mai 2008
apriun
DuLuMaMiJoViSb
1 2 3
4 5 6 7 8 910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
Astazi 2008 9
Realitatea de la ora 08:00

SUSPECŢI ELIBERAŢI

[PG EL]Cinci apropiaţi ai lui Gigi Becali suspectaţi că ar fi fost trimişi la Cluj de patronul Stelei ca să răsplătească cu peste un milion de euro Universitatea au fost audiaţi azi noapte de DNA.

[PG EA][ambianta]
Petrecere mare, azi-noapte, la Cluj unde suporterii echipei CFR au cântat imnul noii campioane şi s-au bucurat de primul titlu din palmares.

[PG EL]Veşti sumbre din Myanmar. Potrivit France Press, ciclonul Nargis ar fi făcut 80 de mii de morţi într-un singur oraş şi împrejurimile sale.

MECI LA DNA

[PG EL]Final extrem de tensionat al campionatului de fotbal. [PG EA]Cinci apropiaţi ai lui Gigi Becali suspectaţi că ar fi fost trimişi la Cluj de patronul Stelei ca să răsplătească cu peste un milion de euro echipa Universitatea, în cazul în care ar fi încurcat CFR au fost audiaţi de DNA. [PG EL]După câteva ore aceştia au fost eliberaţi. Ancheta va fi continuată de procurorii DNA Bucureşti. [PP EL]Mai multe despre acest subiect aflăm de la Mihaela Chiper. Bună dimineaţa Mihaela.

MECI LA DNA

[REZERVĂ][PG EL]Final extrem de tensionat al campionatului de fotbal. [PG EA]Cinci apropiaţi ai lui Gigi Becali suspectaţi că ar fi fost trimişi la Cluj de patronul Stelei ca să răsplătească cu peste un milion de euro echipa Universitatea, în cazul în care ar fi încurcat CFR au fost audiaţi de DNA. [PG EL]După câteva ore aceştia au fost eliberaţi.[PG EL]Cei cinci bărbaţi, care aveau asupra lor peste un milion de euro, au fost retinuti ieri dupa-amiaza de procurorii DNA, într-un restaurant din Cluj.B2802

La ora 3 noaptea, doi martori au ieşit de la DNA Cluj şi au plecat în trombă cu două maşini. La scurt timp după aceea, cei doi bodyguarzi ai lui Gigi Becali au intrat cu o maşină de teren în curtea instituţiei, destinată doar maşinilor de la parchet, pentru a-l lua pe vicepreşedintele Stelei, Tea Spontes şi pe un asociat al acestuia. Astfel, aceştia au reuşit să evite presa şi au părăsit în grabă sediul DNA Cluj.

ambianţă 14.06-14.15 musca 16.12-16.15 masini in rtomba

Aproape de miezul noptii, de la audieri a ieşit şi fostul fotbalist al Stelei, Gigel Coman.
Anchetatorii nu au dorit să dea declaraţii.

AMBIANŢĂ -16.34-16.40

Acţiunea procurorilor DNA Bucureşti a avut loc chiar înainte de începerea meciului U Cluj -CFR Cluj. Potrivit directorului Gazetei Sporturilor Cătălin Tolontan procurorii au acţionat după o supraveghere a telefoanelor mai îndelungată. Inclusiv al patronului Clubului Steaua Gigi Becali.

CAS B1451-Tolontan
03.40.13 - 03.40.20
Telefonul sau este telefonul ascultat impreuna cu alte telefoane pentru a se ajunge la aceasta retinere.

Site-ul Gazetei Sporturilor afirmă că Gigel Coman, fotbalist la clubul Universitatea Cluj, ar fi avut rolul să intermedieze afacerea. Gigel Coman a fost suspendat în această etapă de campionat.

CAS B1451-Tolontan
03.39.40 - 03.39.48
Printre cele cinci personaje se numara si Tea Sponte, partener de afaceri, apropriat al lui Gigi Becali si vicepresedinte al clubului Steaua.

Intervievat imediat după incident, Gigi Becali, a negat orice implicare, dar a precizat că persoanele reţinute, făceau afaceri pentru el.

CAS B1451-Tolontan
03.39.55 - 03.40.12
Aveau asupra lor 1.4 milioane de euro. "I-am trimis in Cluj pentru a face afaceri cu terenuri. Aceasta este pasiunea mea - sa trimit diversi oameni in tara ca sa faca afaceri cu terenuri. Unii la Cluj, altii la Constanta, altii la Timisoara", a fost declaratia data pe Telesport de catre Gigi Becali.

DV 2846 3.16.11-3.16.18 [Cristian Geambaşu eu cred că tavălugul va merge mai departe, cred că vom avea şi nişte urmări ale acestor fapte]

DV 2846 Ilie Dumitrescu 3.15.48- 3.15 52[poate erau oameni de afceri care vroiau să facă investiţii în Cluj]B2802

REACŢIA TELESPECTATORILOR

[PG EA]O lovitură dată imaginii fotbalului, sărăcia e de vină, fenomen specific României. [PG EL]Acestea sunt doar câteva dintre comentariile postate de telespectatori pe www.realitatea.net, referitoare la finalul campionatului de fotbal.întra CARTON 1

Teo consideră că nu este normal ca o echipă să premieze pe cealaltă pentru ca această să-şi apere corect şansele în faţa contracandidatei. Acesta este de părere că toţi cei care au organizat această operaţiune ar trebuie eliminaţi din fotbalul deoarece au pătat imaginea acestui sport.

