Băsescu a spus, răspunzând unei întrebări venite din partea presei, că nu crede că România este în pericol de a-şi  pierde postul de comisar european odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona. "România susţine ca, la Consiliul European din decembrie cel mai târziu,  să adoptăm o soluţie care să nu creeze discuţii în interiorul Uniunii Europene înainte de intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona. Ca atare, propunerea noastră este pentru o extindere a Tratatului de la Nisa în toate efectele lui, inclusiv în acela ca fiecare ţară să aibă câte un comisar în UE", a explicat Băsescu.

"În niciun caz România nu vede o altă soluţie decât aşteptarea unei noi decizii a poporului irlandez cu privire la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona. Respingem orice soluţie care ar implica lipsă de solidaritate între cele 27 de state membre UE", a spus şeful statului român, referindu-se la referendumul prin care irlandezii au respins Tratatul.
Discuţiile dintre cei doi şefi de stat s-au referit şi la utilizarea fondurilor structurale, şeful statului irlandez asigurând că Irlanda va oferi asistenţă României în această problemă.

Băsescu a solicitat totodată omologului său irlandez ca Irlanda să analizeze posibilitatea de a susţine includerea Republicii Moldova în pachetul Balcanilor de vest atunci când se discută despre extinderea Uniunii Europene.

Discuţiile dintre cei doi şefi de stat au vizat situaţia regiunii Mării Negre, problema georgiană, dar şi cea a Republicii Moldova, prilej cu care preşedintele Republicii Irlanda a apreciat că România şi ţara pe care o conduce pot avea o "cooperare intensă", una aducând perspectiva Mării Negre, iar cealaltă perspectiva Atlanticului.

Preşedintele Republicii Irlanda, Mary McAleese, efectuează o vizită de stat în România în perioada 22-24 septembrie, la invitaţia şefului statului român.