La 24 de ore după ce Parlamentul i-a pretins scuze, preşedintele Traian Băsescu anunţa, printr-un comunicat oficial, că vrea ca, săptămâna aceasta, să se adreseze plenului reunit. Informarea a ajuns deja la Birourile Permanente, care vor convoca luni o şedinţă comună a celor două Camere.

Preşedintele spunea, încă de pe 22 ianuarie, în interviul său de la TVR, că subiectul biletului era unul pe care intenţiona să îl abordeze, printre altele, într-o intervenţie în faţa Parlamentului, pentru că, aşa cum a spus şeful statului, el nu poate sancţiona Executivul, ci Legislativul este cel ce trebuie să cheme la ordine.

Pe de altă parte, anunţul preşedintelui vine şi la o zi după ce conducerile celor două Camere ale Parlamentului au redactat o declaraţie comună prin care i-au solicitat şefului statului să-si ceară scuze public pentru afirmaţiile de la şedinţa de bilanţ a DNA, când Traian Băsescu a spus că senatorii şi deputaţii ar vota legi pentru infractori.