Carton 2
Emanoil Tomescu consideră că Gigi Becali nu a greşit cu nimic când a încercat să motiveze echipa Universitatea Cluj. Telespectatorul Realitatea TV consideră că patronul Stelei a încercat doar să însănătoşească competiţia sportivă.


carton 3
Sorin consideră că evenimentul de aseară de la Cluj este tipic pentru ţara noastră. Acesta susţine că în timp ce foarte multe persoane din România sunt sărace şi nu am ce mânca, anumite persoanje învârt milioane de dolari în economie subterană.


Aşteptăm în continuare opiniile şi comentariile dumneavoastră despre viitoarea campioană a României pe www.realitatea.net

PETRECERE LA CLUJ

[PP EA]Petrecere mare azi-noapte la Cluj. Imnul echipei CFR a răsunat până la miezul nopţii într-un restaurant unde s-au adunat peste 100 de suporteri. Cum au sărbatorit victoria echipei favorite din meciul de ieri împotriva Universităţii Cluj ne spune Timea Bereczki. Bună dimineaţa.AMBIANŢĂ - cântă şi dansează 01.29.31-01.29.36 musca 01.29.58-01.30.03

După ce s-a încheiat sărbătoarea pe stadionul din Gruia, o parte dintre suporterii ceferisti s-au îndreptat către restaurantul patronat de finanţatorul clubului CFR, Arpad Paszkany. In jurul orei 22:30 şi-au facut apariţia antrenorul visiniilor, Ioan Andone şi presedintele clubului, Iuliu Mureşan. Cei doi au fost imbrăţişaţi şi felicitaţi de fanii echipei.

AMBIANŢĂ-01.30.32-01.30.36

Iuliu Mureşan şi jucatorul Adrian Anca au incins o horă alături de caţiva suporteri.

AMBIANTA cum danseaza iuliu muresan cu adrian anca [cred că ăştia doi sunt]- 01.31.06-01.31.10


VOX - 01.28.31-01.28.41ma bucur ca o echipa clujeana, indiferent ca e U sau CFR, a luat
campionatu, sper sa facem o figura frumoasa si in cupa campionilor
VOX- 01.29.19 -01.29.28 cfr campioana ! cea mai tare, cea mai bip echipa din romania
VOX- 01.31.27-01.31.35 cea mai tare petrecere a anului! cfr campioana !

Suporterii ceferişti au petrecut pana la miezul noptii.

HULIGANI DEZLĂNŢUIŢI

[PG EL]Bucuria de după meci a fost precedată de o serie de violenţe intre susţinătorii Universităţii şi cei ai CFR-ului. [PG EA]Un suporter al Universităţii Cluj l-a lovit cu o piatră pe cameramanul Jandarmeriei, iar alţi fani l-au lovit cu picioarele în faţă pe bărbatul rănit.[PG EL]Alte incidente au izbucnit atunci când o parte a galeriei a rupt cordoanele forţelor de ordine. Suporterii au început să arunce cu pietre, iar jandarmii au ripostat cu bastoane şi gaze lacrimogene.[CAS B3937]

[AMB 03.34 - 03.49 - BLURAT DE LA 3.44 INCOLO! Suporterul lui CFR cu piatra in mana, fuge dupa operator. Dupa ce ies din spatele masinilor se vede operatorul cazut, vine un suporter il loveste cu piciorul, apoi vin alti doi si il nenorocesc!

În urma celor patru lovituri violente pe care le-a primit, operatorul Jandarmeriei s-a ridicat cu greu de la pământ. Cu toatea acestea, suporterul care l-a lovit cu piatra a vrut să-l atace din nou.

[AMB 03.55 - 04.03 suporterul cu piatra se intoarce la jandarmul cazut
SE TITREAZA:
Gata, gata!
Ce faci, băi, că l-ai omorât!
Gata, gata!

Bărbatul a fost dus la Spitalul de Urgenţă şi se află în afara oricărui pericol. Poliţiştii încearcă acum, după vizionarea imaginilor, să-i identifice pe agresori.

[CAS b4113]
[SINCRON jandarmerie 1.05.04 - 1.05.16]
N-am reusit sa-i identificam, incercam in seara asta sa ii gasim pe cei care l-au lovit fara motiv.

Violenţe s-au înregistrat şi în piaţa Lucian Blaga, locul de întâlnire al fanilor Universităţii. Mai multe persoane au forţat cordoanele de jandarmi şi au aruncat cu pietre în forţele de ordine.

[CAS B1957]
01.10 - 01.28 Amb Jandarmii si suporterii isi impart bastoane si picioare

[CAS B2549]
2.20.18 - 02.20.30 Amb Jandarmii imprastie gaze lacrimogene, suporterii fug

Chiar dacă jandarmii au anunţat măsuri stricte de securitate, zeci de suporteri ai Universităţii Cluj au reuşit să pătrundă cu fumigene pe teren.

[CAS B3100]
[59.36 - 59.50] ILUSTRATIE Suporteri cu fumigene, folositi SUNET din de la 1h.01.00 incolo, va rog! Nu trebuie sa se auda vocea suporterilor.

Poliţiştii şi jandarmii nu au reţinut până acum niciun suporter.

