Foto: NewsIn

Preşedinţii consiliilor judeţene din Covasna şi Harghita şi primari din cele două judeţe, români şi maghiari, s-au întâlnit duminică  în staţiunea Covasna, cu preşedintele Traian Băsescu, discutând diverse probleme legate de administraţie, investiţii sau infrastructură, precum şi de politică.

Discuţiile au avut loc la vila de protocol unde şeful statului a petrecut sfârşitul de săptămână.

Preşedintele CJ Covasna, Tamaş Sandor, a amintit în cadrul discuţiilor cu preşedintele că există demersuri şi rezultate bune în domeniul infrastructurii, dar există şi deficienţe, iar infrastructura deficitară influenţează şi mediul economic în aceste judeţe. 

"În acest sens şi de la domnul preşedinte am cerut sprijin politic şi ne-a înţeles problema", a spus Tamaş.

Alte probleme luate în discuţie au fost privatizările care au avut loc în Covasna în perioada 1990 - 1996, cum ar fi în domeniul turismului, problemele în justiţie, retrocedări sau contestaţiile la licitaţii.

La întâlnirea din Covasna au participat primarii din Covasna, Sfântu-Gheorghe, Întorsura Buzăului, Odorheiu Secuiesc, Topliţa (acestea două din urmă din Harghita), preşedintele CJ Harghita şi cel al CJ Covasna şi prefectul Gyorgy Ervin din Covasna.

Preşedintele CJ Covasna, Tamas Sandor şi primarul Antal Arpad au ajuns la întâlnire cu câteva minute întârziere şi aduşi de Poliţie. Aceştia au solicitat sprijinul poliţiştilor din cauza traficului şi a unei bariere care i-a reţinut la întoarcerea de la un eveniment din judeţ, riscând să întâzie la întâlnirea cu preşedintele. Cei doi au ajuns la vila de protocol într-o maşină de Poliţie şi însoţiţi de comandantul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Covasna.

Înainte de a se întâlni cu autorităţile din judeţul Harghita, Traian Băsescu s-a întâlnit sâmbătă şi cu Episcopul Ortodox al Covasnei şi Harghitei, PS Ioan Selejan, la sediul Episcopiei Ortodoxe şi tot sâmbătă preşedintele a participat la Festivalul Sarmalelor de la Praid.

Tot sâmbătă, preşedintele Traian Băsescu a criticat sistemul sanitar şi educaţional din România şi modul în care au fost gestionate resursele din sănătate şi educaţie în ultimii ani, în timpul unei vizite la Spitalul de Cardiologie din staţiunea Covasna.