5 minute pe pat, numai
sa fim gata pentru dinner Out 08.34

Barcagiii s-au distrat până târziu în noapte şi şi-au promis să mai organizeze astfel de întâlniri.
[ambianţă]

ALEGERI ÎN SERBIA

Scrutin crucial astăzi în Serbia. Peste 6 milioane şi jumătate de alegători sunt aşteptaţi la urne la alegerile generale şi locale anticipate. Agenţiile de presă comentează că sârbii au de ales între un viitor mai prosper în Uniunea Europeană şi mândria naţională, rănită după desprinderea provinciei Kosovo. Urmărim acum în direct imagini de la o secţie de votare din belgradPrincipalii competitori în aceste alegeri sunt Partidul Democrat al preşedintelui pro-european Boris Tadici, Partidul Radical, de orientare ultranaţionalistă, al euroscepticului Tomislav Nikolici, şi Partidul Democratic din Serbia, de orientare naţionalist-moderată, condus de premierul Voislav Koştuniţa. Sondajele creditează Partidul Democrat şi Partidul Radical cu scoruri relativ egale, însă niciuna din cele două formaţiuni nu pare să obţină o majoritate destul de solidă ca să poată forma singură un guvern. În aceste condiţii, formaţiunea lui Koştuniţa, clasată în sondaje pe cea de-a treia poziţie, va juca un rol decisiv în formarea viitoarei coaliţii de guvernământ. Este puţin probabil, însă, ca formaţiunea lui Koştuniţa, care a părăsit în martie fragila coaliţie cu Partidul Democrat şi a provocat, practic, aceste alegeri, să dorească o nouă alianţă cu formaţiunea preşedintelui Tadici. Este motivul pentru care nu poate fi exclusă nici o alianţă de guvernare între ultranaţionalişti şi pro-europeni. Comisarul european pentru Extindere, Olli Rehn, a avertizat vineri Belgradul că perspectiva Serbiei de a adera la Uniunea Europeană ar fi afectată de o victorie a ultranaţionaliştilor. La votul de astăzi sunt chemaţi să participe şi cei peste 100 de mii de etnici sîrbi din Kosovo, a cărei independenţă nu este recunoscută de Belgrad.
Trimite-ne mesaje
ŞMECHER DE ROMÂNIA
ŞMECHERII DE PARLAMENT
Cum vezi tu Realitatea?
Cum e viaţa ta?
Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun?
MAGNATUL - Înscrie-te aici
Guvernul Privat

Afla ca esti bine

Bucureşti 22 °C

| mai multe
Romania13.1014.10
Timişoara23 °C21 °C
Arad23 °C21 °C
Bacău20 °C19 °C
Braşov18 °C18 °C
Cluj Napoca20 °C22 °C
Constanţa18 °C21 °C
 
Europa13.10
Atena20 °C
Londra18 °C
Madrid24 °C
Moscova11 °C
Oslo14 °C
Paris22 °C
Roma23 °C
Curs valutar
1 EUR 3,769 RON
1 USD 2,7811 RON
1 GBP 4,7136 RON
1 CHF 2,4816 RON
100 HUF 1,4217 RON
100 JPY 2,8068 RON
1 BGN 1,927 RON
Paritate: 1 EUR = 1,3552 USD
Mobinews.ro
Arhiva articole
octombrie 2008
DuLuMaMiJoViSb
1 2 3 4
5 6 7 8 91011
12131415161718
19202122232425
262728293031