A PATRA ZI DE GREVĂ

[PG EA]A patra zi de grevă generală pe platforma Dacia de la Mioveni. [PG EL]Muncitorii care produc cablaje pentru uzina Dacia Renault refuză să reia lucrul până când administraţia nu le va mări salariile. [PG EA]Detalii despre acest subiect are Cristi Ionică. Bună dimineaţa Cristi

BEAT LA VOLAN

[PG EL]Un şofer aflat sub influenţa băuturilor alcoolice a încercat azi noapte să fugă de la locul accidentului pe care l-a provocat. [PG EA]Maşina sa a lovit o cisternă şi un tir pe drumul national 13. [PG EL]Şoferul vinovat a fost prins de politişti pe câmp, în timp ce încerca să ajungă la casele din zonă.[ambianta]

[PG EA]Bărbatul a intrat pe contrasens şi s-a izbit frontal de o cisternă care transporta motorină dar şi de un TIR. [PG EL] Martorii spun că după ce l-au scos pe şoferul vinovat din maşina avariată, acesta a luat-o la fugă pe câmp, deşi era rănit. [PG EA]Şoferul cisternei spune că bărbatul conducea cu viteză pe contrasens şi nici măcar nu avea farurile aprinse. [PG EL]Poliţiştii au deschis o anchetă şi aşteaptă rezultatele testului de alcoolemie. Bărbatul vinovat de accident se poate alege cu dosar penal. [PG EA]Până când echipa de descarcerare a degajat drumul, la intrarea în Braşov s-au format coloane de câte 3 kilometri pe ambele benzi.

LA FURAT DE FLORI

[PG EL]Nici nu au prins bine bine rădăcini că florile din pieţele principale ale Capitalei au început deja să fie smulse de hoţi.[PG EA]Un astfel de caz a fost surprins aseară de o echipă Realitatea TV în Piaţa Montreal din sectorul 1 al Capitalei. [PG EL]Bărbatul din imagini nu s-a sfiit să fure în continuare deşi observase că este filmat. [PG EA]Doar când reporterii au sunat la poliţie a venit şi reacţia hoţului de flori.

[AMBIANŢĂ]

[PG EL]
Acum poliţiştii de la Secţia 2 încearcă să îl identifice pe bărbat. Acesta riscă de la 3 până la 15 ani de închisoare pentru furt calificat.R3900
27:54-28:17 Ambianţă cu hoţul de flori - de când loveşte reporterul până urcă în tramvai.

BILANŢ ÎN CREŞTERE

[PG EA]Autorităţile locale din Myanmar vin cu veşti cutremurătoare. [PG EL]Ciclonul Nargis ar fi făcut 80 de mii de morţi într-un singur oraş şi împrejurimile sale, informează France Presse. [PG EA]Între timp, câteva milioane de oameni sunt privaţi de hrană, apă şi un acoperiş deasupra capului, aşteptând ca cineva să le întindă o mână de ajutor.Bilanţul oficial al catastrofei, publicat de autorităţile centrale, a ajuns la aproape 23 de mii de morţi şi peste 42 de mii de dispăruţi. Dar însărcinatul cu afaceri al Statelor Unite la Rangoon avertizează că numărul morţilor ar putea depăşi 100 de mii. Afirmaţiile sale se bazează pe datele furnizate de Organizaţiile non-guvernamentale prezente la locul dezastrului. Fundaţiile UNICEF şi World Vision sosite să-i ajute pe sinistraţi nu au putut decât să le furnizeze apă potabilă, în contextul în care specialiştii avertizează că există riscul declanşării unor epidemii. Astăzi sunt aşteptate ajutoare din partea Organizaţiei Naţinilor Unite care a promis sprijin substanţial aşa cum au făcut şi ţări ca Statele Unite, Franţa, Marea Britanie şi Spania. Regimul militar birman a acceptat ajutorul internaţional, însă numai cu anumite condiţii. Autorităţile din capitala Rangoon vor negocia pătrunderea pe teritoriul Myanmarului cu fiecare ţară în parte. Atât Secretarul General al ONU cât şi Secretarul de Stat Condoleezza Rice au cerut guvernului birman să faciliteze intrarea ajutoarelor pentru ca acestea să ajungă în timp util la milioanele de sinistraţi.

ÎN FAŢA DUMEI

[PP EA]Fostul lider de la Kremlin, Vladimir Putin, se pregăteşte să preia astăzi funcţia de premier. El va ţine un discurs în faţa Dumei de Stat, chiar înaintea votului de încredere.Pentru ca fostul preşedinte să fie ales prim-ministru este nevoie de cel puţin 226 de voturi favorabile. Partidul de guvernământ, Rusia Unită, are deja în Parlament peste 300 de mandate, iar alte două formaţiuni politice au promis că vor vota în favoarea lui Putin. Dacă va fi ales, el va trebui să prezinte preşedintelui Medvedev noul cabinet de la Moscova, în decurs de o săptămână. Odată cu preluarea atribuţiilor de şef al executivului, Putin va deveni şi lider al partidului Rusia Unită. Mulţi sunt de părere că astfel, puterea va fi rămâne în continuare în mâinile sale.

FENOMEN ÎNGRIJORĂTOR

[PG EL]Imediat după meteo şi ştirile din sport jurnalul continuă cu alte subiecte.

[PG EA]Violenţa în familie a devenit un fenomen îngrijorător. Numai anul trecut, în România, s-au înregistrat peste 8800 de cazuri.

[PG EL] Imagini surprinzătoare în această campanie electorală. Cotidianul Ring publică astăzi o fotografie în care Vasile Blaga şi Cristian Diaconescu apar împreună.

[PG EA]Scandal în poliţia americană. 15 ofiţeri din Philadelphia au fost suspendaţi după ce au fost filmaţi în timp ce agresau fizic mai mulţi suspecţi.

FENOMEN ÎNGRIJORĂTOR

[PG EA]Violenţa în familie a devenit un fenomen îngrijorător la nivelul societăţii româneşti. [PG EL]Potrivit Agenţiei Naţională pentru Protecţia Familiei, numai anul trecut peste 8800 de persoane au fost victime ale violenţei în familie, la nivel naţional.[PG EA] Mai mult de trei sferturi dintre persoanele care au suferit acte de violenţă în familie sunt femei, iar agresiunea cea mai des întâlnită este cea fizică.Statisticile Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Familiei arată că violenţa în familie a cauzat, în primele trei trimestre ale anului trecut, decesul a 103 persoane. Dintre acestea 50 au fost femei, 27 bărbaţi, restul de persoane neavând sexul şi vârsta precizate. Victimele agresiuniulor au provenit în cea mai mare parte din mediul urban, circa 1800, în timp ce în mediul rural au fost înregistrate aproximativ 1400 de agresiuni. Pe primul loc în ceea ce priveşte natura agresiunilor se situează cele de natură fizică, apropae 3000 de cazuri. La distanţă foarte mare sunt cele de natură psihologică, socială sau sexuală. Studiul ANPF mai indică şi faptul că 59% dintre bărbaţii care sunt victime ale violenţei în familie sunt minori, în timp ce 77 la sută dintre victimele de sex feminin sunt persoane adulte. Mai mult, cel care comite cu preponderenţă agresiunea este unul dintre părinţi. În perioada 2004 -2007, în ţara noastră aproape 38 de mii de persoane au devenit victimele violenţei domestice, iar 507 şi-au pierdut viaţa. Agresiunile în cadrul familiei sunt pedepsite prin lege. Cei care comit astfel de fapte pot fi sancţionţai contravenţional sau pot face chiar închisoare.

COADĂ LA SUBVENŢII

[PG EL]Zeci de agricultori vasluieni formează cozi la bănci şi stau la rând ore în şir, pentru a-şi putea ridica subvenţiile acordate pentru pământ. [PG EA]Fermierii au de ridicat aproape 100 de euro pe hectar, pentru anul 2007. [PG EL]Oamenii spun că lucrările agricole sunt costisitoare şi chiar şi cu ajutorul de la UE, banii nu ajung.AMBIANŢĂ - 01.37.05-01.37.17 Ambianţă la rând cu mai mulţi oameni care spun că e f greu, banii nu ajung

Un fermier primeşte 50,55 euro pe hectar de la Uniunea Europeană şi 47 euro, plăţi directe complementare de la bugetul naţional. Dar chiar şi aşa banii nu ajung.

VOX moş- 01.35.10-01.35.26 că ajung banii- nu prea ajung îş scumpe toate şi motorina şi sămânţa toate să vedem acum cât ne-o da
VOX băbăţă- 01.33.52-01.34.00 musca 01.34.15-01.34.21 ce faceţi cu banii? îi semănăm. nici nu ne ajung musca facem cruce să dea Dumnezeu ploaie să crească perje în copaci să avem ce mânca
VOX - nene- 01.34.44-01.34.58 e scump ? pai 2 milioane discuit alte 2 jumate arat + prăşit şi e cump ca ei dau sămânţa cu 30 eu o dau cu 10 şi o iau cu 30
VOX cu ţărani care spun frumos cât îi costă lucrările, că e greu, ce vor face ei cu banii, băbuţă care spune că banii îi seamănă.. face cruce şi spune că se roagă să plouă să crerască perjele(prune desigur!!!) să aibă ce mânca..

În judeţul Vaslui sunt peste 45.200 de fermieri. Pentru 50% dintre aceştia, banii au fost viraţi în conturi la bănci.

LIDERI LA CUMPĂRĂTURI

[PG EL]Suntem campioni la golit rafturile. Deşi primim cele mai mici salarii din Uniunea Europeană, avem cel mai alert ritm de consum, notează Evenimentul Zilei, în ediţia de astăzi.[PG EA]Ziarul citează un studiu Eurostat care arată că România a avut cea mai mare creştere anuală, de 16,2 la sută, a comerţului cu amănuntul între ţările Uniunii Europene. [PG EL]Asta în timp ce la nivel comunitar, vânzările în supermarketuri au crescut cu doar 0,4 procente. [PG EA]Potrivit specialiştilor, comportamentul românilor nu este deloc paradoxal, după zeci de ani de lipsuri. Ei consideră că românii vor continua, pentru un timp, să consume într-un ritm accelarat. [PG EL]În clasamentul consumului, românii sunt urmaţi, la mare distanţă, de slovaci, lituanieni şi bulgari. [PG EA]Cercetarea Eurostat a vizat luna martie a acestui an, iar diferenţa este dată prin comparaţie cu aceeaşi lună a anului trecut.

PROTESTE LA HIDROELECTRICA

Angajaţii Hidroelectrica vor organiza un miting in Capitală , dacă Guvernul nu va renunţa la ideea înfiinţării unei companii energetice integrate, scrie Evenimentul Zilei.Mitingul angajaţilor Hidroelectrica este programat pe 17 mai, iar la acţiunea de protest vor participa membrii sindicatului Hidrosind. Dacă nu vor fi ascultaţi, sindicaliştii sunt decişi să acţioneze guvernul în instanţă şi să ceară Comisiei Europene să blocheze înfiinţarea unei astfel de companii. Angajaţii Hidroelectrica consideră că înfiinţarea unui colos energetic este un atac la siguranţa naţională, iar Guvernul încearcă să ascundă incapacitatea de a reforma sistemnul energetic. La începutul acestui an, Guvernul a creionat înfiinţarea companiei energetice nationale integrate de stat. Din ea vor face parte toate filialele neprivatizate ale Electrica SA. Tot aici vor intra Hidroelectrica şi Electrica Serv.

PACT DE NEAGRESIUNE

[PG EL]Blatul de la Primăria Capitalei prezis de Traian Băsescu pare din ce in ce mai plauzibil. [PG EA]Cotidianul Ring publică în ediţia de astăzi, pe prima pagină, o fotografie în care Vasile Blaga, candidatul PD-L pentru primăria Capitalei, şi Cristian Diaconescu, contracandidatul de la PSD, au fost surprinşi împreună.Cei doi se aflau în faţa unui restaurant din Bucureşti. [PG EL]Fotografia dă apă la moară celor care susţin că între democrat-liberali şi social-democraţi ar exista o înţelegere de neagresiune în campania electorală, până în turul al doi-lea al alegerilor locale. [PG EA]La Realitatea Tv, deputatul PSD Miron Mitrea a comentat o fotografie în care aceiaşi contracandidaţi pentru primăria Capitalei, Vasile Blaga şi Cristian Diaconescu, au urcat împreună într-o maşină a senatului.CAS B866
Sincron Miron Mitrea, deputat PSD
TC: 5:24:22 - 5:24:37 Domnule Mitrea? Da, domnul Blaga şi domnul Diaconescu. Cred că şi Cezar i-a recunoscut dar nu a vrut să spună numele.Bineînţeles că o recunoaştem. S-or fi dus să mănânce, ce-i interzis ?

LANSARE CU POMPĂ

Mii de ploieşteni au asistat aseară la lansarea candidaţilor Partidului Naţional Liberal la alegerile locale.Din partea liberalilor, candidează pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova fostul prefect al judeţului, Nicolae Alexandri. Pentru funcţia de primar al municipiului Ploieşti, candidează deputatul PNL Graţiela Gavrilescu. Lansarea candidaţilor PNL a început cu un spectacol de muzică, lasere şi efecte pirotehnice. Cei peste 5.000 de oameni care au asistat s-au bucurat de prestaţiile lui Fuego, a Mirabelei Dauer, a Stelei Popescu, a lui Alexandru Arşinel şi a trupelor Compact şi Cargo. La eveniment au participat miniştrii Teodor Meleşcanu, Varujan Vosganian şi Paul Păcuraru, dar şi parlamentarii Norica Nicolai, Crin Antonescu, Horia Toma şi Ioan Luchian.

TU DECIZI

Lupta pentru Primăria Timişoarei continuă şi la Realitatea TV, în această seară, de la ora 22, în emisiunea "Tu decizi" a Andreei Creţulescu.

BĂTAIE SAU LEGE

[PP EA]15 ofiţeri din cadrul departamentului de poliţie din Philadelphia au fost suspendaţi după ce au fost filmaţi în timp ce agresau fizic câţiva suspecţi.Incidentul a fost filmat luni de un elicopter al unei televiziuni locale în timpul unei urmăriri. Imediat după ce poliţiştii au reuşit să oprească maşina suspectă au scos cu forţa persoanele aflate în interior şi au început să le lovească cu sălbăticie. Oamenii legii răspunseseră iniţial unui apel de urgenţă care anunţa un schimb de focuri. Nu se ştie deocamdată ce pedepse riscă poliţiştii implicaţi în incident.

ERUPŢIE CONTINUĂ

Mii de oameni şi-au părăsit casele în Chile în zona vulcanului Chaiten, care aruncă nori decenuşă în aer de câteva zile. Specialiştii se tem că fenomenul ar putea continua şi câteva luni, iar locuitorii evacuaţi vor fi nevoiţi să se mute.Mulţi dintre ei refuză ideea că nu se mai pot întoarce la casele lor. Situaţia este însă gravă, norul de cenuşă s-a extinsă până în Argentina şi periclitează transportul aerian. Geologul Luis Lara afirmă că o eventuală erupţie nu ar afecta oraşul Chaiten aflat la doar 10 km de vulcanul omonim. Specialistul a dat asigurări că nu va avea loc o catastrofă şi că doar unele zone vor fi afectate. El nu a recomandat totuşi întoarcerea celor peste 4500 de locuitori evacuaţi.

SPRE EVEREST

[PP EL]Încercarea alpiniştilor de aduce simbolul olimpic pe cel mai înalt vârf al planetei a fost un succes. Torţa a ajuns pe culmile Everestului cu exact trei luni înaintea debutului Jocurilor Olimpice de la Beijing.Principala problemă a alpiniştilor a fost vremea, care a distrus unele dintre taberele amplasate în apropierea vârfului. Însă în ultimele zile situaţia s-a ameliorat ceea ce a permis alpiniştilor să-şi ducă la bun sfârşit misiunea. Torţa care a ajuns pe Everest a fost special creată pentru această etapă foarte dificilă. Cea care a făcut înconjurul lumii se află la loc sigur şi îşi va continua azi turneul prin China cu oraşul Guangzhou, din sudul ţării.

TERMINATOR REVINE

[PP EL]Urmând exemplul lui Rambo şi Terminatorul se întoarce pe ecrane. Cel de-al patrulea film al seriei Terminator, care l-a făcut celebru pe actorul Arnold Schwarzenegger, va apărea anul viitor.Filmările pentru noua peliculă au început săptămâna aceasta în New Mexico, în ciuda riscului unei greve a scenariştilor, pe care mulţi o consideră iminentă. Deocamdată aceştia sunt în tratative cu studiourile de la Hollywood pentru încheierea unei înţelegeri care să elimine posibilitatea unei protest. Terminator Salvation: The Futur Begins îl va avea în rolul principal pe Christian Bale, care a mai jucat şi în Batman Begins. Bugetul producţiei este estimat în jurul sumei de 150 de milioane de dolari. Fanii Terminatorului, îşi vor revedea pe ecrane personajul favorit cel mai probabil în mai anul viitor.

JAZZ LA SIBIU

Festivalul Internaţional de Jazz a început aseară la Sibiu. Câteva sute de oameni au umplut sala Casei de Cultură a Sindicatelor în prima zi de spectacol. Până la sfârşitul săptămânii împătimiţii acestui gen muzical vor avea parte de o mulţime de surprize. Zi de zi sunt programate în fosta capitală culturală două sau chiar trei spectacole susţinute de artişti din 14 ţări.-AMBIANŢĂ din concert 05.10-05.18

După ce timp de două zile, scena Casei de Cultură a Sindicatelor a aparţinut tinereleor talente care au participat la Galele Studenţeşti de jazz, Festivalul Internaţional de Jazz
de la Sibiu şi-a intrat în drepturi în aplauzele spectatorilor. Deschiderea a aparţinut unei trupe din România.

Ambianţă din spectacol* *
Berti Barbera, artist*

03.37-03.48 Pentru noi este un eveniment extrem de important pentru că deschidem un festival la care nici măcar nu visam că vom participa ca spectatori acum 20 de ani
AMBIANŢĂ 06.34-06.38

Câteva sute de spectatori au umplut sala de spectacole încă de la primul concert din festival.

Vox 00.14-00.23 de ce veniţi la festival? Pentru destindere, pur si simplu. Veniţi
des_ in fieacre an.

Vox -00.29-00.42 Ce înseamnă jazzul? Totul. Mă relaxează asta e muzica pe care o ascult jazz rock

După trupa românească, pe scenă a urcat cvintetul belgian Carlo Nardozza. Festivalul Internaţional de Jazz de la Sibiu se va încheia duminică. Biletul de intrare la spectacole costă 30 de lei pentru adulţi şi 15 lei pentru studenţi şi elevi.

BĂTRÂNUL PISTOLAR

Bătrâneţea îi omoară şi pe cei mai vrednici pistolari. S-a convins de asta şi Clint Eastwood, care, la 77 de ani, a hotărât să-l ucidă pe inspectorul Harry, poliţistul fără milă inventat pentru marele ecran în 1971.AMBIANTA !!!!

Firesc, fanii inspectorului Harry îşi vor lua adio de la celebrul personaj într-un film care va pune punct seriei începute acum 37 de ani. Potrivit tabloidului britanic The Sun, planurile lui Eastwood au fost dezvăluite de un apropiat al actorului şi regizorului care a recunoscut, astfel, că nu mai are vârsta necesară pentru a face furori în acest rol. Asta nu înseamnă însă că Eastwood va renunţa de tot la meserie, câtă vreme palmaresul său, care numără patru Oscaruri şi alte 97 de premii, poate fi îmbogăţit şi fără să fugărească infractori şi să tragă cu arma.

VIZITE DESE

Amy Winehouse a ajuns din nou la poliţie. De acestă dată ca să explice autorităţile cine este personajul dintr-un filmuleţ al cărui scenariu sunt ... drogurile.Cântăreaţa a fost reţinută peste noapte pentru anchetă în baza unor imagini furnizate Poliţiei de publicaţia britanică The Sun. În materialul filmat din care au fost extrase câteva fotografii care au apărut în presă pe 22 ianuarie Amy este surprinsă consumând droguri. Poliţia a refuzat însă să dea mai multe detalii despre stadiul anchetei şi cât va rămâne cântăreaţa în arest. Ea a abondonat de curând înregistrările la coloana sonoră pentru cel mai nou film al seriei James Bond, iar scandalurile nu au ocolit-o. Amy a mai fost reţinută şi eliberată cu avertisment luna trecută după ce a agresat doi bărbaţi.

ROCK LA BUCUREŞTI

Pe 8 iulie, celebrele trupe rock Def Leppard şi Whitesnake vor urca pe aceeaşi scenă la Romexpo, pentru un super-concert care va fi deschis de legenda autohtonă Iris.AMBIANŢĂ !!!

Evenimentul face parte din turneul mondial "The Good and the Bad", pe care Def Leppard şi Whitesnake îl susţin, împreună, pentru a aniversa 30 de ani de activitate. Aşadar, prilej unic pentru fani să asculte live piese ca "Pour some sugar on me" şi "Here I go again", care au făcut istorie în rock şi, mai mult ca sigur, vor rămâne mereu în topurile de suflet ale ascultătorilor de muzică bună. În deschiderea concertului, vor striga şi ei prezent la întâlnirea cu fanii Cristi Minculescu şi colegii săi de la Iris - trupă care, de asemenea, suflă în tortul aniversar pentru 30 de ani de muzică. Biletele la concert costă între 55 şi 195 de lei, iar la categoria VIP intrarea este de 250 de lei.

LACRIMI DE BUCURIE

[PP]Bucurie de nedescris la Cluj! [PM]Oficialii şi jucătorii CFR-ului au dus după 17 ani titlul în Provincie şi vor merge direct în grupele Champions League! Am lacrimi de bucurie în ochi declara Iuliu Mureşan la finalul meciului!Titlul a ajuns în provincie după 17 ani! Oficialii şi jucătorii CFR-ului au trăit la maximum acest final de campionat...

CAMPIONII DANSEAZĂ

[PP] Campionii dansează, campionii se distrază! [PM] După un secol de aşteptare, CFR a câştigat campionatul, iar asta a declanşat fiesta în Ardeal. Cei mai în formă clujeni la petrecerea campionilor au fost portughezul Tony şi preşedintele Iuliu Mureaşan, care s-a ales şi cu o frizură nouă.AMBIANŢĂ 00.58 + 01.22 a făcut pariu cu Tony

Portughezul Tony l-a introdus pe Iuliu Mureşan a intrat în clubul elitist al chelioşilor din fotbal. Preşedintele clujean prefera o frizură punk...vestita creastă de cocoş, dar Tony nu s-a lăsat până nu a terminat treaba...

AMBIANŢĂ 05.20

În plină petrecere pentru câştigarea titlu, Trică nu a uitat să trimită pupici în Ştefan cel Mare, pentru victoria care a detronat Steua de pe primul loc.

SICNRON TRICĂ 03.08-03.18

Cu telefoanele blocate de miile de mesaje de felicitare, campionii clujeni au petrecut sub ochii Dj-ului Tony , care după ce a coborât pe ringul de dans a adoptat un look “a la” Adrian Mititelu.(11.12, 14.26, 13.02)

PU'IN[ AMBIAN'[ CU DANS

Neobişnuit cu ritmurile de muzică moderne, Mureşan a preferat o melodie lăutărească.

SICNRON TRICĂ 04.07 – 04.11

VALIZA BUCLUCAŞĂ

[PM] Cazul valiza, declanşat la Cluj de DNA l-a făcut fericit pe Eugen Trică. Decarul campioanei a fost vehement când a auzit ştirea că vicepreşedintele Stelei, Teia Sponte şi alte persoane, printre care şi fostul stelist Gigel Coman, au fost chemate la declaraţii de anchetatorii DNA.SICNRON TRICĂ INGEST CLUJSARBATOARE CFR
TC 04.52-04.58 La puşcărie cu ei...

DNA Cluj i-a ridicat dintr-un local din centrul oraşului pe vicepreşedintele Stelei, Teia Sponte şi pe doi dintre bodyguarzii patronului stelist, care uitase-ră între timp pentru cine lucrează.

INGEST CLUJ DECLARATII DNA 07 02 -IL CUNOATETI PE DL BECALI...NU-L CUNOSC

Fostul jucător al Stelei, Gigel Coman, actualmente la U Cluj a fost şi el anchetat în legătură cu misterioasa valiză...

AMBIANŢĂ INGEST CLUJ DECLARATII DNA BUCUR 00.48-situatie nasoala

SINCRON TRICĂ CLUJSARBATOARE CFR 05.00-05.07

Bombardaţi cu întrebări de anchetatori, bodyguarzi lui Gigi Becali au uitat unde parcaseră maşina.

BODYguarzi UITĂD E MAŞINĂ 06.56 INGEST CLUJ DECLARATII DNA

Valiza a fost care după spusele lui Gigi Becali conţinea 1,7 milioane de euro destinaţi încheierii unei afaceri, fără legătură cu fotbalul, poate aduce Stelei depunctarea în clasament, dacă anchetatorii DNA dovedesc că banii erau destinaţi
celor de la U.

CARTON COPOS
"Indiferent dacă Steaua ar fi sau nu depunctată şi cu cîte puncte, Rapid nu aşteaptă şi nu acceptă favoruri! Nu vrem să ne calificam aşa în Liga Campionilor! Spiritul Giuleştiului nu include cadouri primite la masa verde!",

...a spus Copos pentru rapidisti.ro.



Steaua ar trebui depunctată cu cel puţin 15 puncte pentru ca Rapid să treacă pe locul doi, dar regulamentul prevede o depunctare între 6 şi 9 puncte.

SPRIJIN PENTRU CĂPITAN

[PM] Steliştii îl imploră pe Rădoi să rămână în Ghencea. Declaraţia şoc făcută de căpitanul Stelei imediat după înfrângerea din Ştefan cel Mare, scor 1-2 când a spus că va pleca în vară de la Steaua i-a făcut pe fanii roş-albaştrilor să declanşeze o adevărată campanie de sensibilizare a căpitanului la meciul cu Gloria Buzău.

STEAUA PLÂNGE

[PP] Seară tristă pentru stelişti în etapa în care s-a decis campioana. Rădoi şi compania au sperat până în ultima clipă într-o minune, dar finalul meciului cu Gloria Buzău a găsit un stadion întreg cu lacrimi în ochi.AMBIANŢĂ 10 SECUNDE R 3884 (GALERIA STRIGĂ NUMELE LUI RĂDOI)

Antrenorul Stelei e convins că declaraţia lui Rădoi a venit la supărare însă admite că după 8 ani petrecuţi în Ghencea, căpitanul Stelei merită să evolueze în Europa la o echipă de top.

SINCRON LĂCĂTUŞ R 3888: 20:40...21:00 nu cred că se pune problema, la supărare se pot spune multe sau dacă va găsi o echipă de top din Europa poate va găsi înţelegere şi la patronul echipei

Coechipierii lui Rădoi nici nu vor să audă de o despărţire de omul care este comparat cu Marius Lăcătuş pentru determinarea pe care o arată în teren.

SINCRON NEAGA R 3883: 49:06.....49:16 Rădoi este sufletul echipei, căpitanul echipei nu cred că va pleca din Ghencea pentru că este emblema Stelei în acest momentCele 5 goluri pe muzică

Cinci goluri nu au fost suficiente pentru ca Steaua să câştige cel de-al 24-lea titlu. Cu fiecare reuşită, steliştii din teren şi din tribună sperau la un miracol la Cluj. Golul lui Cadu a căzut ca un trăznet şi l-a făcut să-şi pună mâinile în cap chiar şi pe patronul Gloriei, Costel Bucur. Ultimele minute au fost insuportabile pentru fani care au văzut cu ochii în lacrimi ratarea lui Bilica şi bucuria celor de la CFR. La final jucătorii au avut puterea să-şi salute suporterii şi au plecat la cabine cu capetele în pământ.

SINCRON GIGI R3885 09:30 --- 09:35 A fost încă o experienţă. Încă un an de experienţă.

SINCRON LĂCĂ R3888 15:09 --- 15:20 (rep) - A fost cea mai tristă victorie din carieră? - Victoria rămâne victorie. Păcat că n-am reuşit să ne bucurăm prea mult de ea.

SINCRON NINU R3883 42:16 --- 42:22 Îmi pare nespus de rău. Sper să câştige în Champions League cât mai multe meciuri să demonstreze că ei trebuiau să fie campioni.

SINCRON PLEŞAN R3883 53:08 --- 53:14 Sunt trist pentru că îmi doream foarte mult să iau campionatul în primul an la Steaua.

REAL-BARCELONA 4-1

[PM] Încă euforici după ce au devenit matematic campioni, galacticii de la Real au dat o reprezentaţie de zile mari în faţa marii rivale Barcelona în Clasicul fotbalului spaniol. Real s-a impus cu 4 la 1 şi poate intra liniştită în vacanţa de vară.Tradiţia din fotbalul spaniol spune că echipa campioană trebuie aplaudată de adversară la intrarea pe gazon, iar galacticii au beneficiat de acest tratament din partea rivalilor. Raul şi-a arătat din nou instinctele de predator în minutul 13, când l-a executat pe Victor Valdes cu un şut plasat. AMBIANŢĂ MICĂ..După opt minute, Arjen Robben a pus capul pentru 2 la 0...AMBIANŢĂ. Repriza a doua a început după scenariul primeia. Realul a continuat atacurile şi în minutul 63 higuain a dus scorul la 3 la 0. Ocazia lui Marcelo din minutul 67 şi expresia lui Rijkaard de după spuneau totul despre o seară care a aparţinut Realului. Umilinţa a continuat şi în minutul 83, Ruud van Nistelrooy a marcat din penalty....4 la 0. Golul lui Henry din încheierea meciului nu a mai contat şi seara de coşmar a Barcai s-a încheiat cu eliminarea lui Xavi.
Trimite-ne mesaje
ŞMECHER DE ROMÂNIA
Cum vezi tu Realitatea?
Cum e viaţa ta?
Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun?
MAGNATUL - Înscrie-te aici
realitatea fm
Afla ca esti bine

meteo
Bucureşti 34 °C
Soare
| mai multe
Romania06.0907.09
Timişoara36 °C32 °C
Arad35 °C33 °C
Bacău32 °C32 °C
Braşov30 °C32 °C
Cluj Napoca31 °C33 °C
Constanţa28 °C33 °C
 
Europa06.09
Atena34 °C
Berlin22 °C
Helsinki16 °C
Londra16 °C
Madrid26 °C
Moscova24 °C
Oslo16 °C
Paris20 °C
Roma30 °C
Curs valutar
1 EUR 3,6059 RON
1 USD 2,5318 RON
1 GBP 4,4666 RON
1 CHF 2,2715 RON
100 HUF 1,4934 RON
100 JPY 2,3812 RON
1 BGN 1,8436 RON
Paritate: 1 EUR = 1,4242 USD
Mobinews.ro
Arhiva articole
septembrie 2008
DuLuMaMiJoViSb
1 2 3 4 5 6
7 8 910111213
14151617181920
21222324252627
282930